Beţivul şi domnu’ părinte

În compartimentul trenului nu se află locuri libere. Preotul vede un loc lângă un cetăţean cam jerpelit şi care citeşte paşnic ziarul. Se vede că n-a vrut nimeni să stea lângă el, dar părintele merge şi se aşază, însă la oarece distanţă, fiindcă un damf de alcool ieftin venea dinspre omul cu ziarul. Scârbit un pic de atmosferă, omul lui Dumnezeu suferă cu stoicism, fiindcă n-are ce face.

-Do’n părinte! Hă-hî!...Mă iertaţi, cum apare la om spondi…cum îi zice? Spondiloza!

-Ei, cum de unde? spune părintele puţin iritat. Cei care duc o viaţă necumpătată, beau mult, dorm pe unde apucă, mănâncă prost, îşi slăbesc organismul pe zi ce trece, umblă pe la femei stricate, îşi neglijează sănătatea…şi se mai miră că se îmbolnăvesc de spondiloză.

Omul cu întrebarea stă un pic ameţit de răspunsuri, apoi scoate un:

-Uaaaaaaaaah!!!...

Trenul se apropie de staţia unde domnu’ părinte trebuie să coboare. Simte aşa, o părere de rău că l-a supărat poate cu insinuările sale prea acuzatoare pe sărmanul acesta cu ziarul. Ar vrea să repare cumva situaţia, fiindcă numai Dumnezeu ştie pe fiecare, „în „credinţa şi în slăbiciunile noastre”, precum spune un alt vrednic părinte coleg, Ionel Pintican.

-Iartă-mă, zice preotul, pregătindu-şi bagajele, dacă te-am supărat cumva cu spondiloza aceea…

-Nu, nu m-am supărat! zice omul. N-am întrebat pentru mine. Am citit că Papa, Sfântul Părinte de la Roma are spondiloză.