Un popor în sărbătoare

Scoaterea la suprafaţă a minerilor chilieni blocaţi aproape două lun la o mare adâncime (700 de metri) a scos din letargia grijilor cotidiene întreagul neam al chilienilor, cel mai îndepărtat neam al pâmântului (de noi românii), în America de Sud. Da, acolo unde Anziii ating cerul, în patria lui Pablo Neruda şi a lui Salvador Allende şi unde condorii se rotesc cu negrăită măreţie pe bolta nicăieri mai albastră. Clopotele tuturor Bisericilor au cântat a bucurie mare. Claxoanele au sunat, oameni necunoscuţi s-au îmbrăţişat uitând toate, încât ai fi crezut că Raiul a încput să-şi reverse iubirea pe pământ. Însuşi preşedintele ţării a ţinut să-i îmbrăţişeze părinteşte pe fiecare din cei salvaţi. Salvaţi de cine? De un vajnic şef de foraje de fântâni pentru armata americană din Afganistan.

Manifestanţii antiglobalizare, suferind de totală orbire, nu văd acest folos al globalizării,când un american din uriaşa depărtare a Afganistanului e chemat să salveze nişte chilieni dintr-o mină de aur şi cupru (producătorul number one). Un popr unit în bucuria salvării, îmi aduce aminte de alt moment emoţionant, al salvării echipajului Apolo-13, urmărit cu răsuflarea tăiată de întreaga planetă. Exstă o indescriptibilă frumuseţe a solidarităţii omeneşti, de momente din acestea care scot la lumină toată nobleţea fiinţei umane, de care se bucură tot cerul. „Ei, la naiba! Trăiască Chile!”- a strigat unul din primii care au văzut lumina sfântului soare. Altul a chemat şi amanta şi soţia la marele eveniment. Un altul striga cât îl ţinea gura că acolo, în grozava întunecime ( unde un chibrit străluceşte ca soarele), ”Dumnezeu s-a bătut cu diavolul pentru mine şi Dumnezeu m-a salvat.”. Entuziasm, desigur, fiindcă Dumnezeu nu are nevoie să se lupte cu cineva. Este destul ca Dumnezeu să se arate pentru ca orice duşman să fie învins, precum se topeşte ceara de la faţa focului”- cum rostim în magnifica moapte a Învierii.

Noi, românii, atât de dezbinaţi de hoţii neruşinate, egoism sălbatic şi stimulente preferenţiale am puteafi uniţi toţi, vreodată,de o aceeaşi bucurie?