Theodor Damian: Scriitor de „rang”

Ancheta Răsunetului cultural:

De-a lungul unei vieţi, în bibliotecă fiecărui scriitor se acumulează numeroase valori literare (cărţi cu autograf, scrisori, fotografii, ediţii şi publicaţii rare, casete audio şi video, tablouri, gravuri etc.). Cum sunt valorificate aceste valori literare? Ce ar trebui să facă scriitorii, dacă urmaşii lor nu sunt interesaţi de aşa ceva? Multe arhive personale sunt vândute la anticariate, alţii le donează unor biblioteci sau instituţii (Biblioteca Judeţeană “George Coşbuc” din Bistriţa este o instituţie model în acest sens, care adăposţeşte deja zeci de arhive sau părţi din acestea ale unor scriitori de prim rang – Nicolae Manolescu, Ana Blandiana, Andrei Marga, Mihai Zamfir ş.a ).

În ancheta literară de faţă, scriitorii sunt invitaţi să răspundă la două întrebări:

1. Cum credeţi că ar trebui valorificată moştenirea literară a unui scriitor?

2. Cum vă valorificaţi propria arhivă literară?

Anchetă realizată de Ilie Rad

Moştenirea literară a unui scriitor poate fi înţeleasă în două feluri: pe de o parte cărţile sale şi revistele unde a fost publicat de-a lungul vremii şi pe de altă parte, ea ar consta în lucrurile menţionate în introducerea la întrebări: cărţi cu autograf, scrisori, fotografii, ediţii şi publicaţii rare, casete audio, video, tablouri, gravuri, etc.

Cred că soluţia cea mai eficientă pentru păstrarea memoriei respectivului scriitor este aceea de a dona arhiva sa unei biblioteci, sau altei instituţii de cultură care ar voi să o primească şi expună sau măcar să o păstreze.

Pentru că textul introductiv menţiona şi cuvântul „rang”, aş preciza aici că nu orice bibliotecă, de exemplu, ar fi dispusă a  primi, să zicem, o arhivă uriaşă de la un scriitor de rang mic. Sigur, de la celebrități naţionale, da. Dar cunosc scriitori care s-au adresat unor biblioteci pentru o astfel de iniţiativă şi răspunsul primit a fost „nu avem loc”, desigur, cu exprimarea regretelor cuvenite.

Ce faci în cazul unei scriitor de „rang” mic, un colecţionar avid de autografe, prezent la „toate” evenimentele literare dintr-o zonă anume sau din multe zone şi care are câteva sute de cărţi cu autografe? Cred că ar fi norocos ca o bibliotecă să-i primească colecţia, acum în timpurile noastre când aşa de des auzim expresia „nu avem fonduri”, „nu avem spaţiu”.

Dacă m-aş referi doar la o valoare din lista de valori menţionate mai sus, cărţile cu autograf, acum lăsând la o parte „rangul”, cred că ce a făcut cândva, cu ceva ani în urmă, profesorul şi scriitorul Florentin Smarandache din SUA, ar fi o soluţie potrivită, căreia la început nu i-am dat importanţa cuvenită, dar la care am început să mă gândesc mai serios şi să-i văd rostul. Profesorul Smarandache – posesor al unui număr impresionant de cărţi cu autograf de la alţi scriitori, personalităţi academice, etc. a fotocopiat coperta fiecărei cărţi şi pagina cu dedicaţia (acum s-ar scana, ar fi mai simplu) şi a scos un volum cu o scurtă prefaţă explicativă şi nimic altceva decât dedicațiile.

Găsesc această formulă ca fiind practică pentru că acel volum poate reprezenta un document de valoare pentru istoria literară, fie şi pe plan local dacă nu mai extins. Pentru că nu se ştie când şi cum încheiem socotelile vieţii acesteia, dacă avem timp să ne ocupăm de găsirea de biblioteci, dacă cei de după noi , soţul, soţia, copiii, au sau nu au vreo tangenţă cu literatura, cu alte cuvinte nu se ştie ce va fi după noi. Desigur sunt şi cazuri fericite unde lucrurile stau altfel.

În ce mă priveşte eu plănuiesc să las arhiva mea, cu toate valorile indicate mai sus şi altele în plus, fie la o instituţie de cultură din Botoşani, oraşul meu antal, unde sunt cetăţean de onoare, fie la o instituţie bisericească (seminar teologic, facultate de teologie, episcopie sau mitropolie).

Theodor Damian