Versuri de după tejghea

O idee inedită a profesorului Dumitru Popiţan de a-şi aduna versurile dedicate lui Bachus într-un volum. Cartea „Versuri de după tejghea”, apărută în Colecţia Lirik a Editurii Karuna, prezintă escapadele copilăreşti pe care fiecare dintre noi le-a făcut, unii mergând mai departe în viaţă, iar cei pătimaşi în ale euforiei alcoolice rămânând subjugaţi acestui viciu.

Versurile prezentate cu haz au influenţe folclorice, mergând mână-n mână cu crâşma, făgădăul, ceteraşii, crâşmăriţa, simboluri ale relaţiilor celor rătăciţi în timpul „destrăbălării”. Se începe, la orice lucru, cu un pahar la înţelegere: „Aldămaşul e de toate/ Pentru cele-nstrăinate/ Se ciocnea câte-un pahar/ Şi erai proprietar”. Într-o lume a feeriei întotdeauna s-a găsit haz de necaz: „Aşa beau oamenii buni/ De sâmbătă până luni/ Luni dacă s-au îmbătat/ Nu mai trec pe la Senat”. Sunt şi petrecăreţi ţinuţi acasă, sub cheia soţiei: „Tare-aş vrea în seara asta/ Să-mi las acasă nevasta/ Şi cu prietenii să vin/ La crâşmă să bem un vin”.

Dumitru Popiţan are versuri şugubeţe: „Care-i vinul cel mai bun?/ Staţia aşa, tot eu vă spun/ Ascultaţi-mă pe mine/ Cel mai bune e „vin la tine”. Se bea oriunde şi oricum, dar mai ales la manifestările importante ale comunităţii: „Lângă horă doi bărbaţi/ Stăteau bine rezemaţi/ Pe zăpadă, la picioare/ Erau vreo trei sticle goale”. Se ajunge până acolo încât cel intrat în servaj ar face orice pentru o gură de alcool: „Dau viaţa mea/ Pe-un şpriţ la cramă/ Şi un vin curat/ Nu va fi dramă”. Văzându-şi păcatul, cel mahmur cere îndurare: „Dau viaţa mea/ Pe-un loc în ceruri/ Să aud cântând/ Doar leru-i, leru-i”. Întotdeauna cel care a băut îşi recunoaşte starea: „Lucrul acesta e ştiut/ Mersu-mpleticit e dat/ De tot ceea ce-am beut/ De cât timp în crâşmă am stat” sau „Sunt un beţiv uitat de lume/ Prezent în crâşma de la pod/ În crâşmă mi-am făcut un nume/ Nu de om bun, ci de nerod”. Alcoolul ne însoţeşte atât la bune cât şi la rele, atât la cele pământeşti, cât şi la cele sfinte: „Când se mută-n casă nouă/ Doar aşa e creştineşte/ Vine popa şi-o sfinţeşte/ Cu vin şi colaci cu ouă”. În lumea modernă îşi fac apariţia şi restaurantele de lux, putându-le recunoaşte prin însăşi denumirea lor: „Gomar Lux este localul/ Pe unde drumeţul trece/ Fie să-şi adape „calul”/ Fie la o bere rece”. În peisajul localurilor, cea care face atmosferă este hangiţa: „Hai Ioana, bea şi tu/ Din poşirca ce ne-o pune/ Crâşmăriţa în pahar/ Ea zice că e din prune”.

O carte de citit pentru a intra în atmosfera de pamflet al lui Dumitru Popiţan. O pastilă de voie bună în vremuri de criză.