Bistriţa sub o cupolă de gaze toxice

Ca de obicei spre mijloc de ianuarie, în oraş, curenţii de aer sunt slabi ori inexistenţí, deşi în alte părţi de ţară, inclusiv în capitală, au fost furtuni puternice, care au dislocat arborii. În aceste condiţii este firească acumularea de gaze rezultate din metan ars şi mercaptan, ale termotecilor, care nu mai sunt dislocate şi au o densitate mereu mai mare încât pot fi detectate olfactiv de oricine, fără altă aparatură sofisticată. Dacă putem face acest lucru, înseamnă că suntem deja într-o fază ce ne pune sănătatea în pericol. Durerea de cap persistentă este un prim simptom, survenind apoi ameţeli, probleme respiratorii, sângele anemiat din pricina oxigenării insuficiente şi toate consecinţele care decurg de aici, inclusiv pentru persoanele cardiace.

Aerul rece permite decelarea mai dificilă a toxicităţii, dar îndată ce ajungem în camera încălzită, hainele degajă un miros trăznet, ce ne indică gravitatea situaţiei.

-Pfii!... Ce-ţi miros hainele a tutun! zice soţia strâmbând din nas, când am sosit de la Vecernie (la „Coroana”) .

- Cum să miroasă a tutun dacă am fost la Biserică? ripostez.

-A, da, a fum de termotecă...Da’ ce duhoare!!

x x.

Se pare că avem şi Gardă de mediu. Din localul luxos în care hălăduieşte prin cele parcuri, ar putea să ne dea câte un comunicat despre starea aerului pe care-l respirăm, măcar avertizându-ne: „Vedeţi că vă sufocaţi, muriţi! Mai beţi un lapte dacă nu puteţi fugi din urbe...” sau alte „preţioase indicaţii” Ori o fi murit Garda de Mediu cea dintâi?