SUNT „EROUL” NEGATIV DIN ARTICOLUL METODA COMUNISTĂ A TITLURILOR NEMUNCITE ŞI NEMERITATE, în „Răsunetul” , nr. 6001-6002

Moralmente sunt obligat să fac precizări cerute în rechizitoriul semnat de o persoană învăţată precum profesoara Dr.Dr. Ana Tătaru, inserat pe pagina „Opinii necenzurate”. Totodată, consider datorie faţă de cititorii ziarului care au dreptul la informaţii corecte pentru o judecată întemeiată, atentă înaintea pronunţării condamnării. Altfel se repetă, cum zice filosoful neamţ, unde semnatara a trăit o parte a vieţii mature şi se confirmă, că: „Somnul raţiunii naşte monştri”. Şi este de răspuns la atâtea capete de acuză. De acea va fi o informare preponderent tehnică şi punctuală, în ordinea desfăşurării materialului incriminator al doamnei Tătaru. (Săgeata este şi înspre ziarista Olga Lucuţa, care scrie omagialul Teodor Tanco – 87, în care aminteşte funcţia şi titlul: prof. univ. dr. Citez: „ŞUNT ŞOCATĂ. El nu a fost profesor universitar, ci cadru didactic cu gradul de asistent şi probabil de lector”. Exact! Lector am fost între anii 1962-1976. Până atunci, din 1950, asistent.
„Cum, deci cei necunoscători îi dau acest titlu nemeritat!?” Face o confuzie elementară! Acesta nu este titlu, acesta este grad universitar, funcţie (Vezi elementarul DEX). Pe o singură carte din cele vreo 50 (câteva reeditate) tipărite este scris Prof. Dr. T. T.. Dar nici pe aceasta nu stă scris Prof. univ., pentru că nu am avut acest grad universitar, cât am lucrat în învăţământul superior. „Necunoscătorii”, cum îi numeşte, şi mai ales în Monor, de acolo de unde era mama doamnei colege, care avea şi ea numele de familie Tanco, din vestita familie de preoţi, consătenii îmi ziceau „domnul profesor” şi când eram asistent, şi aşa îmi spun şi azi.
– „Am fost 2 ani la liceu în clasa a 7-a şi (a) 8-a (1946), deşi e mai bătrân ca noi, colegii lui, cu 2 ani. (Venise din partea României neocupate.) Atunci era continuarea liceului de fete cu clase mixte. Ştiu ce elev era, nu comentez. Eu am fost premianta întâi a claselor 7 şi 8”. La melanjul acesta criptic se impun precizările: Am fost colegi de clasă doar în a VII-a, anul şcolar 1944/45. Într-adevăr, eram între cei mai învârstă, cu Cioanca, cu Dragoste Anchidim ş.a. Nu venisem de la promenadă, dar din partea de „Transilvanie” neocupată, că sunt născut în Monor şi înainte învăţând în şcolile din judeţul Năsăud, ci din greul refugiu din cauza ocupaţiei maghiaro-horthyste. Iar clasa a VIII-a tot anul şcolar am urmat-o la Liceul „Al. Odobescu” reînfiinţat şi separat, mutându-ne în localul fostului Liceu evanghelic-luteran, având director pe prof. Ştefan Lupu, întors şi el din refugiu. (Memoria mai face câte o festă şi celor cu două doctorate.) Premiantă a fost în „a 7-a” eleva harnic[ Ana Tătar (îşi scria numele fără u final), dar tot premiantă era şi eleva Zoe Zinveliu, foarte merituoase, care se luptau pentru întâietate. Însă ca inteligenţă, cu o treaptă peste ele, a fost eleva Octavia Salvan, nepremianta întâi. La noi, în clasa a VIII-a, a absolvit premiant absolut elevul Ştefan Florescu, cu care am stat în bancă. Eu am încheiat liceul nepremiant, cu media 8,03. Între timp debutasem literar în revista scoasă de noi, cei de la „Al. Odobescu”, cu titlul „Orizonturi literare”, în nr. 1/februarie 1946. Bacalaureatul l-am dat la centrul Năsăud împreună cu Liceul „George Coşbuc” de acolo, cu Liceul de Fete din Bistriţa şi Liceul „Andrei Mureşanu” din Dej, respectiv cu absolvenţii de la acestea. Pe atestatul meu scrie Diplomă de bacalaureat teoretic a elevului Tanco Teodor absolvent al Liceului „Al. Odobescu” din Bistriţa. „Calificat al XIII din 103 candidaţi reuşiţi”. (Aşa cum se poate citi, pe reproducerea imaginilor.)
Aşa cum scrie, am urmat Facultatea de Drept a Universităţii din Cluj, dar nu mai continuă că am încheiat-o în 1950, cu Diploma de merit nr. 1756, pe baza ei am fost repartizat asistent la aceeaşi facultate. Apoi interogaţia insidioasă continuă. (Vezi Diplomele, în reproducere.)
– „Întrebarea: la ce catedră (urmează ilogicile formulări) condusă de cine a rămas cadru didactic şi care sunt «altele» şi lunile cât a fost şi la Universitate cadru didactic până a plecat ca director la Teatrul de Stat din Turda?” M[ anchetează[ ca la poliţie! Am lucrat la Catedra Teoria statului şi dreptului, condusă de prof. Ioan Ceterchi, disciplina Drept constituţional titular prof. Tudor Drăganu, al cărui asistent am fost timp îndelungat. Celelalte detalii din întrebare sunt exact arătate şi a se citi din articolul ziaristei amintite. Adaug că am publicat Manualul de Constituţia R.P.R., pentru clasa a VIII-a, în colaborare cu Marţian Niciu, care a fost în uz şcolar vreo 6-8 ani şi tradus în toate limbile naţionalităţilor conlocuitoare. Despre celelalte nelămuriri, până şi amănuntele calendaristice le găseşte doamna profesoară în cartea pe care nu o cunoaşte, că nu ar mai întreba derizorii, cu titlul Viaţă şi Literatură. Autobiografica 85, ediţia a III-a revăzută şi adăugită, Prefaţă de Dumitru Micu; Cluj-Napoca, Editura Napoca Star, 2011, 170 p.
– „Cât timp”? am fost directorul Teatrului de Stat din Truda, mai întreabă, şi „La ce catedră a revenit şi ca ce”? La Catedra de filozofie şi sociologie din cadrul Facultăţii de Istorie a Universităţii „V. Babeş-Bolyai J.”. Nu „ca” şef de catedră, nu vă speriaţi, tot lector; aveam 47 de ani, câteva cărţi tipărite, câteva zeci de studii şi articole publicate, mai exact 63, în afara comunicărilor la sesiuni, colocvii, simpozioane rămase şi azi în manuscris. Iar la teatru am lucrat trimis cu delegaţie pentru 1 an, în stagiunea 1971/72, timp în care nu am avut normă didactică.
Întrucât preopinenta de la distanţă are o experienţă didactică apropiată, ştie ce înseamnă în ţară a nu fi fost în acei ani membru de partid şi că noi, cadrele didactice în gradele care le aveam, eram provizorii, pentru an. Ne mutau şi schimbau după cum băteau vânturile politice. Am înţeles că aşa i-a fost stabilitatea şi în Germania, la Mannheim şi pe unde o mai fi predat suplinitor „plata cu ora”, că în principal nu asta i-a fost ocupaţia acolo. Dar ştie bine ce a lăsat în ţară şi s-a continuat „lupta de clasă”, că de aceea a imigrat sau fugit. Cu mine s-a petrecut un fapt neobişnuit, refuzând să semnez pentru a fi colaboratorul sau informatorul Securităţii în 1959, îndată după unificarea Universităţilor clujene, mi-a adus o instabilitate profesională şi am trecut ca asistent pe la vreo cinci discipline. O nesiguranţă a locului de muncă nu de la an la an, ci de la lună la lună sau de fiecare zi, cu toate că în 1966, odată cu profesorul T. Drăganu şi ceilalţi veterani, am fost primiţi în partid, nu a schimbat cu nimic păstrarea locului de muncă. Eram şi după o boală cu un concediu medical şi spitalizări de 9 luni, într-o situaţie familială de singurătate, ştie că amândurora ne-au eşuat căsătoriile, pentru mine derivând şi obligaţii, având un copil mare şcolar, toate-mi evoluau greu şi rău, culminând şi grăbind, prin nesemnarea pactului de turnător, ca în octombrie 1976 să fiu scos definitiv din Universitate. A coincis să fie deodată cu izgonirea şi a doamnei Doina Cornea. Aici s-a sfârşit staulul meu profesional de cadru didactic universitar, târâit 14 ani în grad de lector suplinitor. De ce îmi zice lumea profesor sau de ce scrie profesor universitar, pentru acestea chiar că nu sunt vinovat. Degeaba se miră şi se revoltă colega întru grad.
Repet, eu pe una singură deasupra titlului Pagini alese din istoria Monorului am scris Prof. Dr. Teodor Tanco, că era cartea mai importantă despre satul meu, parţial şi sponsorizată de-acolo. Cam asta-i motivaţia, plus subiectivitatea mea.
Dar o întreb şi eu pe dumneaei: de ce a semnat şi articolul injurios Prof. Dr. Dr. Ana Tătaru? Ba comiţând şi o enormitate şi o inexactitate transcriindu-le astfel. (Să fim serioşi, doamnă, astfel de probleme şi întrebări sunt minore sau chiar banalităţi. Dar mai este una la care să răspunzi: un „Dr.” (în România) l-ai obţinut la un securist notoriu. Nu ştiai?
– „Că era un comunist convins deodată că în anii '80, când la Bistriţa a fost întâlnirea clasei noastre, T. Tanco a venit la mama acasă, unde locuiam şi eu în vizită, venită din Germania (unde mă refugiasem în 1970). Mi-a cerut să nu particip la întâlnirea colegilor, că le-aş «strica» din punct de vedere politic”. Ce puerile formulări şi argumente aduce în acuzare şi inexacte temporal! O vizitasem vara într-o zi înspre asfinţitul soarelui, după ce se sfârşise masa, în vecinătatea restaurantului „Coroana”, că dimineaţa abia ajunsesem la momentul vizitei la liceu, venind cu un tren de la Cluj. Colegele ei ştiau de venirea în ţară şi o invitară. Cred că a participat şi fostul nostru profesor Teohar Mihadaş. Dar ştiu că discuţiile nu au fost agreabile între noi, ca niciodată. Regret că nu-şi aminteşte mai bine, nici de convingerile mele politice, ceea ce e greşit spus şi definit, n-am agreat extremismul naţionalist, fascist, comunist. Doctrinar, am avut şi nu mi-am pierdut o orientare democrat-liberală. La intrarea în facultate, în1 9456, m-am înscris în Frontul Democrat Universitar. Sub orizontul lui politic am evoluat şi după 1990, când n-am găsit un corespondent, am candidat independent la alegerile parlamentare. Pe o grilă politică, m-aş situa pe centru-stânga, acolo unde a fost şi poate o să fie Partidul Naţional Ţărănesc istoric; m-aş întâlni cu trecutul înaintaşilor mei: tata, bunicul integraţi în Partidul Naţional Român şi cu strămoşul meu paşoptistul Nicolae Tanco, erou al Revoluţiei, şi cu strămoşul profesoarei Tătaru, preotul Petre Tanco, rănit şi invalid din Revoluţia de la 1848/49. Cum cu filonul acesta politic nu m-am întâlnit, nu sunt înscris în nici un partid.
– Spuneam că am încheiat profesia didactică dramatic, prin a ajunge pentru un timp şomer. Aveam, însă, tipărite atunci 5 cărţi şi următoarea în tipografie, făceam şi presă, salvarea mea a fost că scrisesem de-o vreme. Am început a mă regăsi treptat în statutul de scriitor, membru al U.S.R. din 1970. Şi am trăit de-atunci altfel de viaţă. Lucrul şi rezultatul acesteia nu le constată semnatara. Am făcut precizările, cu gândul şi gratitudinea la cititorii lor, închei, nădăjduind să fie utile.

Teodor Tanco

P.S. Pentru concepţia din încheierea-lecţie, ca de doctrinar sectant, o compasionez pe semnatara articolului.
Pentru atacul la persoană încă prin titlul defăimător, la adresa mea, o iert.
Dar, dacă alunecarea în decrepitudine a determinat astfel de exprimare, regret starea ei, şi îmi cer scuze pentru acest text de răspuns. Cu sărutări de mâini!
T.T.