Viorel Mureşan despre „Un Rebreanu hăituit”, în „Familia” lui Ioan Moldovan

A apărut, recent, nr. 9/2014 al revistei „Familia” de la Oradea. Un număr ca toate celelalte, adică foarte bun! De citit in integrum. Trebuie doar să-ţi faci timp pentru lectură. O lectură savuroasă, vă garantez. Rubricile sunt cele pe care le ştiţi de multă vreme. Adică, vechi, dar mereu proaspete! Semnatarii sunt şi ei cunoscuţi. Şi consacraţi. Tot unul şi unul! Alexandru Sereş, Gheorghe Grigurcu, Daniel Vighi, Luca Piţu, Traian Ştef, Ion Simuţ, Ioan Moldovan, Mircea Pricăjan. Cronica literară este susţinută de Viorel Mureşan, Marius Miheţ şi Constantin Dehelean. Primul dintre aceştia scrie despre cartea bistriţeanului Andrei Moldovan, „Un Rebreanu hăituit” (editura Tipo Moldova, Iaşi, 1913), asupra căreia musai să zăbovim puţin. Fiindcă autorul este de-al nostru, să recunoaştem. Iată ce ne spune, printre altele, cronicarul: “Armonizându-şi unghiul de abordare cu perspectiva altor monografi, cartea lui Andrei Moldovan are în vedere tocmai elementul biografic în calitatea sa de factor generator al operei şi reprezintã, în intenţia autorului, o etapã în drumul spre un proiect mai larg, care îi va consolida statutul de exeget al lui Rebreanu” […]. Ca să aflăm ceva mai la vale, cum că: „Se remarcã pronunţatul caracter epic al cãrţii, în care Rebreanu devine personaj.[…]. Citim mai departe şi aflăm alte detalii: „Ca şi în cazul celorlalte cãrţi, Andrei Moldovan e atent la structurã, la modul cum autorii îşi repartizeazã ideile, îşi dispun materialul cu care lucreazã.” […]. Dar iată acum ceva ce puţini, credem, au remarcat la această carte: “Printre rândurile criticului identificãm fãrâme de metempsihozã. Nici relaţia lui Rebreanu cu moartea nu poate fi datã la o parte. Ca în cazul primului roman, criticul identificã şi aici elemente de potenţare a naraţiunii prin nuclee lirice de mare forţã, astfel cã sub pana sa se cristalizeazã un sistem de interpretare a textului literar, uşor recognoscibil” […]. Spus ca la carte, am zice noi şi citim mai departe: “Eforturile, multe zãdãrnicite în faşã sau pe parcurs, puse la cale pe meleagurile natale ale scriitorului, se întregesc cu un proiect editorial Liviu Rebreanu al Muzeului Judeţean, cãruia însã i-a fost retras sprijinul financiar. La acest proiect, sufocat pecuniar, fac referire şi scrisorile din «epilog», oţioase şi pline de nãduf, adresate de cãtre Niculae Gheran lui Andrei Moldovan”. Asta aşa, ca să nu rămânem noi, cititorii, cu impresia că toate merg “ca la carte”.
Revista însă, nu se încheie aici. Urmează proză de Radu Ţuculescu, Horia Ardelean şi Ana Olos; poeme de Marcel Mureşeanu, Ioan Nistor, Miruna Vlada, Emilia Zăinel şi Sandro Siceliota; George Motroc în dialog cu Nadia Anghelescu, iar Valentin Chifor scrie despre fostul redactor al „Familiei”, Mircea Bradu; recenzii de Constantin Butunoi, Lucian Gruia şi Grigore Timoceanu; cronica plastică aparţine lui Aurel Chiriac, iar cronica muzicală, lui Adrian Gagiu. Şi, cu voia dumneavoastră, ultimul pe listă, Lucian Perţa. Cu parodii, fireşte, despre care e inutil să mai vorbim. Că tot la superlativ trebuie s-o facem, dacă e să fim cinstiţi, cu noi înşine şi cu autorul. Cu atât mai mult, cu cât producţia sa de parodii pe cap de revistă se află în continuă creştere. O adevărată industrie. Fără să facă, însă, rabat de calitate! Iată de ce îl admir şi-l invidiez, deopotrivă. Pe onoarea mea de „Familist”!