Bă Ioane, vii la crâşmă?

Era cam aşa vara, la ţară, de n-ai fi ştiut să spui dacă e seară sau amurg. Aerul se răcorise şi oamenii ieşeau pe uliţe din bucuria de a vedea iar şi iar locul unde trăiesc în diferitele faze ale zilei ori pentru a întâlni chipul dumnezeiesc al unui alt om (cum se exprima Robinson Crusoe a lui D. Defoe), cu care să schimbe o vorbă sau măcar o privire. Căci noi nu suntem ca lupii, să trăim singuratici.
Ion şedea pe podeţ, când observă pe Gheorghe venind spre el:
-Bă, fraie-mieu, nu vii cu mine la crâşmă să tragem o răchie?
- O răchie?...mormăi liniştit şi filozof Ion. Nu mă duc, măi, dă-o-ncolo de răchie!
-Vină Ioane, ce să stai degeaba? Ce, ţi-e frică de nevastă-ta?
- Vorbeşti geaba, măi omule! Frică de nevastă? Da’ ce? Doară ştii bine că lupul nu se teme de câine, numai că nu-i place cum latră.