Tăşuleasa Social în parteneriat cu Leoni au amenajat o potecă tematică

Daniel Deneş: Pe Muntele Tăşuleasa a ieşit o poveste frumoasă

Voluntarii Asociaţiei Tăşuleasa Social, împreună cu 33 de angajaţi Leoni Wiring Systems Bistrita, au amenajat, la finele săptămânii, o potecă tematică, pe o lungime de aproximativ 2 kilometru, care va fi deschisă tuturor doritorilor şi care va constitui infrastructura pentru noua arie naturale protejată: muntele Tăşuleasa. Pentru toţi copiii care vin la Tăşuleasa această potecă pedagogică va reprezenta completarea autentică a Pădurii Pedagogice.

          Potrivit  promotorilor acestui demers, valoare pedagogică a acestei arii protejate poate fi înţeleasă pe trei niveluri: forestier (singura pădure matură pe o rază de 10 kilometri, cu arbori cu vârste de peste 200 de ani), avi-faunistic (prezenţa exemplarelor de lup, căprior, râs, cerb şi chiar exemplare de barză neagră, o pasăre de talie foarte mare) şi istoric (în toate cele patru puncte cardinale ale muntelui aflându-se buncăre care datează din primul război mondial).

          “Ne bucurăm nespus că împreună cu cei de la Primăria Tiha Bârgăului am găsit soluţia pentru ca acest patrimoniu natural de pe muntele Tăşuleasa să poată rămâne şi generaţiilor următoare. Considerăm că o astfel de arie protejată, cu statut de unicat în judeţ, poate aduce beneficii pe termen lung pentru comunitatea locală, promovând managementul durabil al resurselor naturale şi culturale. Noi ne luăm angajamentul de a avea grijă de această potecă şi suntem siguri că va fi vizitată de foarte mulţi, tineri şi adulţi”, a declarat Alin Uhlmann Uşeriu, preşedinte Tăşuleasa Social.

          Asociaţia Tăşuleasa Social îşi dezvoltă de 14 ani activitatea la poalele muntelui Tăşuleasa, de la care îşi trage şi numele. Muntele Tăşuleasa, proprietate a comunei Tiha Bârgăului, este emblematic pentru activitatea asociaţiei, deoarece Tăşuleasa Social îşi desfăşoară activitatea cu precădere în domeniul educaţiei de mediu şi protejării naturii, promovării voluntariatului şi spiritului civic. Pentru toate aceste domenii de activitate, cadrul natural din proximitatea campusului asociaţiei are o valoarea deosebită, în special din punct de vedere pedagogic — educaţia despre natură fiind cel mai bine înţeleasă atunci când tinerilor li se oferă ocazia de a vedea natura neatinsă de influenţa omului.

          “Cred cu tărie în partea aceasta de verde, de protejare a naturii. Îmi place să las ceva în urmă şi prin această acţiune cred că am reuşit. Şi, mai mult decât atât, fiind o acţiune realizată prin voluntariat cred că în balanţa faptelor bune cântăreşte chiar mai greu”, a precizat Marius Cotor, director general Leoni Wiring Systems Bistriţa.

          În decursul celor 14 ani de activitate, prin campusul de la Tăşuleasa Social au trecut peste 4400 de adolescenţi, dintre care peste 1000 din Germania, dar şi din alte ţări. Pentru toţi aceşti tineri, muntele Tăşuleasa a reprezentat cadrul optim pentru lecţii în aer liber, învăţămintele din Pădurea Pedagogică fiind completate cu drumeţii pe muntele Tăşuleasa, pentru că doar aici li se poate arăta tinerilor biodiversitatea specifică zonei sub toate aspectele sale, patrimoniul natural de aici incluzând toate vârstele pădurii: de la pădure tânără şi până la arbori seculari.

          “Am pornit la drum în această acţiune, pe care noi cei de la Leoni am numit-o Greenday, în încercarea de a face o combinaţie între responsabilitate socială şi employer branding. Astfel am vrut să arătăm că dincolo de profesiile noastre, noi ştim să facem ceva şi pentru semeni, pentru mediul înconjurător, pentru viitor”, spune Daniel Deneş, manager la Departamentul de Resurse Umane Leoni. “Am decis să facem acţiunea împreună cu cei de la Tăşuleasa Social, partenerii noştri de mult timp deoarece ei au o experienţă vastă în acest domeniu şi o mulțţime de idei. Pe muntele Tăşuleasa a ieşit o poveste frumoasă, cu multă energie pozitivă şi satisfacția muncii făcute pentru o cauză bună.”

     

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5