Țeapa croită nemțește are tipare și la Beclean

Veche de câțiva ani, timp în care a creat destule victime în țară, povestea mașinii de cusut germane suficient de scumpe cât să-i taxeze la lăcomie pe “vânzători”, a reapărut în forță, zilele acestea, la Beclean. “Cumpărătorii” cu dare de mână au dat iama cu anunțuri răspândite în întregul oraș, iar “ofertele” sunt suficient de bine croite cât să mai întâi ia ochii, apoi judecata și în final banii din buzunarele celor care, având un original “Singer”, „Kayser”, „Zzinger”, „Naumann”, „Durkop”, „Pfaff”, „Afrana”, „Gritzner” și așa mai departe cred că dețin mașinăria originală de făcut bani din nimic. Darnic precum e, colecționarul cu origini în landuri se arată dispus să dea, la schimb, pentru o bucată, între 45.000 și 55.000 de euro: „plata pe loc”. În cele din urmă, târgul se dovedește păgubos pentru vânzătorul dispus să meargă până la capăt, fără să realizeze în timp util că în supraevaluarea amețitoare se găsește cheia păguboasei rânduieli.
Ce se întâmplă, în fapt? Mecanismul înșelătoriei pornește de la un număr de telefon, unde e invitat să sune deținătorul comorii nemțești. Cineva răspunde pentru a-l întreba care e seria obiectului supus tranzacției, pentru ca apoi să îl îndrume să o caute pe cea cu număr apropiat, fără de care mașina de cusut inițială nu are nicio valoare. Binevoitor cum e, colecționarul se va oferi să îi furnizeze datele de contact unde poate găsi ceea ce dorește, de regulă o persoană în vârstă sau cu dizabilități, incapabilă să se deplaseze, aflată la distanță de sute de kilometri. O astfel de situație nu-i dă de ales celui prins în mrejele imensului câștig, care pentru a intra în posesia celor 55.000 de euro n-are decât să cumpere obiectul lipsă prin poștă, cu circa 1.500 de lei. Or, cum diferența e enormă și mai e și girată de brandul nemțesc, se găsesc destule victime care sa-și transforme visele de îmbogățire rapidă și fără eforturi în realități dăunătoare pentru sine și familiile lor.
Țeapa cu mașini de cusut germane mai are o variantă: cea în care la capătul celuilalt al firului răspunde o persoană vorbitoare de limba română “stricată”, cu ușoare accente germane, interesată mai întâi de caracteristicile (tehnice) ale obiectului de vânzare, pentru ca mai apoi să ceară bani într-un anumit cont bancar pentru unui așa-zis certificat de autenticitate.
Continuarea și finalul poveștii cu ștanțe nemțești sunt de la sine înțelese…