Veniți de luați lumină ...

      Este îndemnul pe care îl fac preoții credincioșilor care participă la slujba de înviere, deoarece   ...   „Aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim întru ea”.

   Bucuriile vieții pământești sunt de mai multe feluri, de mai scurtă sau de mai lungă durată. Cele mai trainice sunt acelea care se bazează pe rugăciune,  „o lucrare spirituală” ce îl apropie pe om de Dumnezeu. Prin rugăciune se crează o stare de armonie, o comuniune în gândire, un beneficiu pe care fiecare creștin îl simte, numai că oamenii zileleor noastre se roagă tot mai puțin și sporadic, poate de aceea Sfântul Sinod a hotărât ca anul 2022 să fie declarat „Anul omagial al rugăciunii”, deoarece, fiecare creștin are nevoie de rugăciune făcută cu credință și mai ales cu stăruință.

   Prin iulie 2008, când am ajuns la Mănăstirea Sâmbăta  de  Sus împreună cu un grup de elevi și preotul paroh al satului, am fost primiți de Arhimandritul Teofil Părăian care ne-a vorbit foarte frumos, ne-a binecuvântat, îndemnându-ne să spunem cât putem de des o rugăciune simplă   ...   „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă și pe mine păcătosul”. Mulți au reținut această rugăciune simplă, adăugând altele de slavă lui Dumnezeu, de mulțumire și de cerere.

Un moment crucial din viața fiecărui creștin este marcat de Învierea lui Iisus Hristos, eveniment petrecut acum aproape două milenii și rememorat la Sfintele Paști prin pregătiri spirituale și materiale. Este o „bucurie” pentru fiecare creștin dacă reușește să sporească în credință, să-și vadă familia reunită în jurul unei mese pe care se află bucate alese, să ciocnească ouă roșii, să spună cu voce tare sau în gând   ...   „Hristos a înviat !” și să i se răspundă   ...   „Adevărat, a înviat !”.