3 – 35- 95

…Ce titlu e ăsta dom’le?, sau dacă aşa ceva poate fi numit, după regulile sintactice titlu, sau „headline”!... o fi ajuns occidentu’ acela în criză de inspiraţie că în cea economică şi financiară îl ştim de mai bine de un an de zile, iar noi, Estul Europei, urmăm linia Dog-ului apusean (devenit mai degrabă un hot-dog… adică un fel de căţel făcut sandwich)… oare suntem striviţi între noi înşine şi ei înşişi cu toate spaimele ideologice şi falimentare deopotrivă… probabil, dar finalmente ce e cu Headline 3 – 25- 95?...

Fraţilor, e bai „bad news”, fiindcă 3 este egal cu numărul băncilor falimentare din USA în anul 2007, 25 este egal cu numărul băncilor falimentare din aceeaşi ţară în anul 2008, iar 95 este egal cu numărul băncilor falimentare din, asta până acum, pe 2009…. şi??? murim noi de asta?... sunt americanii pe râpă, mai pot da nişte bombe şi se scot, or mosmodi ei ceva acolo, că doar n-or sta „in trouble” în necaz de amu’ înainte „from now on”…

Dar dacă liderul e bolnav rău, ceilalţi sunt contaminaţi şi ei cu uriaşe deficite bugetare, cu uriaşe cifre de şomaj „unemployment”, cu uriaşe serii de falimente – să ne gândim doar şocurile şi post-şocurile „aftershock” după prăbuşirea zgomotoasă a lui Lehman Brothers, Merryl Lynch, Glodman Sachs, Stanley Morgan – un fel de apocalipsă multiplicată a întregului occident, care cutremură întreg mapamondul… poate unii cred că dacă ai o colibă undeva la deal te mai scoţi, dar cum aparţii de un stat, de o ţară, care e şi ea falimentară, cum te scoţi, cum te auto-protejezi?... probabil re-întorcându-te în neoliticul de acum 5000 de ani, fără curent, fără medicamente, fără pensie de boală sau bătrâneţe, fără radio şi fără televizor… aici e aici, iluzia salvării prin individ într-o lume globalizată şi sărăcizată rămâne sigur iluzie, aşa că trebuie înfruntat şi valul tzunamic şi cutremurul transatlantic. Amândouă venite deodată prin eforturi colective, statale şi interstatale… iar datoriile de azi „heutige Schuldern” sunt impozitele de mâine „Steuern von Morgen”, fiindcă statele îndatorate „Staats – Verschuldungen” trăiesc prin cetăţenii ei proprii… dacă Deutschland a depăşit datoria naţională de 1600 miliarde de euro, da, da, citiţi bine, una mie şase sute miliarde euro (America fiind la cifre halucinante cu datoriile, analizabile doar pe computer, mintea umană fiind depăşită în asemenea uriaşe disproporţii), atunci ce pot spera ţărişoarele de tip semi-statale de tipul Estului european…

Desigur că, fiecare va strânge cureaua cât poate, în măsura în care poate, iar dacă insuportabilul devine continuu vom trăi re-revoluţionarea planetară de tipul restructurărilor globalizante… nici mie nu mi-e clar de sensul plin de complexităţi şi complicităţi ce pot apărea, dar previzibilul băştinaş şi atot-liniştitor e în plină suferinţă… nici măcar politicienii plini de promisiuni nu mai pot acoperi sau opri tăvălugul ce duce la vale, ce duce inexorabil întru sărăcizare globalizantă, iar formulele să trăiţi nu ştiu cum sunt dramatic uitate… chiar aşa este situaţia şi în Germania?... nu chiar doar pe aproape, iar alegerile parlamentare care au avut loc duminică şi la care am participat ca observator, nu au făcut decât să confirme haoticul din labirinturile iraţionale… chiar dacă Frau Merckel a câştigat şi va face o coaliţie cu liberalii lui Westervelle, situaţia este undeva în jurul lui ce-o da Domnu’ „Gott sei Dank”… exportul redus cu 25% a Germaniei, arma nr. unu a ţării, şomajul, deficitul imens, marile firme în zonele cifrelor roşii „Rotezahlen”, iată semnificantul dramatic a lui 2 – 25 – 95… şi iarna încă nu a început…