Terorismul ca formă pură a primitivismului

Vreme de mii de ani, chiar când nu exista conceptul de civilizaţie, s-a considerat ca o problemă de onoare să te lupţi cu adversarul tău înarmat aproximativ ca tine. Şi invers, a ataca o fiinţă umană neînarmată era/este o probă a laşităţii, a lipsei de caracter, a onoarei în faţa lui Dumnezeu, a semenilor şi faţă de tine însuţi. Cu atât mai oripilant, mai dezgustător se consiedra a ataca femei paşnice sau copii, adică pe cei mai civili dintre civili. Cavalerismul acelui „întunecat”-zis Ev Mediu presupunea şi mai mult, adică ocrotirea acestor categorii, nicidecum agresarea lor
Tânăr fiind, ascultam pe vecinii şi bătrânii de la Cristur-Şieu, participanţi la Marele Prim Război Mondial (vecinii Ilie, Ştefan, Iosub din Hrube, Dumnezeu să-i odihnească!), care spuneau că exista un cod nescris al onoarei militare. De pildă, nu ai voie să tragi în inamicul tău când acesta este la masă sau când îşi face nevoile fiziologice. E ruşinos să profiţi de asemena situaţii, ştiind că duşmanul tău e totuşi om ca şi tine. Înainte de Verdun şi Meuse, soldaţii francezi şi germani jucau meciuri de fotbal şi se invitau la masă. Asemenea atitudini ca cele semnalate până aici nu s-au născut din senin, ci aveau fundamente creştine ale unei existenţe de două mii de ani, bazate pe milă, compasiune, dragoste de oameni, frica de Dumnezeu, care toate le vede. Că au existat abateri grosolane, în masă chiar, genocide, e adevărat, dar omenia n-a pierit niciodată ca principiu suprem, la care totdeauna oamenii trebuiau să tindă.
Cât de mult contrastează acestea cu spectacolul „bucuriei ” jihadiştilor din Daech (Staul islamic), care au ieşit zilele acestea pe străzile oraşelor siriene şi irakiene să împartă dulciuri locuitorilor din pricina „Parisonfire”, „Bruxeleesonfire”-(Parisul şi Bruxelles-ul în flăcări) adică a masacrării inocenţilor din 13 noiembrie şi respectiv recent în Belgia) Şi cu bucuria deschisă, zgomotoasă sau ascunsă a extremiştilor islamişti (pe site-uri şi de peste tot) şi care au împânzit Europa, acea Europă în care ei au venit săraci şi oropsiţi spre a se aşeza la masa bogată a celor care le-au oferit o casă, un serviciu, o mică afacere, o locuinţă socială (cum i-a oferit Primăria Bruxelles-ului lui Abdellsalam –creierul atentatelor de la Paris). Acestora le sunt inaccesibile principiile umanismului, onoarei, deşi s-au născut printre europeni, dar nu s-au integrat acestora, formând ghetouri (cum este acest Moonelbeck din Belgia, cele 755 de locuri considerate „de ocolit” în Franţa, chiar în plin Paris, cele din Marea Britanie, Olanda, Germania etc).
Motivaţia tuturor masacrelor puse la cale, de la World Trade Center până azi a fost aceea a „urii împotriva cruciaţilor” (de unde celelalte argumente subsecvente). Aşadar, o ideologie religioasă care propagă prozelitismul prin ură, teroare, violenţă. Ciudată coincidenţa că în timp ce Federica Mogherini (Înalta Reprezentantă a UE pt Afaceri Externe) lăuda la Aman (Iordania) islamismul ca...”religie a păcii”, la Bruxellles explodau bombele, contrazicând-o nu cu vorbe. Doamna a lăcrimat pe dată, numai că nu de smiorcăieli e nevoie după ce s-au făcut greşeli politice de neiertat. Condamnarea -cu o jumătate de gură- ici şi colo a unor reprezentanţi sau imami ai musulmanilor din Europa este de departe ruj de buze la o rană profundă, căci rdicalizarea islamiştilor se face tocmai în moschei şi şcolile coranice, unde se învaţă ura contra creştinilor. Restul sunt teorii şi filosofii. Cu acestea (moschei, şcoli) voia să ne „fericească” Erdogan la proporţii ciclopic-mondiale în Bucureşti. (Visul otomanismului imperial al preş’ului turc a dus grabnic nu la un eşec oarecare, ci a reuşit să-şi facă duşmane toate ţările din jur: Siria, kurzii, Iranul, Rusia.)
Credem că a falimentat definitiv şi ideea de a duce pretutindeni în lume democraţia cu ajutorul bombelor sau „primăverilor arabe” (instigând la rebeliune felurite forţe interne -inclusiv religioase- cu oarece nemulţumiri contra dictatorilor de tip Saddam, Ghadafi, sau Assad). Elemente tot mai puternice ale democraţiei autentice trebuiau cu timpul să introducă tocmai asemenea dictatori şi pe încetul, după ce exista cât de cât o infrastructură democratică, se pot înlocui şi dictaturile.
Se pune întrebarea: dacă aceşti terorişti –martiri ar şti că după ce se aruncă în aer, familiile şi rudele lor vor fi daţi afară din blocuri sau expulzaţi în ţările de unde au venit ei sau părinţii lor(cum se întâmplă în Israel) ar mai avea „curajul” să se detoneze? Ruşii (serviciile secrete) au masacrat familiile teroriştilor ceceni şi terorismul a dispărut practic. Nu toţi pricep „political correctly” şi alte delicateţuri filosofice. Măsuri de retorsiune există şi nu puţine, doar trebuie voinţă politică spre a le implementa (cum ar fi unificarea Serviciilor de informaţii naţionale). Canalul tv Al-Jazeera avertiza mai-anul trecut pe musulmanii din Europa că ar putea împărtăşi soarta înfricoşătoare a evreilor din al III-lea Reich dacă vor alege calea violenţei. Astfel de avertismente-calmant ar fi trebuit să sporească simţul raţiunii în cei care şi l-au pierdut din pricina omeniei, ospitalităţii creştine europene (chiar dacă „laicitatea” statelor occidentale este tot pe un fond de masă creştin).
Ceea ce vrem a sublinia cu energie este faptul că terorismul, violenţa contra inocenţilor (bărbaţi, femei,copii, prunci), nu poate distruge un stat, fiindcă structurile lui de forţe armate, politice, economice vor sta mereu în picioare. Satisfacţia de a fi provocat teamă, nesiguranţă, psihoze nu este biruinţă, ci dovada unui primitivism de ultimă treaptă, grobian.
Ca un creştin convins că nimic nu este întâmplător, ştiu că acest „bici” al terorismului este lăsat împotriva unei lumi care l-a abandonat pe Dumnezeu şi valorile creştine ce i-au permis şi ajutat să-şi ridice civilizaţia. Toate, din pricina excesului de bogăţie, a preaplinului „rodirii ţarinii”. Prăbuşirea Europei civilizate, „implozia” despre care se vorbeşte cu teamă, pot fi evitate. Trezirea „din somnul cel de moarte” e posibilă.