TONUSUL VITAL

În circuitul motivaţional motivaţia şi performanţa se intercondiţionează, creşterea motivaţiei produce creşterea performanţei şi invers, creşterea performanţei induce consolidarea factorilor motivaţionali.

Oamenii de multe ori dau dovadă de o ambiţie ieşită din comun, care duce la rezultate deosebite. Aceste eforturi rodnice contribuie la fortificarea eului, a personalităţii, dau o putere psihică mai mare decât au alte persoane de aceeaşi vârstă sau condiţie. Succesul dorit constituie un feed-back eficient pentru noi încercări, noi cuceriri şi izbânzi. Trecând treptat prin diferite înlănţuiri motivaţionale, acţionale, creşte încrederea în sine, în forţele proprii şi implicit stima de sine.

Stima de sine poate simboliza coloana vertebrală a personalităţii umane. În funcţie de gradul ei de dezvoltare, creşte şi nivelul aspiraţiilor omului de la nevoi inferioare, fiziologice la cele superioare (nevoia de iubire, de apriecere socială, de apartenenţă la grup, nevoi de cunoaştere, nevoi culturale, de autoapreciere).

Persoana cu stima de sine ridicată poate sta “drept” în faţa lui şi a altora, ştie cine este şi cât valorează, care îi sunt calităţile şi defectele, pe care încearcă să le compenseze, să le contrabalanseze cu alte calităţi, poate aspira la realizări din ce în ce mai îndrăzneţe, dacă rezultatele obţinute îl încurajează în acest sens sau poate să dovedească o atitudine fermă în faţa eşecurilor, pe care le percepe ca alternative, şi pe care are putere să le depăşească fără dramatizări sau exagerarea forţei destinului. Trăieşte cu tonus vital puternic.

În schimb, o altă persoană care a dat din eşec în eşec şi suferă sub greutatea sentimentului de insucces, inutilitate, ajunge să-şi formeze o imagine de sine sub potenţialităţile sale, se va subaprecia, îi vor slăbi încrederea în forţele proprii, siguranţa de sine, optimismul, înepe să gândească negativ şi în consecinţă, obiectivele nu vor fi atacate cu hotărâre, ci cu şovăială, nesiguranţă, care sunt atitudini neproductive, iar individul ajunge să obţină rezultate sub nivelul aşteptărilor, posibilităţilor intelectuale, emoţionale. Stima de sine scade, oscilează, persoana simte, că nu mai poate sta aşa de “drept” în faţa altora, îşi lasă capul jos, nu se uită în ochii celuilalt decât rar, chiar evită privirile oamenilor, ceea ce trădează o ruşine faţă de el însuşi. Tonus vital în scădere sau în oscilaţie.

În extremă găsim oamenii devalorizaţi, degradaţi (cerşetori, boschetari) care au rămas sau au revenit la nivele motivaţionale inferioare, urmăresc doar satisfacerea nevoilor primare (de alimentaţie, sexuale, de adăpost). Aceşti indivizi au o stimă de sine foarte slabă, se observă pe figura lor, că sunt obosiţi, fără chef de viaţă, trăiesc doar clipei prezente, sunt gârboviţi, inexpresivi, îşi neglijează înfăţişarea fizică, igiena personală pănă la ultimul grad. Sunt lipsiţi de tonusul vital optim, dar şi de sprijin exterior conjugat cu voinţă interioară de a depăşi propria lor condiţie, contribuind astfel la poluarea individuală şi socială.