Alexandru Daraban: Chimie politică

Politica românească poate fi citită ca un vast experiment chimic desfășurat fără supraveghere. Pe masa de lucru se află elemente diverse, unele cunoscute, altele periculoase, multe prost dozate. Tabloul lui Mendeleev devine astfel o grilă simbolică utilă pentru a înțelege reacțiile, conflictele și eșecurile recurente ale vieții publice.

Influența rusă rămâne un element volatil, asemănător unui gaz greu, care se strecoară discret printre structuri. Nu are nevoie să fie majoritar pentru a fi eficient: reacționează rapid cu nemulțumirea socială și cu discursurile antioccidentale, producând compuși toxici sub formă de neîncredere și polarizare.

Fierul (Fe) ocupă o poziție paradoxală. Asociat adesea cu comunitatea romă, el simbolizează rezistența, munca invizibilă și baza pe care se sprijină multe structuri sociale. Fierul este folosit, dar rareori respectat. Când este ignorat, ruginește sub presiunea excluziunii; când este invocat politic, apare doar ca decor electoral. Ca în chimie, fără fier nu există structură solidă, dar prezența lui este rareori recunoscută.

Aurul (Au), purtat ca emblemă politică, strălucește puternic, dar rămâne inert. Promite valoare absolută, puritate morală și salvare națională, însă tocmai această rigiditate îl face incapabil să formeze aliaje stabile. Aurul atrage, dar nu leagă; impresionează, dar nu construiește.

Sodiul (Na) reprezintă politicienii extrem de reactivi, cei care explodează mediatic la orice contact cu realitatea. Declarațiile lor sunt rapide, zgomotoase și adesea periculoase în stare pură. Ca și sodiul chimic, ei nu pot exista singuri fără riscul autodistrugerii, dar sunt omniprezenți în spațiul public, pentru că reacția lor spectaculoasă aduce vizibilitate.

Clorul (Cl) este complementul perfect al sodiului: discursul agresiv, toxic, dezinfectant doar în aparență. Clorul politic „curăță” prin excludere, stigmatizare și demonizare. În combinație cu Na, rezultă sarea politică zilnică: scandalul constant, consumat de public până la saturație, dar indispensabil pentru supraviețuirea mediatică a sistemului.

Mercurul (Hg) simbolizează politicienii alunecoși, greu de prins și imposibil de fixat într-o poziție clară. Mercurul este fluid, strălucitor, dar toxic. Promisiunile lor se scurg printre degete, iar contactul prelungit cu ei otrăvește încrederea publică. Sunt mereu prezenți, rar responsabili, frecvent reciclați.

Plumbul (Pb) este trecutul greu, moștenirea birocratică și instituțională care trage totul în jos. Este stabil, dar sufocant. Plumbul blochează mișcarea, îngreunează reforma și produce, în timp, o intoxicație lentă a societății. Nu explodează, nu provoacă scandal, dar paralizează.

Gaze nobile precum neonul sau argonul pot fi regăsite în politicienii decorativi: prezenți, vizibili, dar complet nereactivi. Nu se implică, nu riscă, nu schimbă nimic. Strălucesc ocazional la suprafață, fără să participe la reacțiile reale.

În acest laborator, problema fundamentală nu este lipsa elementelor, ci incapacitatea de a crea compuși stabili. Fiecare element acționează în interes propriu, ignorând regulile de bază ale unei chimii funcționale. Spre deosebire de tabloul lui Mendeleev, unde ordinea produce predictibilitate, politica românească funcționează prin improvizație și reacții necontrolate.

Până când legile chimice ale responsabilității, competenței și egalității nu vor fi aplicate tuturor elementelor, experimentul va continua. Iar cetățenii vor rămâne, ca de obicei, cei care suportă efectele secundare ale acestui amestec instabil.