„Cetatea Rodnei”

Urmăresc (nu securistic !...) destinul acestei reviste socio-culturale şi de aspiraţie creştină, editată de Muzeul Etnografic şi al Mineritului – Rodna. Recentul număr mi-a parvenit graţie d-lui Liviu Păiuş, directorul fondator al publicaţiei.
Prima impresie, la foiletonarea ei, a fost că e mai luminoasă, mai senină, mai bine aşezată editorial şi tipografic decât apariţiile anterioare. În ce fel ? Nu mi-a mai dat impresia unui sumar eterogen, adică a unui „aprozar” de texte din varii domenii, unele având înfăţişarea unor compuneri şcolăreşti (rezonabile, dar modeste).
În consecinţă, nu poţi fi somnolent la unele pagini, politicos la altele, pe motiv că, să zicem, revista e trudită de intelectuali ai locului, dornici să comunice mai mult decât un veleitar sau pigmeu gen „scârţa-scârţa„ (vorba lui Caragiale).
Iată, de pildă, grimasa pe care am avut-o la eseul prietenului Emil Bălăi, brodat pe seama cărţii lui Dan C. Mihăilescu „Cărţile care ne-au făcut oameni”. Aflu că, printre cei care „au fost făcuţi oameni”, se află Mircea Cărtărescu, Gabriel Liiceanu, Horia-Roman Patapievici, Andrei Pleşu. S-avem pardon ! Prin comportamentul lor civic, politic şi cultural actual, prin plecăciuni în faţa Puterii, prin dispreţul faţă de patrimoniul naţional, în momentul de faţă ei se află pe un tobogam penibil, fiind exemplare de intelectuali care s-au compromis în ultimii ani cu o perseverenţă absolutamente ciudată. Primii doi dintre cei înşiraţi gângăvesc prin osanale la adresa locatarului de la Cotroceni. Următorul îl face pe Eminescu poet de debara şi îi consideră pe români numai buni de spânzurat (patibulari !) – nu e întâplătoare componenta alogenă a etniei sale -, Pleşu consideră Imnul naţional al României o lălăială de adormit copiii.
În schimb, cât folos de suflet şi spirit, de informaţie provoacă amplul studiu „Poveştile lămpaşelor”, aparţinând lui Toma G. Rocneanu, „Simţul limbii şi „pluralizarea„ (II)” de Viorel Hodiş, reportajele despre şederile în străinătate, textele despre piscicultură şi cerbul-rege (cu siguranţă că aceste vietăţi sunt străine de hă-hă-urile prezidenţiale), textul lui Mircea Mureşianu despre coordonatele dezvoltării turismului rural în judeţul Bistriţa-Năsăud sau cinstitele pagini de poezie ; iată, în acest sens, un eşantion de frumuseţe, semnat de Veronica Oşorheian: „Cândva,/ sâni rotunzi a fost lutul/Din mâna olarului.// De aceea îl mângâie/ Cu atâta dăruire, Zămislind ulciorul străvechi”. Iar iconografia alb-negru sau color este efectiv impecabilă.
Reiterez o constatare pe seama unui număr anterior al „Cetăţii Rodnei”: profesionalismul redacţiei este din ce în ce mai evident.