Veronica Oşorheian si povestea Şcolii din Leşu

Pe doamna Veronica Oşorheian am întâlnit-o prima dată când am participat la sărbătorirea Zilelor Poştei din Năsăud, ocazie în care a venit la mine şi mi-a oferit o carte: NUNTĂ ŢĂRĂNEASCĂ.

Poşta năsăudeană, care găzduia pe atunci întâlnirile astriştilor, mi-a adus o serie de cunoştinţe din lumea scriitorilor de pe Valea Someşului şi nu numai.

Năsăudenii sunt oameni sociabili şi prietenoşi şi de această însuşire se bucură şi astriştii, cel puţin aceia pe care îi cunosc eu.

Aşa se face că evenimentul mai susamintit mi-a adus câţiva prieteni scriitori/scriitoare, care prin cărţile oferite mie, sau dăruite de mine domniilor lor, ne-am legat într-o relaţie apropiată de comunicare literară sau colegială, „de la suflet la suflet”.

Una dintre persoanele acestea este doamna V. O., fiică a Leşului, care evocă în cărţile sale, nostalgic dar echilibrat şi cu mult discernământ scriitoricesc, viaţa satului, copilăria într-o familie de oameni gospodari, tradiţiile şi alte valori ale vieţii rurale, în curs de dispariţie.

De data aceasta doamna ne iese în faţă în calitate de coordonatoare a unor volume scoase la iniţiativa domniei sale: CUIB DE LUMINĂ, ŞCOALA DIN LEŞU şi CARTEA ŞI SATUL – Ecouri ale receptării unui volum, cuprinzând între coperţile lor un număr impresionant de foşti dascăli ai şcolii din Leşu sau foşti elevi absolvenţi acolo, care la solicitarea coordonatoarei şi-au aşternut pe hârtie amintirile, constând în frumoase aprecieri reciproce, sau evocând întâmplări pline de nostalgia trecerii timpului şi dorul de satul natal, Leşu.

Volumul CARTEA ŞI SATUL cuprinde impresiile participanţilor la cele patru lansări ale volumului CUIB DE LUMINĂ – ŞCOALA DIN LEŞU şi continuă cu relatările despre educaţie, muncă, viaţa în şcoală sau viaţa particulară a scriitorilor primului volum .

Vorbind despre valoarea social literară a acestui demers, doamna Dr GABRIELA MIRCEA ne spune că: „...volumul CUIB DE LUMINĂ”...”este în mod evident o premieră editorială” ... deoarece ... „acestui subiect în sine şi numai lui nu i s-a dedicat până acum un volum în exclusivitate şi că noutatea specială a volumului din punct de vedere al temei în sine este aceea că urmăreşte reînvierea activităţii şcolare şi a roadelor sale, prin cei care au promovat-o, în deosebi la nivelul unui sat” (CARTEA ŞI SATUL, pag 105).

Nu intenţionez sa vorbesc despre conţinutul amănunţit al acestor două volume, ele fiind mult comentate apreciativ de către persoane avizate, dar ţin să amintesc că eu, ca orăşeancă, am aflat din aceste cărţi, multe lucruri interesante despre şcolile săteşti din trecut şi despre viaţa copiilor români şi lupta lor pentru a deveni oameni aleşi.

Cu felicitări pentru coordonatoarea acestui demers literar, doamna V.O. o rog să primească aceste versuri drept apreciere pentru munca domniei sale, dar şi pentru cei care au contribuit la scrierea volumelor susamintite:

ŞCOALA LEŞULUI, BĂTRÂNĂ,

VĂZUTĂ DE FIII EI,

PARE CUIBUL DE LUMINĂ

DIN CARE TÂŞNESC SCÂNTEI!