50 DE ANI DE LA ÎNFIINŢAREA CASEI DE COPII DIN PRUNDU BÂRGĂULUI

Sâmbătă 5 septembrie 2009, la Prundu Bârgăului, a avut loc un eveniment deosebit: aniversarea unei jumătăţi de secol de la înfiinţarea Casei de Copii din Prundu-Bârgăului, care a readunat, după zeci de ani, peste 200 de cadre didactice, maiştrii şi salariaţi de toate profesiile, care au activat în această instituţie, alături de foşti elevi, deveniţi astăzi, cu toţii, oameni de valoare.

Casa de Copii din Prundu Bârgăului, judeţul Bistriţa-Năsăud, a fost înfiinţată în 20 octombrie 1959, prin decizia Nr.798 a Sfatului Popular al Regiunii Cluj, în locaţia fostei Unităţi Militare de Vânători de Munte Nr.03425. Beneficiind de un spaţiu generos, cu o suprafaţă de peste 20 de hectare şi peste 30 de clădiri solide, cu diferite funcţionalităţi, Casa de Copii a fost organizată ca un complex de ocrotire a copiilor, cu obiectiv instructiv-educativ, care cuprindea Casa de Copii Şcolari Mixtă şi Casa de Copii Preşcolari, care au funcţionat din 1 noiembrie 1959 până în 1976, respectiv din 1 septembrie 1960 până în 1981. În acest complex au fost comasate, practic, toate Casele de Copii din Transilania, respectiv cele de la Turda, Cluj, Sâncrai, Aiud şi Bistriţa, o acţiune lăudabilă şi de anvergură care a fost coordonată de profesorul Frişan Teodor, inspector şcolar la Secţia de Învăţământ a Regiunii Cluj.

Primul director al Casei de Copii Şcolari Mixtă, din Prundu Bârgăului, a fost Martin Romulus, profesor de psihologie, iar cel al Şcolii Elementare a fost Augustin Micle, profesor de limba română. Primul colectiv de educatori, în anul şcolar 1959-1960, era alcătuit din următorii: Elena Lupu, Viorica Voitecovici, George Gavriluţiu, Victor Reucov, Octavian Tudoran, Ioana Pop, Silvia Moşneag, Octavian Tudoran, Ioana Pop, Silvia Moşneag, Ioan Curta, Lucreţia Dragotă, Valeria Stângă, Sabina Gavriluţiu, Valer Păcurari, Dumitru Şes, Maria Crişan.

Primii dascăli, la Şcoala din incinta Casei de Copii, au fost: Alexandru Retegan, Maria Reucov, Cornelia Micle, Vera Retegan, Nicolae Ani, şi Floarea Arcălean (învăţători), Augustin Micle , Dumitru Şes, Doina Vlad, Ioan Rusu, Romulus Martin, Ştefan Lazăr, Teodor Pop, Victor Reucov, Maria Pitiş, Nicolae Satmari, Octavian Tudoran, Ioana Pop, Virgil Moşneagu şi Alexandru Dragotă (profesori). Din primul colectiv de educatoare, la preşcolari, au făcut parte: Emilia Aluaş (directoare), Maria Crişan, Ana Câmpean, Nastasia Farcaş, Rozalia Fechete, Aurelia Haţiu, Victoria Mateuţ, Livia Zah, Sbina Laurenţiu, Elena Herţan, Elena Şes, Letiţia Lascu.

În cei 17 ani de existenţă a Casei de Copii Şcolari Mixtă, din Prundu Bârgăului, efectivul de copii ocrotiţi a crescut progresiv, ajungându-se la circa 800 de copii care învăţau aici în fiecare an.

Şcoala din cadrul Casei de Copii din Prundu Bârgăului a fost printre primele unităţi din ţară în care s-au introdus noi metode şi procedee în procesul de predare-învăţare, printre ele amintindu-ne de problematizare, algoritmizare, invăţare prin descoperire, ş.a. Aici s-au organizat si experimentat predarea diferitelor discipline în cabinete speciale şi laboratoare, a funcţionat un cabinet fonic de predare a limbilor moderne, înfiinţat de Floarea Brişan, directorul Casei, precum şi cabinet de biologie al profesorilor Ioan Burzo şi Sandu Dragotă, unde s-au împăiat peste 200 de animale, săli de muzică, ateliere de arte plastice, broderie, foto, legătorie, lăcătuşerie.

Sfârşitul Casei de Copii începe din 1968, odată cu evenimentele din Cehoslovacia, când sa trecut la instituirea unui nou sistem de apărare a ţării, care a condus la reînfinţarea unităţii militare. Copiii au început să fie mutaţi în nou înfiinţatele case de copii de la Năsăud, Beclean şi Bistriţa, ajungându-se la desfiinţarea celei de la Prund, în 1976, în pragul deschiderii noului an şcolar.

La Prundu Bârgăului a mai continuat sa functioneze Casa de Copii Preşcolari, până în 1981, când şi aceasta s-a închis, încheind epopeea "celei mai mari si unice institutii de ocrotire şi educare a copiilor din aceasta parte a Europei", cum este descrisă în volumul tiparit cu ocazia aniversării celor 50 de ani de la înfiinţarea ei, un volum omagial, coordonat de profesorul scriitor, George Vasile Raţiu, întitulat «O oază de căldură şi lumină », din care am preluat principalele date prezentate.

O revedere cu lacrimi de bucurie

Întâlnirea după zeci de ani, a dascălilor, funcţionarilor şi a foştilor elevi, dintre care mulţi s-au născut, au fost educaţi, au urmat şcoala, s-au căsătorit şi au trăit în Casa de Copii din Prundu Bârgăului, a avut loc în Căminul Cultural din localitate. Înainte de ora 9 dimineaţa, parcarea, de lângă Parcul cu castani, era plină de maşini, cu numere din multe judeţe, din care au coborât oameni de toate vârstele, perechi şi grupuri care se apropiau, cu strângere de inimă şi oarecare rezervă, unii de alţii. Mulţi dintre ei nu se mai recunoşteau. Desigur că mulţi nu s-au mai văzut de zeci de ani. Se întrebau chiar unii pe alţii: « Cine sunteţi ? », după care răspunsurile lor îi făceau să se îmbrăţişeze, plini de emoţie, unii cu lacrimi de bucurie în ochi. Grupurile deveneau tot mai mari, amestecându-se, la intrarea în sală, cu cei care veniseră mai devreme. A fost o primă întâlnire, de mare simţire, plină de emoţii şi lacrimi de bucurie, a unor oameni care alcătuiau, acum mulţi ani, o adevărată familie. Acum, din nou împreună, la o cafea, au început, fiecare, să-şi scormonească amintirile celei mai sensibile părţi ale vieţii.

În Biserica ce le-a fost interzisă

După prima întâlnire de la Căminul Cultural, unde bucuria revederii i-au reunit, la fel ca în anii tinereţii, formând un adevărat alai, participanţii la emoţionanta întâlnire au intrat în Biserica din Prund, în care accesul lor era interzis în tinereţe de comunişti. Mulţi dintre cei născuţi în marea Casă de Copii, nici măcar nu au fost botezaţi cu un preot. Singura credinţă le-o inspirau educatorii. Acum, biserica îi aştepta pentru a se reculege şi a se ruga, împreună cu preotul Ioan Jauca. Dumnezeu s-a apropiat acum, aici, de ei, pentru iertarea lor, atât de mult necesară.

Din nou în fosta lor casă

Mult mai îmbărbătaţi după slujba de la Biserică, participanţii la aniversare s-au îndreptat spre casa lor de altădată, aflată în incinta actualei unităţi militare. Formând un lung convoi, înşirat pe toată lungimea drumului. Doi câte doi, se îndreptau, pe marginea cu acelaşi gard înalt de odinioară, al şoselei copilăriei şi tinereţii, într-o linişte desăvârşită care trăda o altă mare emoţie, întoarcerea, din nou, în fosta lor casă.

Primiţi cu deosebită atenţie de către militari, actualele gazde ale fostei lor case, toţi cei sosiţi au început să retrăiască, cu intensă emoţie, amintirile lor din trecut, legate de aceste locuri şi clădiri, în care au trăit, dar care nu s-au schimbat prea mult, doar destinaţia lor. Au făcut un tur al unităţii, fiindu-le expusă tehnica de luptă şi au vizitat bogatul muzeu al unităţii militare.

Viaţa ca un destin aparte

Dupa emoţiile revederii fostei lor case, participanţii la aniversare s-au reunit în sala Căminului Cultural din Prundu Bârgăului, unde au vizionat expoziţia de pictură, reprezentând chipurile lor, realizată de talentatul lor coleg, profesorul Ştefan Olteanu, autor şi al unei interesante cărţi despre viaţa lui şi Casa de Copii din Prundu Bârgăului. Au mai fost lansate şi alte cărţi, ale scriitorului George Vasile Raţiu şi albume ale Casei de Copii, după care a urmat emoţionante prezentări şi dezbateri despre Casa de Copii din Prundu Bârgăului şi oamenii ei valoroşi.

Este foarte greu să pătrunzi în tainele vieţii cuiva, pentru că fiecare are un destin al său, o cruce pe care trebuie să o ducă. Dar despre cei care au crescut, în Casa de Copii din Prundu Bârgăului, se poate spune că au avut un destin cu totul aparte. Viaţa multora dintre ei nu ar mai fi avut o traiectorie normală dacă nu ar fi fost această minunată instituţie de ocrotire şi educare a lor. Copiii fără familie şi-au găsit aici părinţii, fraţii şi surorile, o întreagă familie, realizate prin dăruirea şi devotamentul unor adevăraţi educatori, învăţători, maiştri şi profesori care i-au ajutat.

Am fost profund împresionat de luările de cuvânt ale multora dintre aceşti oameni integri, adevăraţi eroi, care au răzbit prin vremurile grele şi au reuşit, în situaţia dificilă în care erau, să ajungă adevărate valori: oameni utili pentru societate, mulţi dintre ei maiştri, educatori, învăţători, asistenţi medicali, doctori, ingineri şi chiar profesori universitari.

Discuţiile au continuat la elegantul restaurant Costas, într-o atmosferă aproape familială, dar a urmat apoi, din nou, despărţirea.