Varujan Vosganian şi-a lansat, la Bistriţa, „Statuia comandorului”, una din puţinele cărţi de sertar ale literaturii române

Un public numeros, avizat, dar şi prieteni, a venit la întâlnirea cu Varujan Vosganian, la Biblioteca Judeţeană „George Coşbuc”, acolo unde vicepreşedintele Uniunii Scriitorilor din România şi-a lansat cartea „Statuia comandorului”, una dintre puţinele „cărţi de sertar” ale literaturii române.

          Managerul Bibliotecii Judeţene, scriitorul Ioan Pintea, a ţinut să precizeze încă din debutul evenimentului că  se bucură de faptul că Varujan Vosganian, un om pe care-l preţuieşte, pe care-l admiră şi pe care-l citeşte, a ajuns la Bistriţa.

          „Varujan Vosganian este un foarte important poet, dar în acelaşi timp este un prozator de raftul întâi, un prozator care face cinste literaturii şi culturii româneşti. Varujan Vosganian este un intelectual mare care a făcut mult bine pentru noi, scriitorii. Nu ştiu dacă Uniunea Scriitorilor din România mai exista astăzi dacă nu existau Varujan Vosganian şi Nicolae Manolescu (...) Varujan Vosganian este autorul unei capodopere, „Cartea şoaptelor”, o carte tradusă în foarte multe limbi. Cred că numai Varujan Vosganian îl egalează în traduceri pe Liviu Rebreanu în această Carte a şoaptelor care a cucerit nu numai pe cititorii din România, dare şi cititorii din lumea întreagă”, a spus Ioan Pintea.

          Despre carte şi autor a vorbit Olimpiu Nuşfelean care a remarcat personalitatea copleşitoare a lui Varujan Vosganian, vitalitatea acestuia în scris şi în viaţa publică, ca reprezentant al USR. „E o proză care porneşte de la nişte personaje foarte bine conturate şi din medii sociale diferite. Varujan Vosganian are o proză inspirată din activitate unor muncitori, a unor ţărani, a unor intelectuali, dar toate reflectă acest univers concentraţionar”, a opinat Olimpiu Nuşfelean.  Cartea, care cuprinde patru nuvele, inspirată de viaţa şi traiul în România comunistă, scrisă în perioada 1986-1988, fost respinsă la publicare. Editura Cartea Românească a încercat să cenzureze anumite pasaje care intrau în contradicţie cu principiile comuniste, dar nici aşa manuscrisul nu a reuşit să fie publicat. „Statuia comandorului” a fost publicată după anii 90, într-un tiraj mic, însă în 2018 a apărut ediţia a doua la Editura Polirom şi astfel a devenit cunoscută marelui public.

          Înainte de a vorbi despre această carte şi întreaga sa operă, Varujan Vosganian a răspuns provocării de a se explica cum poate fi şi om politic, şi scriitor. „În 1990 politica şi scrisul mergeau împreună. În anii 90, mai toţi oamenii de cultură ai României au fost în politică. Eu, tânăr de 31 ani, priveam în jur, în Parlament, şi mă bucuram văzând alături de mine pe Ştefan Augustin Doinaş, pe Alecu Paleologu, pe Domokos Geza, pe Nicolae Manolescu, pe Ion Raţiu, pe atâţia alţii de la care aveam ce învăţa. (...) Noi credeam atunci că a face noua lume este întâi şi întâi un act de cultură. Se dovedeşte acum, după toţi anii aceştia de rătăciri, de ambiguităţi că de fapt tranziţia asta nu este nici instituţională, nici politică, ci culturală. Ea nu se va încheia nici în acordurile cu FMI, nici în Monitorul Oficial unde se anunţă rezultatul alegerilor, ci se va încheia atunci când mentalităţile se vor emancipa. Cuvântul cheie al tranziţiei este responsabilitatea. Politica, economia şi poezia merg foarte bine împreună. Secretul de a le pune toate laolaltă este să fii autentic”, a dezvăluit Varujan Vosganian.

          Acesta s-a referit şi la marile personalităţi politice ale istoriei noastre, care au fost şi oameni de cultură, dând exemple ca Titu Maiorescu, A. D. Xenopol, Take Ionescu,  Barbu Ştefănescu Delavrancea, Duiliu Zamfirescu, Lucian Blaga, Nicolae Iorga, Mircea Eliade etc.

          În ceea ce priveşte cartea „Statuia comandorului”, autorul a mărturisit că a scris-o când avea 26-27 ani şi era merciolog la Fabrica de Bere, ocupându-se „de şuruburi, curele şi ţevărie”. „Este o carte pe care am scris-o fără să am certitudinea că va fi publicată vreodată. Mircea Ciobanu mi-a spus că oricât ar tăia din ea, ce rămâne n-o să fie acceptat de cenzură. Faptul că nu numeşte comunismul şi Partidul Comunist o face dură, pentru că nu te poţi apăra. Este o carte de care nu poţi să te aperi pentru că ea descrie spaţiul concentraţionar în toată apăsarea lui. Eu am făcut un  gest nesăbuit că am publicat această carte după 30 de ani. Literatura română nu are cărţi de sertar, pentru că scriitorii se căsneau să facă pe placul cenzurii sau să găsească un tertip prin care să fie publicaţi. Această carte are importanţă din alt punct de vedere şi-mi pare rău că nu am recitit-o pentru că aş fi putut învăţa de la cel care am fost şi care acum ar putea să-mi fie fiu câte ceva. Această carte e o mărturie, ne dezvăluie câteva lucruri. În primul rând, Revoluţia a venit când noi eram cel mai bine obişnuiţi cu comunismul. Nimeni în această carte nu se gândeşte că va veni vreo revoluţie. Preocuparea românilor nu era de a lupta împotriva regimului ci de a se strecura prin hăţişurile regimului”, a mai spus Varujan Vosganian.

          Una peste alta, remarca autorul, cartea vorbeşte despre comunism, dar nu numai despre comunist, ci despre spaţiul concentraţionar de oriunde. „Este vorba despre o parabolă a comunismului, a cărui spaţiu concentraţionar secătuieşte spiritele. (...)  Această carte este un jurnal al unui tânăr care nu spera ca vreodată cartea lui să fie citită şi de aceea nu poate fi supectată de nesinceritate. Cu siguranţă, nu a fost scrisă de un tânăr care să se gândească, măcar prin absurd, că într-o zi cineva, care a fost şi ministru de Finanţe, care are o barbă albă de senator, va prezenta ca pe un frate mai mare, cartea lui”,a  concluzionta Varujan Vosganian.

          La eveniment au participat, pe lângă tineri elevi şi cititori ai bibliotecii, scriitori bistriţeni, şi o mare parte dintre politicieni, de la mai toate partidele politice, de la colegii din ALDE, în frunte cu liderul judeţean Ioan Ţintean şi senatorul Ioan Simionca, până la foştii colegi liberali – Sorin Hangan, sau din UFD – Dorin Dobra, dar şi fostul deputat Ioan Oltean sau preşedintele CJ, Emil Radu Moldovan, care remarca vremurile când, tânăr parlamentar fiind, avea colegi de la care aveai ce învăţa, precum Varujan Vosganian.