CREDINŢĂ ŞI TOLERANŢĂ

Credinţa este convingerea despre existenţa lui Dumnezeu; mărturisirea convingeri prin respectarea prescripţiilor bisericii; religie, cult. Toleranţa este îngăduinţă, indulgenţă faţă de cineva sau faţă de ceva. Toleranţa este şi o calitate esenţială a creştinilor care decurge din porunca iubirii. Pentru a putea trece de la credinţă la toleranţă sau invers, nu putem ocoli iubirea şi speranţa deoarece credinţa, speranţa şi iubirea formează un tot unitar numit „Virtuţi teologice” în care rolul primordial îl are iubirea. Cine este stăpânit de iubire faţă de Dumnezeu şi faţă de aproapele primeşte cu foarte mare uşurinţă credinţa şi toleranţa.

Putem spune că numitorul comun al credinţei şi al toleranţei este dragostea. Şi matematica, care este o ştiinţă exactă, cu gradul cel mai mere de abstractizare, poare aduna două sau mai multe fracţii numai dacă acestea au numitorul comun, iar în cazul în care fracţiile nu au acelaşi numitor se aduc la acelaşi numitor şi numai apoi se poate face adunarea lor. Dacă toleranţa şi credinţa au ca numitor comun iubirea aceasta înseamnă că ele au comun chiar esenţa şi că ele sunt compatibile una cu cealaltă iar nouă nu ne revine decât să le punem în mişcare. Dar această mişcare, uneori, este foarte greu de realizat datorită unor ambiţii şi orgolii personale sau de grup pentru că dragostea se sprijină pe adevăr. Tocmai datorită unor astfel de orgolii Isus a pus în centrul Noii Legi dragostea pentru că ea „nu caută ale sale”; „Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă” (Co13, 06-7).

Dumnezeu ne-a insuflat credinţa şi speranţa prin natura omenească a Fiului Său. Noi, însă, trebuie să acceptăm toleranţa faţă de aproapele nostru. O, Doamne Dumnezeul nostru să ne punem nădejdea în acoperemântul aripilor tale! Apără-ne şi ne călăuzeşte! Căci suntem tari atunci când tu eşti tăria noastră, dar când tăria noastră se sprijină pe noi înşine, atunci ea nu-i decât slăbiciune. În tine trăieşte, fără nici o scădere, binele nostru, căci tu însuţi eşti binele tuturor celor care se tolerează reciproc.

Şi ştiinţa trebuie să prefere pe Dumnezeu, care este adevărul, izvorul rodnic al celor mai sigure bunuri şi cea mai neprihănită pace. Trebuie să căutăm esenţe adevărului şi să distingem adevărul de exprimarea lui dar să nu uităm că adevărul cere îndrăznire cu care să pătrundem înăuntrul lui şi să înţelegem acel adevăr pe care-l exprimă litera şi spiritul biblic.

Adevărul şi frumseţea sunt unite întrolaltă. Toţi cei ce nu aveţi una din ele n-o aveţi nici pe cealaltă. Străduiţi-vă să le găsiţi. Merită să muriţi pentru ele. Doar aşa veţi trăi viaţa cea adevărată pentru că adevărul este tolerant, frumos, minunat şi poartă cununa credinţei.

Cel care voieşte să fie lăudat de oameni în pofida Ta, acela nu va fi apărat de oameni la judecata Ta şi nici nu va scăpa de pedeapsa Ta cea dreaptă. Stricăciunea este un lucru vătămător şi dacă lucrarea sa nu ar duce la micşorarea a ceea ce este bun atunci nu ar vătăma deloc. Iubirea care se zideşte pe temelia credinţei, a smereniei şi toleranţei este, însuşi, Isus Cristos. Mai mult mă încântă adevărul decât laudele. Statornicia este ataşamentul nostru faţă de adevăr şi toleranţă.

„Un mijlocitor între Dumnezeu şi oameni trebuia să aibă ceva asemănător cu Dumnezeu, dar şi ceva asemănător cu oamenii; dacă ar fi fost ascultător doar oamenilor, ar fi fost prea depărtat de Dumnezeu, iar dacă ar fi fost asemănător doar lui Dumnezeu, ar fi fost depărtat de oameni şi nu ar mai fi putut fi un mijlocitor”(Sf. Augustin). Singurul Mijlocitor adevărat între Dumnezeu şi oameni este Isus Cristos care S-a aşezat între muritorii cei păcătoşi şi Cel drept şi nemuritor; muritor El însuşi asemenea oamenilor şi drept asemenea lui Dumnezeu. Cât ne-ai iubit, bunule Părinte, tu care nu l-ai cruţat pe singurul tău Fiu şi l-ai încredinţat morţii, pentru noi cei nelegiuiţi şi intoleranţi.

Aroganţa sfruntată, plăcerea desfrânată, toleranţa viciată şi otrava curiozităţii sunt mişcări ale unui suflet mort; căci sufletul nu moare până într-atât încât să-şi piardă orice mişcare, ci moare îndepărtându-se de izvorul vieţii. Cuvântul lui Dumnezeu este izvorul vieţii veşnice şi nu se termină niciodată. Cei care urmează Cuvântul sunt pătrunşi de credinţă şi toleranţă.

O să mă străduiesc să arăt frumuseţea lumii ca pe o răsfrângere a frumuseţii lui Dumnezeu. Orice lucru zidit de Dumnezeu este foarte bun pentru că Dumnezeu ne vorbeşte prin el. Exact aici este cheia credinţei şi a toleranţei.

Lumea în care trăim azi este marcată de intoleranţă. Atacurile teroriste ucigaşe şi sinucigaşe sunt expresia intoleranţei care străbate lumea de acum şi sunt întreţinute de cei care nu cunosc porunca iubirii nici pe Cristos.

Oamenii care au ascultat Cuvântul s-au întărit în credinţă şi s-a aprins în ei dragostea de Dumnezeu şi spiritul de toleranţă faţă de aproapele care poate fi cel de lângă noi sau din depărtare, prieten ori duşman.

Măgeruşan Ioan