Conștiința de breaslă

Dintre membrii unei societăți, scriitorii au una dintre cele mai puernice conștiințe de sine. Nu neglijăm orientarea „allopsihică” din alte omenii, dar scriitorul, confruntat mereu cu cuvîntul, cuvîntul creator de me – ca aspirație supremă – e „angajat” la modul absolut – dacă se espectă – în a realiza, la modul reflexiv, după cum spune Wikipediailor.---
(încerc să simplific referințele), cine este, cu cine este, unde se află și în ce moment din timp se află. Scriitorul se va întreba, fie și în forul interior, cine este, de ce este și, eventual, pentru ce este! Aceste întrebări se extind și în situația în care scriitorul este „integrat” (declarat sau nu) unei bresle, fiind îndemnat de… realitatea condiției, să conștientizeze ce este această breaslă, unde se situează ea în devenirea societății, în ce timp își duce existența, cu ce implicații sau consecințe. Comportamentele scriitorilor sînt dintre cele mai diverse, cu atitudini pasive față de ceea ce se întîmplă în jur, sau cu implicare puternică, în deplină libertate de mișcare (ambasadori ai libertății fiind), nimeni nu-i obligă să se supună unor etichete, dar nu-i foarte fericită nici situația în care scriitorii aderă la o breaslă doar de dragul unor mărunte onoruri sau privilegii pecuniare.
Lăsată mai mult în voia sorții, conștiința de breaslă a scriitorilor s-a cam diminuat. Să fie din cauza diminuării – la sînge – a unor beneficii, cîndva mai generoase, dar și motivate ideologic? Întrebarea e retorică și o lăsăm în suspensie. Deși breasla este organizată într-o Uniune, a Scriitorilor, poate unii scriitori (sau mulți?) nu știu sau nu înțeleg cu ce se ocupă aceasta, sau care i-ar fi rostul. Da, desigur, în diferite ocazii – lansări de carte, colocvii etc. – își declară apartenența la breaslă în sprijinul confirmării sau întăririi autorității literare, dar nu puțini sunt… mai puțin interesați de bunul mers al acesteia, de aducerea ei în actualitate, de integrarea în rezolvarea unor probleme ale actualității. Față de o asemenea situație, președintele breslei, Dl. Varujan Vosganian, se arată sensibilizat și decis să o amelioreze, prin inițierea unor demersuri care să o înscrie în agenda zilei. Obișnuit cu prestația politică, cum ambianța înconjurătoare în care se mișcă scriitorul nu este prea încurajatoare, președintele Uniunii se arată interesat să dezvolte atitudini publicistice care să inițieze sau să întremeze prezența scriitorilor în cetate, să le stimuleze acestora comportamentul confratern, grija pentru bunul mers al organizației din care fac parte, să ghideze mersul acesteia prin, am putea zice, haosul vieții social-politice actuale. În acest sens sînt de menționat și inițiativele privind încercarea de a corecta comportamentul guvernamental față de Uniunea ScriitorÎn mod concret, potrivit comunicatelor USR, „Uniunea Scriitorilor din România și-a continuat demersurile privind aplicarea corectă a Legii 8/2006 privind instituirea indemnizației pentru pensionari, membri ai uniunilor de creatori legal constituite și recunoscute ca persoane juridice de utilitate publică, în sensul majorării cuantumului de 50% odată cu majorarea pensiei în plată. În urma unei corespondențe nesatisfăcătoare cu Casa Națională de Pensii Publice, în sensul că noi una întrebam și CNPP alta ne răspundea, Varujan Vosganian, președintele Uniunii Scriitorilor din România a fost primit în audiență de actualul ministru al muncii, Florin Manole, căruia i-a transmis un memoriu” în care se arăta clar cum, prin recalcularea/actualizării pensiei, cuantumul indemnizației trebuie și acesta modificat, inconvenientele fiind generate de o „omisiune premeditată”. Mai mult decît atît, la sediul Ministerului Culturii a avut loc, în 10 iulie a. c., o întâlnire între Demeter Andras, ministrul culturii, și conducerile Uniunilor de creatori, membre ale Alianței Naționale a Uniunilor de Creatori (ANUC), unde Uniunea Scriitorilor a fost reprezentată de Varujan Vosganian, președinte, și Angelo Mitchievici, vicepreședinte, discuțiile vizînd anunțul ministrului culturii de a abroga Legea 35/94 privind timbrul literar, cinematografic, teatral, muzical, folcloric şi al artelor plastice, ceea ce breslele de creatori nu ar putea accepta. Întrucît la nivelul ministerului nu a putut fi luată o decizie, reprezentanții ANUC au transmis domnului Ilie Bolojan, prim-ministru, o solicitare pentru o audiență în care să poată fi argumentată necesitatea stopării inițiativei de abrogare a Timbrului cultural. De altfel, potrivit solicitării, ANUC (în care intră UAR, UAP, UCIN, UCMR, USR, UNITER) „constituie cea mai cuprinzătoare asociere a uniunilor creatorilor de artă și artiștilor interpreți profesioniști, reprezentând aproape 15.000 de membri. Organizație neguvernamentală cu activitate non-profit și apolitică, Alianța funcționează ca mijloc/cadru pentru dialog, informare reciprocă și acțiune a uniunilor membre în vederea realizării unor obiective de interes comun”, menționîndu-se că „În cei 30 de ani de existență, ANUC s-a implicat activ sau cu rol consultativ în îmbunătățirea cadrului legal corespunzător artelor și artiștilor și a contribuit la aplicarea politicilor pentru sectorul artistic și cultural”, beneficiind în toți acești ani „de încrederea și atenția unora dintre președinții și prim-miniștrii României, președinții camerelor parlamentare și ai comisiilor de cultură ale Parlamentului, miniștrii Culturii, ai Muncii, ai Finanțelor Publice în fața cărora am pledat nu numai pentru a reprezenta interesele membrilor uniunilor noastre, ci și ca statul român și autoritățile administrației publice centrale și locale să investească mai serios și sistematic în arte și cultură, să așeze un cadru normativ și fiscal corect, predictibil și protectiv, astfel încât să fie pe deplin îndreptățit să aspire la mai multă democrație liberală, educație și spirit civic în societate, la mai multă încredere și imagine prestigioasă în UE și la nivel internațional clădite și prin intermediul artelor și culturii românești.”
Scrisul, ca și orice act artistic, este în cele din urmă o aventură pe cont propriu. Dar „produsul” activității de creație, după cum se demonstrează și mai sus, are un impact major asupra mersului societății, fie că se recunoaște pregnant acest lucru, fie că nu... Actul cultural este prezent constant în viața societății, scriitorii nu trebuie să dezarmeze în fața unor constatări mai puțin optimiste iar guvernanții (cu toate structurile administrative) nu trebuie să abandoneze de pe agenda lor atenția maximă acordată sprijinirii și dezvoltării faptelor/ înfăptuirilor culturale. Disoluția culturală antrenează, în mod periculos, disoluția societății, a națiunii.