Bădărănia, bunul simţ, poporul şi gloata

Campanie electorală. Furie, limbaj de lemn, grandomanie, fanfaronadă, violenţă, dispreţ faţă de adevăr, de realitatea lumii de azi, semne ale unei inculturi politice care provoacă haos general în mintea unui popor ignorant şi slugarnic incapabil pentru a schimba lucrurile, acceptând tot ceea ce nu înţelege şi apreciind „inteligenţa” criminală a celor care conduc şi care şi-au însuşit nevoile poporului pe care şi le satisfac sub imperiul viciilor şi al promiscuităţii. Toţi se cred cavaleri ai bunului simţ, dar habar n-au despre filozofia acestui „bun cel mai bine împărţit din lume”, cum spune Descartes, apelând la judecata comună a oamenilor împotriva pretenţiilor acelora care se cred singurii învăţaţi deţinători ai adevărului, care n-a fost nicicând de partea mulţimii ci doar de partea celor fără bun simţ. Iar dacă este nevoie de judecăţi care se verifică în primul rând după uzul şi prin forţa bunului simţ, le-aş cita din „Enciclopedia franceză”, monument al creaţiei minţii omeneşti, biblia noului liberalism, care îmbină gândirea liberă cu ştiinţa, cu industria şi cu principiul „laissez-faire” (lăsaţi să se facă!). Iată-le:

* Există în lume, în afară de mine, şi alte fiinţe şi alţi oameni;

* Există ceva care se numeşte adevăr, înţelepciune, prudenţă şi acest ceva nu este pur arbitrar;

* Există în mine ceva care se numeşte inteligenţă şi ceva care nu este inteligenţă şi care se numeşte corp;

* Nu toţi oamenii se înţeleg să mă înşele şi să mă amăgească;

* Ceea ce nu-i inteligenţă, n-ar putea să producă toate efectele inteligenţei.

Mai marii acestei ţări, în prezent prinşi într-o bătălie pe viaţă şi pe moarte – tronul ţării, îşi câştigă bătăliile politice cu visele acestei gloate adormită numită popor, care altădată reprezenta starea naţiunii şi care azi visează cai verzi pe pereţi. Politicienii se întrec azi, în vâltoarea învolburată a campaniei electorale, în cuvântări cu măiestrie elaborate, fără să realizeze că de fapt măiestria în exprimare i-a împiedicat pe oameni de când lumea să vadă urâţenia ideilor exprimate. Prin obrăznicia acestora, neruşinarea trece drept francheţe, îndrăzneala drept perseverenţă, un oarecare flux al vorbirii drept elocvenţă. Prin stângăcia unor asemenea mijloace, nu este permis să înşeli conştiinţa unui popor. Toţi vor să schimbe lumea dar, aşa cum apreciază Napoleon „Cei care au schimbat lumea n-au făcut-o schimbând şefii, ci mereu agitând masele”.

Peste toate acestea, ne aşteaptă pe toţi vremuri grele, poate cele mai grele de la criza economică mondială din 29-33, din care nu s-a învăţat mai nimic, erorile prezentului fiind consecinţele erorilor nerezolvate ale trecutului, iar dacă strămoşii noştri ne-au lăsat drept moştenire, pe lângă multe lucruri înţelepte, fără de care lumea nu era cea de astăzi, ne-au lăsat şi multe nebunii nevindecate, care ne domină în prezent viaţa.