PSIHOLOGIA VIEŢII

Ce se recomandă împotriva atrofierii creierului la vârstnici?

După cele mai noi cercetări mişcarea fizică este mult mai eficientă în păstrarea prospeţimii mintale decât exerciţiile de memorie sau alte jocuri mintale.
În spatele tulburărilor de memorie şi gândire din etapa vârstei a treia, de cele mai multe ori stă procesul natural de atrofiere a creierului, care poate fi redus semnificativ prin exerciţii fizice ale corpului.

În mod surprinzător activităţile intelectuale, considerate instrumente principale în păstrarea prospeţimii mintale, nu au influenţat atrofierea creierului. Cercetătorii aducând un exemplu plastic şi nu lipsit de ironie: efectele mintale pozitive ale şahului atunci le-am putea mări întradevăr dacă ne-am alege parteneri îndepărtaţi şi am alerga până la ei.
Studiul scoţian a fost efectuat pe 600 de subiecţi cu vârsta între 70-73 de ani şi s-a încadrat într-o cercetare longitudinală, începută încă din anul 1947, când au fost testate capacităţile mintale a 1000 de persoane în vârstă.

Cercetarea actuală a studiat starea de sănătate la vârsta de 70 de ani iar ulterior vârstnicii respectivi au fost întrebaţi sistematic despre mişcările fizice executate şi despre jocurile colective sau individuale, stimulative pentru creier, la care au participat. Iar la vârsta de 73 de ani li s-a aplicat un examen de rezonanţă magnetică. Studiul efectuat a stabilit o corelaţie univocă dintre intensificarea mişcărilor fizice (de ex. câteva plimbări pe săptămână) şi reducerea atrofierii creierului.

Cercetătorii deocamdată n-au putut da un răspuns ferm la acest fenomen. Nici relaţia cauză- efect nu este clarificată, adică, starea bună de sănătate a creierului determină capacitatea vârstnicilor de a efectua exerciţii fizice sau mişcarea fizică contribuie la prevenirea atrofierii creierului?!
E cert însă că atât mişcarea fizică sistematică cât şi activităţile intelectuale, jocurile de gândire şi perspicacitate etc. cu siguranţă au o influenţă pozitivă asupra omului, mişcarea fizică determinând o stare generală de sănătate iar activităţile mintale pot contribui la consolidarea raporturilor interumane, de cuplu, sau în învingerea depresiei şi sentimentului de oboseală.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5