Andrei Moldovan: Reginele României şi literatura

„Ilderim, romanul «în umbră şi lumină» al m. s. regina, este o operă de artă delicată, plină de culoare şi străbătută de un neoromantism potrivit cu subiectul brodat dintr-o legendă cosmogonică. Contrastul dintre lumină şi întuneric, generatorii tuturor vieţilor, se vădeşte în tablouri când sumbre, când luminoase, legate între ele printr-un clar-obscur estompat cu o fineţe încântătoare. Autoarea e un suflet de artist în toată puterea cuvântului, înzestrată cu bogate mijloace de realizare.” Iată ce scrie, printre altele, Liviu Rebreanu în „Sburătorul” (I, nr. 46, din 27 martie 1920) despre una dintre operele Reginei Maria, dramatizată de Ioan Peretz şi jucată în luna februarie a aceluiaşi an pe scena Teatrului Naţional din Bucureşti.
După aproape un sfert de veac de la căderea dictaturii comuniste a lui Ceauşescu, încă nu putem spune că am recuperat pentru generaţiile care vin o contribuţie importantă care au avut-o reginele României la afirmarea culturii noastre. Şi nu mă refer în primul rând la valorile literare care le-au dat, aspect discutabil, dar nu neglijabil în contextul literaturii române, cât la sprijinul necesar şi substanţial la realizarea unei Românii moderne, inclusiv prin perspectivă culturală. Încă nu am dorit să vedem cât de consistent a fost aportul reginei-mamă la realizarea programelor Fundaţiilor Regale Carol II, atât de importante pentru viaţa noastră interbelică şi cu implicaţii atât de profunde în educaţia naţiunii.
Deşi la venirea sa în ţară Regina Maria s-a adaptat mai greu, voinţa, naturaleţea, spontaneitatea, spiritul de iniţiativă în momente decisive i-au adus o popularitate fără precedent.
Înaintaşa sa, Regina Elisabeta, soţia lui Carol I, o prezenţă literară mult mai consistentă, sub pseudonimul de Carmen Sylva, cu apariţii în multe publicaţii europene, tradusă în limba română, printre alţii, de George Coşbuc, dar şi de Mihai Eminescu, a fost aceea care a făcut din costumul popular românesc o ţinută festivă la curtea regală, a încurajat meşteşugurile tradiţionale şi a făcut cunoscute produsele româneşti la târguri internaţionale, a sprijinit personalităţi ale vieţii noastre culturale, precum şi instituţii. Nu multă lume ştie, cred, că „Almanahul Societăţii Academice România Jună” tipărit la Viena în 1883, publicaţie în care apare pentru întâia dată „Luceafărul” lui Eminescu, s-a realizat cu „sprijin şi protectorul scut” oferit de „Augusta scriitoare Carmen Sylva”, aşa cum citim în deschiderea volumului. De fapt, primul text al almanahului este semnat de regină, colaboratoare totodată, alături de V. Alecsandri, Titu Maiorescu, M. Eminescu, I. Creangă, N. Gane, Iacob Negruzzi, I. Sbiera, Iosif Vulcan, A. D. Xenopol.
Prestaţiile culturale ale reginelor României fac parte dintre valorile trecutului nostru, dar mai ales ale generaţiilor care vin, şi nimeni nu îşi poate aroga dreptul să îl şteargă sau să îl înlocuiască.