În zi de iarnă , la Blăjenii de Sus

„La Viena am fost de vreo şapte ori , dar Bucureştii nu i-am văzut decât o dată .”

(V. Telcean)

Prin Bistriţa nu afli zăpadă nici să faci un bulgăre de dorul copiilor , dar aici găseşti chiar pe marginea drumului , amestecată ,e drept , cu huma lumii ,mustind de apa pluvială .Şoseaua coboară ca-n romanul „ION” al lui Rebreanu, îngustă printre casele frumoase , gospodăresc rânduite de o parte şi de alta , aşteptând primăvara spre a se înveşmânta în verdele vegetal. Doamna învăţătoare Victoria Telcean apare în drum luminoasă şi surâzătoare , recunoscându-mi maşina de departe , de parcă abia ieri aş fi trecut pe aici. Casa familiei Ioan şi Victoria T. e temeinică ,cu gust ,zdravăn construită şi ţine lăngă ea pe cele ale copiilor, în buna tradiţie românească de a–i avea aproape toată viaţa de se poate . Gazda , dl. profesor Ioan Telcean ,ex-biolog ne primeşte cu braţele deschise şi în pacea zilei înşirăm toate ale vieţii , lângă bunătăţile cu care Ardealul îşi ilustrează ospitalitatea de secole.

Intelectuali amândoi , acum sunt pensionari , după 35 şi respectiv circa 4O de ani în slujba educării multor generaţii .Doar au schimbat mai mult locul : înainte în grădina sufletelor elevilor ,dăltuind în marmura spiritului , iar acum cu deosebire în grădina proprie sau la câmp unde au alte grădini şi terenuri de cultură . Cum ar avea viaţa sens fără muncă ? Porunca biblică de la zidirea lumii ne însoţeşte în lungul şi latul vieţii .

Cu mândrie manifestă , dna, Victoria T. ne vorbeşte despre numeroasele schimburi avute în ultimii ani de dăscălie cu elevii austrieci , bucuria extrovertită cu care au descins cei din Osterreich în părţile noastre , trimiţnd apoi afectuoase scrisori de mulţumire . Şi despre drumurile bătute la Viena , de vreo şapte ori , precum crăişorul Horia al moţilor , dar nu pentru a duce împăratului plângerile ţăranilor , ci spre a admira marele oraş , străvechea civilizaţie a unui imperiu .

Ce încântare să stai pe un munte de ani şi să priveşti în urmă spre vremea trecută cu satisfacţie ( nu „cu mânie” –cum spune un titlu de roman al lui John Steinbeck ). Dramele şi zbuciumările de altădată sunt narate cu zâmbet şi veselie ,ceea ce nu era cazul atunci , de mult , când veneau politrucii să ne scoată din şcoli şi servicii , pe motiv de chiaburime sau de reticenţe la colectivizare După ce a făcut trei ani la Seminarul. Teologic de la Sbiu ,dl. Telceanu abandonează ,convins că nu are toate calităţile pentru o responsabilitate atât de mare .Oare nu la fel au fugit de preoţie Sf . Ioan Gură de Aur şi Sf.Vasile cel Mare, capadocianul ? Copleşiţi de greutatea unei asemenea înalte misiuni ,ei s-au ascuns şi numai cu sila au fost aduşi la altare . A devenit apoi profesor ,fiind dat afară din serviciu o vreme , în „deceniul întunecat” ,pe motive de „origine nesănătoasă”. Bunul gospodar era etichetat chiabur , iar chiaburul musai să fi exploatat el pe ţăranul techergheu şi astfel trebuia ori trimis la canal , ori dat afară măcar din serviciu. Ba încă unul ce fusese şi la un Seminar teologic… Câţiva ani pe la Gostaturi ,iar când s-au mai luminat vremurile (scuturându-se un pic de răutate şi nerozie ) a fost reîncadrat grabnic de oameni cu suflet. Acum facem haz cu toată gura şi ciocnim nişte pahare (eu suc ) pentru a înlesni circulaţia caltaboşilor şi altor bunătăţi pe autostrada gâtului. Ne întărim ,fiindcă primăvara pare a fi aproape şi merii mustesc în soarele sfârşitului de ianuarie ,aşteptând să le curăţim ramurile.

Sunt oameni pe care nu i-ai văzut niciodată sau îi cunoşti din solia scrisului , dar care-ţi sunt ca nişte fraţi . Fraţi ,fiindcă-i uneşte credinţa în Dumnezeu , dragostea de oameni , de dreptate ,de valorile morale netrecătoare ale neamului nostru . „Când mai treceţi pe-aici .aduce-ţi-l şi pe dl. Ion Moise!” –zice gazda , cititor înverşunat al gazetei „Răsunetul” şi unde „peste drum” de „Întâmplările cu miez” ale subsemnatului îşi deapănă cele ale vieţii jurnalul dlui. Ionică Moise ,trecut şi domnia- sa prin multe furtuni şi vârteje .

Când am plecat ,lumea era plină de lumină ,ca şi cum n-ar fi fost ianuarie ,purtând o imagine caldă a ospitalităţii româneşti de totdeauna , care sperăm să nu se şteargă în contactul cu civilizaţia vest-europeană ,mai avansată ,e drept , dar având ceva din răceala statuilor.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5