O oază de căldură şi lumină

Cu puţin timp înainte de a pleca spre veşnicie, profesorul George Vasile Raţiu a editat volumul „O oază de căldură şi lumină”, care vorbeşte despre Casa de Copii din Prundu Bârgăului, la 50 de ani de la înfiinţare. Cartea, editată la Nova Didactica, surprinde viaţa din cea mai mare instituţie de ocrotire care aduna, începând cu anul 1959, cei mai mulţi copii din Regiunea Cluj. Iniţiativa înfiinţării a venit de la profesorul Frişan Teodor, inspector şcolar la secţia de învăţământ a Regiunii Cluj, iar primii directori au fost Martin Romulus, la Casa de Copii Şcolari Mixtă, şi Augustin Micle, la Şcoala Elementară.

Casa de Copii va aduna peste 1000 elevi, care vor învăţa pe un adevărat tărâm al cultivării omeniei, al creşterii sănătoase, cu o bună pregătire din partea dascălilor. Merită menţionată dotarea deosebită din acele vremuri a laboratoarelor, a cabinetului de ştiinţe naturale, a camerei pentru orchestră, a atelierului de pictură, a celui de sculptură, foto, broderie, lăcătuşărie etc. Toate lucrurile decurg foarte bine, până în anul 1969, când o parte dintre copii vor merge la Năsăud, sub coordonarea vrednicilor dascăli Paraschiva şi Gavril Avram. Apoi, în 1973, o nouă desprindere are loc prin înfiinţarea Casei de la Bistriţa, iar în 1976, odată cu înfiinţarea Casei de Copii din Beclean, la Prund se va trece, încet, la desfiinţare, fapt concretizat în anul 1981. Cartea cuprinde gândurile profesorilor, dar şi ale copiilor care au trecut pe aici, care, la rândul lor, sunt în momentul de faţă oameni de seamă.

Alexandru Retegan vorbeşte despre oaza de căldură şi lumină. Reliefând faptul că Casa de Copii din Prund a fost unul dintre cei mai importanţi stâlpi ai educaţiei. La rândul lor, Paraschiva şi Gavril Avram rememorează clipe din anii tinereţii, de la începutul carierei didactice, unde s-a întâlnit un colectiv didactic bun, capabil de dăruire dusă până la sacrificiu, oameni echilibraţi care au oferit afecţiune fiecărui copil. De altfel, pe parcursul întregii cărţi vorbim despre părinţi-educatori care cunoşteau problema fiecărui copil în parte, întrebându-se unde a încăput atâta suferinţă în sufletul de copil. Competenţa, înţelegerea şi dârzenia se găsea la fiecare dascăl, sădind în sufletul copiilor omenia, cinstea, respectul, încrederea în propriile lor forţe şi în oameni, puterea de a zâmbi şi a se bucura. Imaginea celor doi dascăli a rămas peste timp în inima elevilor, care-i vizitează şi astăzi. Gândurile dascălului Pricope Bumbu vin să întregească atmosfera familiară care era, în această instituţie, primirea fiecărui copil fiind un moment emoţionant, sărbătoresc. Interesant este faptul că, la finalizarea clasei a VIII-a, cei care nu reuşeau să meargă mai departe erau trecuţi în evidenţa forţelor de muncă pentru angajarea acestora pe lângă cooperativele meşteşugăreşti. Acum, domnul Pricope este cumnat cu una dintre elevele şcolii, stabilită, împreună cu fratele inginer, la Timişoara.

Avem de-a face cu un complex întins pe 20 hectare, cu 20 clădiri, dintre care 9 etajate. Rotiţele memoriei îi aduc Floarei Brişan ceremonialul amintirii unor vremuri pe care nu le va uita niciodată şi de care este mândră că a reuşit, împreună cu colegii, să aducă strălucire pe chipurile a sute de copii. Alexandru Dragotă a fost profesor timp de 22 ani, la Bârgău, rememorând cu drag clipele de sărbătoare de aici, amintindu-şi de porumbeii casei, spectacol unic pentru copii, de cele 16 căprioare adăpostite de Casă, de staţia meteo sau de acvariile realizate împreună cu micuţii.

Maria Gabriela Todoran spune că avem de-a face cu un adevărat leagăn de vis şi de joc, iar Victoria Satmari ne reaminteşte condiţiile bune de cazare pentru minorii ocrotiţi, instituţia redând societăţii oameni valoroşi. Ciprian Marc, stabilit acum la Zalău, rememorează şi el acele vremuri, iar Grigore Adace vorbeşte despre baza sportivă, împreună cu elevii obţinând Cupa Tineretului Sătesc, sau locul I la Ziua Recoltei. Maria Rus vorbeşte despre locul de formare ca dascăl, iar Maria Ursu despre iubirea de copii, structura sufletească, gândul că cei mici erau fraţii ei. Ştefan Oltean, unul dintre dascălii dragi, descrie în stilu-i caracteristic povestea vieţii. Dintre elevii care se reîntorc recunoscători asupra amintirii dascălilor sunt Crăciunica Alexa, asistentă pediatră şi Ioan Alexa, bibliotecar, oameni care au făcut cinste prin comportamentul lor instituţiei ocrotitoare din Prundu Bârgăului.

Tulburătoare sunt şi poveştile doamnelor Maria Udvar şi Irina Marian, şi ele, la rândul lor, realizate în momentul de faţă, dând exemplu peste tot de bunele comportări ale dascălilor, adevăraţi oameni şi părinţi.

Cartea, conturată cu emoţii, este întregită de imaginile din viaţa Casei de Copii, care oglindesc momentele importante şi activităţile deosebite din viaţa copiilor. O monografie reper pentru tânăra generaţie, care doreşte să ştie despre Casa cu sute de suflete.