Sub raza aceluiaşi Luceafăr. Eminescu şi Ovidiu –o exegeză de literatură comparată

Preocupat de domeniul sintezelor şi al paralelor culturale, profesorul Vasile Găurean este autorul unui studiu comparativ de o largă respiraţie în istoriografia literară contemporană, care poate sta alături de cele mai valoroase cercetări de acest gen.Niciun alt subiect nu i-ar fi fost mai potrivit decât acesta, pe care l-a intitulat atât de sugestiv ,,Sub raza aceluiaşi Luceafăr’’. Eminescu şi Ovidiu’’. Paşii lui siguri şi  stăpâni pe alegerea făcută, calcă pe urmele celor doi,, Luceferi’’ ai poezieidin literaturauniversală. Vasile Găurean cunoaşte foarte bine modul unei asemenea cercetări, punând în valoare metodele de investigaţie  proprii acestei tematici. În pofida oricăror exigenţe pe care le impune, el dovedeşte competenţă şi putere de a pătrunde în lumea atât de complexă a celor doi mari creatori de frumos. Chiar dacă se află la hotare diferite privind  spaţiul şi timpul în care au trăit şi creat, printr-o analiză foarte atentă a elementelor comparative, el reuşeşte să le identifice asemănările şi apropierile, să le urmărească destinele.

        În modul său de interpretare, Vasile Găurean foloseşte două criterii de bază : cel cronologic şi cel tematic, pornind ,,de la  necunoscut (poetul latin) spre cunoscut (poetul nostru naţional’’.În biografia lorexistă câteva puncte comune.Amândoi fac parte din  familii înstărite. Ovidiu s-a născut la 20 martie, anul 43, î. Hr. la Sulmona, în familia cavalerului Publius, care poseda un domeniu destul de întins, de care îşi va aduce aminte cu nostalgie în depărtările scitice : ,,Ape cu văl străveziu micu-i cuprins răcoresc./ …Şi pe înverzitele lunci, ierburi bogate răsar./ Ţara e rodnică-n grâu şi mult mai rodnică-n struguri./ Vezi pe costişe ades şi-ai Palladei măslini’’ (Amores ). Eminescu s-a născut la 15 ianuarie 1850,în familia căminarului Gheorghe Eminovici, care îşi cumpărase ,,o  jumătate de moşie la Ipoteşti’’,  unde îşi va petrece copilăria viitorul poet : ,,Aş vrea să văd acuma natala mea vâlcioară/ Scăldată în cristalul pârâului de-argint, /Aş vrea să văd ce-atâta iubeam odinioară…/A codrului tenebră, poetic labirint’’ (Din Străinătate ).

       Dorinţa celor două familii de a-şi vedea odraslele urmând la şcoli înalte, este o altă trăsătură comună . Şi unul şi altul dintre copii  primesc primele cunoştinţe acasă. Ovidiu este ajutat de un sclav în deprinderea unor noţiuni, iar Eminescu intră în atenţia tatălui său, care ştia în mod curent limba germană, avea o bibliotecă şi voia să-i dea o educaţie aleasă. Apoi, latinul este format de un ludimagister, după care ajunge la Roma, iar copilul de la Ipoteşti este dus la Cernăuţi, unde îl va avea ca magister pe renumitul Aron Pumnul. Amândoi îşi îndreaptă atenţia spre marile valori ale culturii universale. Ovidiu stăpâneşte limba greacă, iar Eminescu limba germană, ceea ce le va înlesni posibilitatea să intre în contact cu marii autori de literatură şi capodoperele lor. Dacă Ovidiu este atras de Grecia, unde face o călătorie, pentru că îl chemau frumuseţile naturale şi cele spirituale ale acestei ţări legendare, pe Eminescu îl ademeneşte Blajul, ,,Mica Romă’’, continuându-şi periplul mai târziu, la Viena şi Berlin şi apoi la Iaşi, în 1874-1876, când îşi pune în valoare cele mai frumoase realizări în arta poetică. Atunci aveau să răsară poeziile : ,, Floare albastră, Lacul,  Dorinţa,, Crăiasa din poveşti, Melancolie, Călin (File din poveste ), Povestea codrului, Povestea teiului, etc, iar la Roma vor apărea sub semnătura lui Ovidiu, ,,Tragedia Medeea’’ şi volumul ,,Amores’’

Astrul ovidian se ridică tot mai luminos pe cerul poeziei latine, dar şi drumul lui Eminescu este unul ascendent.  Niciunul dintre ei nu se pot împotrivi destinului. Ovidiu cade pradă unui complot care îl va  duce pe drumul exilului, în Sciţia Minor, la Tomis, din motive care nici astăzi nu sunt pe deplin elucidate, iar Eminescu trece printr-un ,,exil interior’’, fiind încercat de ideea neputinţei de a fi fericit şi nici de-a face fericiţi pe alţii’’. Celebra iubire dintre Eminescu şi Veronica Micle , dar şi cele trei divorţuri ale poetului latin se află sub imperiul destinului.

Identitatea trăsăturilor celor două personalităţi se reflectă într-un portret moral bine conturat de către Vasile Găurean : frumuseţe interioară,  modestie şi simplitate, relaţia de amiciţie durabilă şi statornică, respectul faţă de semeni. Amândoi sunt nişte reflexivi cu puternice accente de generozitate. Au iubit cu pasiune oamenii înţelepţi din popor, valorificând tezaurul folcloric şi mitologic în operele lor.

       Demersul interpretativ al profesorului Vasile Găurean continuă pe linia evidenţierii creaţiei poetice a celor doi artişti, reuşind să scoată la lumină, semnificaţii, particularităţi şi nuanţe specifice zbuciumului interior al fiecăruia. Ideea nemuririi prin artă o întâlnim atât la Ovidiu cât şi la Eminescu, iar cultul pentru forma desăvârşită a poeziei îi însoţeşte pe amândoi. Prin ,,Fastele’’ ,,Tristele’’şi Ponticele’’, Ovidiu atinge culmile tehnicii versificaţiei în literatura latină, iar Eminescu îi va pune poeziei,, Luceafărul’’ veşmântul desăvârşit al exprimării.Câteva motive literare îi apropie pe cei doi poeţi : iubirea de  ţară, erotica, istoria universului sau cosmogonia, setea pentru absolut şi altele.

       La fel ca şi Eminescu, Ovidiu se va vedea ajuns la finele filonului poetic, când lira nu mai are putinţa de a le însenina sufletul, aşa cum spun şi versurile sale : ,,De astăzi nici talentul nu-mi mai răspunde mie ;/Eu ar cu-n plug nemernic un ţărm aşa uscat’’ (Ponticele ). Eminescu voia să scrie în tinereţe o piesă de teatru,, Ovidiu în Dobrogea’’în ideea că îl va uni  şi mai mult de confratele latin.

      Lucrarea lui Vasile Găurean este o exegeză bine structurată şi sistematizată, scrisă într-un stil atractiv, bogată în argumentări bazate pe texte critice, bine alese, cu o bibliografie impresionantă,dovadă a unei excelente pregătiri a profesorului de limbă şi literatură naţională.