Vântul … schimbărilor

   În primăvara și vara anului 1848, asupra Țărilor Române s-a abătut, cu mai mare sau mai mică intensitate, un vânt al schimbărilor, cu direcția predominantă dinspre vest.

   Cuprinsă de idei reformatoare, o bună parte a Europei încearcă să înlăture regimurile politice oprimante în fruntea cărora se aflau conducători care nu acceptau schimbarea, se opuneau reformelor, încercau să înăbușe spiritul de libertate individuală  și națională. Într-un asemenea context, se declanșează și se desfășoară o mișcare fără precedent în Europa, cunoscută în istorie, mai ales sub numele de „Revoluția de la 1848”, care a cuprins vestul, centrul și sud estul continentului.

   Pentru Țările Române, după aprecierea lui N. Bălcescu,  „Revoluția europeană fu ocazia, iar nu cauza revoluției   …   Cauza ei se pierde în zilele veacurilor. Uneltitorii ei sunt optsprezece veacuri de trude, suferințe și lucrare a poporului român asupra lui însușii”. Minți luminate, bine școlite, purtătoare de idei înnoitoare, au sesizat nevoile românilor, le-au sintetizat în documente programatice  (azi, le-am zice proiecte) și au încercat, prin mijloace specifice timpului, să le facă cunoscute. Așa au luat naștere „ Petiția-proclamație de la Iași, Petiția națională de la Blaj, Prințipiile noastre pentru reformarea patriei, Proclamația de la Izlaz, Dorințele partidei naționale din Moldova”, documente în care se prevedea  abolirea rânduielilor feudale, emanciparea și împroprietărirea țăranilor, realizarea unirii și independenței românilor. Înaintate conducerilor din Țările Române sau puterilor suzerane, ori citite în fața unor adunări la care au participat un număr mai mare sau mai mic de oameni, aceste documente creează un efect asemănător bulgărelui de zăpadă care se rostogolește pe o pantă. Aspecte specifice întâlnim însă în Moldova, Transilvania, Țara Românească, Banat și Bucovina, dar cu un numitor comun.

   Desfășurarea evenimentelor din tumultosul an 1848, în unele zone chiar și în 1849, este, din punct de vedere istoric, cunoscută. Remarcabilă este contribuția unor echipe de personalități culturale și politice, din care au făcut parte  N. Bălcescu, M. Kogălniceanu, A. Iancu, V. Alecsandri, S. Bărnuțiu, G. Barițiu, Gh. Magheru, Frații Brătianu, Frații Golești, Al. I. Cuza, I.H. Rădulescu, I. Ghica, Al. Papiu-Ilarian, T. Cipariu,  I. Ionescu de la Brad, C.A. Rosetti, C. Negri, Eftimie Murgu, Eudoxiu Hurmuzachi etc. buni cunoscători ai realităților și nevoilor societății românești, cu un larg orizont de cultură și simț patriotic.

   Prin „colaborarea” celor trei imperii învecinate spațiului geografic locuit predominant  de români, revoluția de la 1848 din Țările Române a fost înfrântă, dar ideile apărute și răspândite în timpul desfășurării ei, nu au putut fi anulate, mulți dintre fruntașii participanți au continuat să lupte pentru realizarea lor atât timp cât au trăit, și mai ales transmițând generațiilor următoare, idealurile pentru care ei au activat. Recunoscându-le contribuția la realizarea statului modern unitar român, mulți istorici din zilele noastre le evidențiază meritele. Unul dintre aceștia este academicianul Ioan  Aurel  Pop, Președintele Academiei Române, care remarca faptul că    …   „În vremurile bune, ne-au condus oameni cu carte și cu stare, care nu aveau nevoie să se îmbogățească din funcții, fiindcă erau bogați de-a gata,  mai ales spiritual”.

   …   Și câtă nevoie am avea și azi de asemenea oameni !   …