Sub teascul istoriei

,,istoria se scrie la acest nivel...al evenimentelor mărunte, unde poate domni nestingherit iraționalul,” (Ion Istrate)

În volumul ,,Năsăud, dragostea mea!” (Editura ,,George Coșbuc”, Bistrița, 2022),  istoricul și criticul literar, poetul Ion Istrate (n. în 1948 în Năsăud) revine, prin intermediul amintirilor în Năsăudul obârșiilor sale, conturând în cele 22 de povestiri ,,o cronică” a unei familii care traversează o perioadă istorică potrivnică, începând cu anul 1940, anul Dictatului de la Viena.

Prozatorul își asumă responsabilitatea de a spune adevărul, ca un  dat testamentar al părinților săi: ,,Spun toate aceste lucruri pentru că, totuși, cineva trebuie să spună și chiar să repete adevărul,” (,,Crăciunul lui Moș Gerilă”)

Relatarea evenimențială îmbină evocarea, cu reușite pagini de proză, mai ales în partea finală a narațiunilor, descrierea cu  portretizarea personajelor, toate sub ,,ploaia” binefăcătoare a melancoliilor, a nostalgiilor și uneori a unor scânteieri lirice.

Istoria ,,mare” se prăbușește peste destinele individuale, surprinse nepregătite de cursul vremurilor și de aceea ele devin victime: ,,tata n-a avut o idee clară despre lumea care va veni”... ,,părintele meu n-a avut de gând nici o clipă să se adapteze la comunism...ci s-a pregătit să intre, cu toată lumea sa, dacă era nevoie, într-un fel de ilegalitate”. (,,Pistolul de pe noptieră”). Studiul autorului ,,Romanul obsedantului deceniu (1945-1954). O radiografie alfabetică” (Editura ,,Diamondia”, 1995), cred că i-a jalonat teoretic demersul, l-a introdus pe Ion Istrate în atmosfera anilor de debut ai comunismului românesc.

În meandrele acestei istorii prozatorul încadrează un tânăr cuplu, pe tatăl său George și pe mama lui Victoria. Ei s-au cunoscut în vara lui 1940 (,,Gospodina Bot ca Bo”) și se vor căsători în 1941. Cei doi asistă la urmările  Dictatului de la Viena (,,Cedarea”, ,,Avionul de la miezul nopții”, ,,Vivat! Vivat! Să trăiască România ungurească!”): ,,aceeași politică anti-românească”, dar care nu poate frânge spiritul localnicilor ,,cu obiceiurile lor, cu straiele lor, cu dârzenia neînchipuită cu care refuză să se maghiarizeze” (,,Cedarea”), cu credința lor puternică  (,,Valea Someșului, în acea vreme era integral greco-catolică” (,,Vivat! Vivat! Să trăiască România ungurească!”).

Tinerii căsătoriți căutau doar ,,o fărâmă de fericire” (,,Avionul de la miezul nopții”). Tatăl este arestat fiindcă n-a venit într-o noapte în clopotnița bisericii din centrul Năsăudului, să-și îndeplinească misiunea la ,,punctul de observație anti-aeriană”. Va ajunge în închisoare, la Cluj, aceasta fiind în clădirea Facultății de Filologie, pe care o va frecventa fratele său și apoi și el. Noua administrație arde biblioteca Liceului Grăniceresc năsăudean, devenit Liceul Maghiar de Stat.

Drama evreilor năsăudeni din primăvara lui 1944 (,,Năsăudul antisemit”, ,,Domnul Glaser”) pare  ,,spectacol de bolgie dantescă” (Ion Istrate a tradus sonete ale lui Dante Aligheri și Francesco Petrarca). Deși apelează la diverse stratageme medicale, o injecție cu benzină, tatăl este concentrat de două ori, în 1942 și în 1943 și dus în Germania  ,,la tăiat de pădure” (,,Vin rușii”). Speranța venirii soldaților români eliberatori, în septembrie 1944, se finalizează cu o invazie a rușilor, care îi iau tatălui ceasul, de mână, beau spirtul din recipientele din farmacia lui Drugă.

Un congres al țărăniștilor din 1946 este împrăștiat de comuniștii unguri, aduși de la Bistrița (,,O paranghelie cu congres”). Noua putere comunistă lansează zvonuri aiuristice (,,Roșcove ovreiești”), iar clopotarul bisericii Secheli, ,,sărac cu duhul”, este ales secretar al partidului, rostind un discurs lapidar ,,Tot înainte...!” (,,Tot înainte! Ca Seceli!”).

,,Răul care intrase în lume” (,,Vivat! Vivat! Să trăiască România ungurească”), odată cu Dictatul de la Viena va fi  doar ,,anticamera altor viitoare nenorociri” care se vor abate peste tânăra pereche. Tatăl încearcă o salvare individuală. El care primise brevetul de meseriaș, semnat de Regele Mihai, expune acasă un drapel ,,fără stema R.P.R.” (,,Stindardul național”). De la acest gest de opoziție naivă, dar reconfortantă pentru George, tatăl se va arunca în valurile confruntării cu noua orânduire comunistă. Avertizat de prietenul său Suru (Rosenberg) că ,,Vine comunismul” (,,Salutări tovărășești!”), refuză înscrierea în Partidul Comunist. Istoria îl prinde în capcanele ei, îi strivește destinul sub teascurile sale: ,,istoria se scrie și la acest palier al evenimentelor mărunte, unde poate deveni nestingherit irațională,”.           Atras într-o cursă de un preot, este arestat și eliberat prin intervenția unui comunist consătean (,,Salutări tovărășești!”). Atmosfera epocii  instaurării comunismului descrisă de Ion Istrate te duce cu gândul la romanul lui Marin Preda, ,,Cel mai iubit dintre pământeni” (1980). Tatăl își vinde atelierul din cauza ,,cotelor uriașe” (,,Pistolul de pe noptieră”). Cumpără o altă casă, își orânduiește un atelier de familie, dar tot nu se poate salva, deși el vrea să ,,rămână ceea ce era”, un meseriaș. Va fi declarat chiabur, deși nu avea pământ (,,Bine e să fii primar!”), va fi obligat să cedeze din spațiul locativ avut, i se va  lua dreptul de a avea un atelier (,,Hani”). Va ajunge meseriaș la Cooperativa Meșteșugărească Munca Colectivă Năsăud (,,Crăciunul lui Moș  Gerilă”). Istoria devine brutală. ,,Iulus”, torturat de Securitate fiindcă ar fi furat din ,,cotele adunate” se spânzură.

În ultimele cinci proze ale volumului sunt prezentate ,,momente de echilibru, de ușoară revenire la normalitate” (,,Ramona, zările-s trandafirii”), când în Năsăud ,,viața începuse să merite a fi trăită.” Este perioada de glorie a grădinii de vară năsăudene.

Orașul academicienilor, ,,oraș mai degrabă cu numele, căci viața sa avea  o puternică componentă rurală” (,,Octavian Ruleanu”), este evocat și prin prisma unor personalități. Aurel Șorobetea, Iulus Săplăcan, personajul principal al romanului ,,Duminica în timp ce nu veneai” (1987) al lui Cornel Bozbici, directorul Liceului Grăniceresc Năsăud, în perioada interbelică este  o ,,figură martirică”. O  ,,personalitate carismatică” era profesorul de română Octavian Ruleanu care se impunea prin ,,caracterul său insolit” prin ținuta vestimentară care contrasta cu acele vremuri proletare, pentru acesta ,,adevărata cultură presupune, dar și instituie o formă specială de libertate, pe care  o și reprezintă.” (Octavian Ruleanu).

O ,,introducere” în atmosfera Filologiei clujene a anilor 60 este povestire ,,Papornițele lui John Kennedy”, prilej pentru autor de a-i cunoaște pe unii universitari ai Filologiei din Cluj, pe câțiva viitori scriitori: Iosif Pervain, Romulus Todoran, Liviu Petrescu, Mircea Borcilă, Radu Mareș etc.  Amintirile primesc diadema umorului și sunt și un elogiu pentru universitarii filologi.

Un admirabil portret i se creionează lingvistului Dumitru D. Drașoveanu (,,Calul fuge”), el amintind de cel pe care George Călinescu i-l schițează lui Nicolae Iorga, în celebra sa istorie a literaturii române.

Angajat la Institutul de Lingvistică al Academiei Române din Cluj, din 1971, Ion Istrate elogiază pe cei care lucrau aici la Dicționarul Tezaur al Limbii Române (,,Fetele de la Dicționar”) Încă o dată, ca în multe alte narațiuni ale acestui volum, prozatorul strălucește, evocând cu melancolie și nostalgie pe Vasile Băjenică, bibliotecarul instituției.

,,Cronica de familie” despre părinții autorului, ar putea deveni un reușit roman, dacă Ion Istrate ar relua-o. ,,Eboșele” expuse în acest volum sunt jaloane solide care i-ar putea folosi prozatorului ca punct de plecare, osatură narativă a unei viitoare construcții romanești.

                                                                                  Ion Radu Zăgreanu