CRONICUȚA LITERARĂ: Poeții întâlnirilor de vară de la Telciu și-au amintit frumos de Luca Onul

Gelu Vlașin știe cum să facă și să dreagă când e vorba de literatură, mai precis de organizarea de tabere literare, unele mai pline de poeți decât altele. Dar, cum poezia e de gen feminin, Cristina Vlașin rămîne marea inimă a acestui eveniment, în timp ce primarul Sever Mureșan , Mecena…

 

Ediția a treia a fost una cu multe poetese, care de pe aici, care de peste Prut, dar și cu poeți de vârf, asta e fără ghilimele, cum ar fi Ștefan Manasia sau Cosmin Perța.

 

Mi-am amintit, la Telciu, privind sala, pe oamenii de acolo de Emily Dickinson : ” A publica nu este treaba poetilor; sa fii poet este totul, sa fii cunoscut ca poet este nimic”. Așa mi-am amintit, cronicar fiind…

 

 

Oricum, cel mai exotic dintre toți este spaniolul, Escandar Algeet. Are 33 de ani, provine dintr-o   mama spaniolă, tată sirian, fiind  considerat unul dintre cei mai importanți poeți din Spania, promotor al poeziei urbane, vizuale și poezia străzii, bun prieten cu scriitori precum Carlos Salem, Marcus și Irene Versus X. Rețelele sociale i-au adus o notorietate foarte mare iar spațiul pe care-l coordonează în Madrid (Aleatorio) a devenit un punct de reper pentru tânăra generație de poeți. Poeții lui favoriți sunt Óscar Aguado, Ángel González, Mario Benedetti și Luis Garcia Montero.

 

Escandar Algeet a spart gheața, care oricum era fiartă, și a citit din propria creație în limba spaniolă, a gesticulat foarte mult, dar a reușit să ne convingă că știe să scrie poezie. Abia după ce îi vezi față în față,începi să realizezi de unde vine realismul ăla magic și de ce, never-ever, vreun European cu sânge reptilian nu va putea scrie 100 de ani de singurătate sau Războiul sfârșitului lumii…

 

Oricum, mie omul mi-a plăcut, mai ales că fără a știi o boabă românește, a avut curaj să silabisească în limba română un poem de-al său. A ieșit bine, de ce nu ar fi ieșit…

 

Am aflat cine e Escandar Algeet:  ”Din păcate mare și proză“, „O iarnă lipsită de soare“ „ Să sperăm că dracu“, „și tot ce rahat“ nu sunt titluri de cântece sau cuvinte aleatoare cuplate sunt numele celor patru poezii ale Escandar Algeet (toate Editura Casimiro Parker ) , care ne invită să îndeplinească această călătorie într-un interior, uman, dar al său. Afară, îl  vedeți întotdeauna cu pălăria sa. Sunt inseparabili, ea este însoțitoarea sa de călătorie, credincioasă , care a văzut seri nesfârșite de poezie în cazul în care Escandar a crescut, maturizat și au învățat să fie atât de OK. Además (tip inteligent) a înțeles ce se întâmplă, sau ce se va întâmpla cu poezia, sigur alături de alâi poeți, Aleator (Ruiz Street, 7, Madrid), un bar , dacă am avut o definiție ar fi ca Café Gijón a acestui secol , deoarece a devenit o întâlnire loc pentru poeți în cazul în care fiecare seara / noapte sunt lecturi de poezie sau activități legate de acestea. Escandar a studiat și producția audiovizuală , dar acum este chelner și proprietarul barului dar și al poeziei sale.

 

 

Mda… după spaniol au venit, pe rând, poetesele: Cătălina Bălan , Ana Donțu, Iris Nuțu, Sînzîiana Șipoș sau Alexandra Turcu , poetesă de la Bistrița. Așa cum m-am așteptat, pe la microfon, singurul din viitorul centru cultural Telciu, nu s-au perindat poetese, nu, nu e așa de simplu. Pe acolo, recitându-și propriile producții literare, câte două poeme, 2, au trecut precum niște păsări mari, mari și inteligente, poezia în stare pură. M-am gândit la păsări, mie îmi plac păsările, sunt multe păsări, maiestuoase, puternice…  Cum să scriu femei, femei care citesc poezia lor… Nu sunt simple femei… Dar să fii femeie inteligentă și poetă, eu cred că e rețetă fatală… E greu să te dai bărbat cu o asemenea femeie… zic și eu…

 

 

Tot zic… Am ajuns la poeți, la Manasia și Perța. Este prima dată când îi aud recitând  face to face, de citit, cum se spune, am mai citit, prozator fiind , spun că mi-a plăcut mai mult Perța, doar că Manasia e mai ciudat, așa că îmi e greu să dau un verdict și, până la urmă, ce nevoie ar avea ei de părerea mea. Nu sunt critic literar, nu vreau să fiu așa ceva, sunt doar un cititor avizat…

 

 

Nepoate, bă, nepoate… Degeaba mă uit, aș putea crede că e vocea lui Luca Onul, poate că e vocea lui, doar suntem în Telciu. Pînă la urmă, actrița Camelia Dincă Ion m-a convins că Luca Onul nu a plecat nicăieri, iar moartea nu e decât o părere, o umbră alungită peste viața noastră. Fascinantă interpretarea poemelor lui Luca Onul, în timp real… o înțelegere clară a lui Luca Onul, adică a poeziei cu metafora la superlative.

 

 

 

Precum Sisif eu car in spate in loc de bolovani cuvinte,

Si mi se face parca sete de acel Munte vorbitor

Pe care-l urca orbii lumii in clipele acelea sfinte

In care Dumnezeu lucreaza la sorii stinsi din ochii lor.

 

E greu cu poezia asta , doar că la 16 ani de la marea trecere sau petrecere, Luca Onul a meritat să ne amintim de el. Frumos și decent…

 

Nepoate, bă nepoate… mă uit în spate, ies pe hol… hm, parcă văd o umbră  și un zâmbet… și, de undeva, de pe acolo, aud ceva Esenin, poetul preferat a lui Luca Onul: … Totu-i dus. Fugarul a pierit. S-a schimbat si parul meu si glasul. De prea mult voios palavragit, Si-a pierdut harmonica mea glasul.

 

Sufletul mi-i totusi plin de rost,

Gerul si zapada-mi salta telul,

Fiindca peste toate cîte-au fost

Rîde pîn’ la lacrimi clopotelul.

 

Datoria cronicarului este să vă spună tot. Cine a fost Luca Onul? Corect e cine este poetul îndrăgostit de metaforă, pentru că el trăiește prin marea lui poezie. S-au împlinit, în data de 6 iunie, 16 ani de la trecerea la cele veșnice a poetului Luca Onul, unul dintre cei mai importanți poeți născuți pe meleagurile noastre. Era de loc din Telciu, unde s-a născut în data de 20 mai 1942, și a urmat Liceul „George Coșbuc” din Năsăud, apoi cursuri de biblioteconomie, de trei ani, la Bucureşti, unde a cunoscut o bună parte dintre scriitorii vremii. A practicat de-a lungul vieții mai multe meserii, fiind, între altele, angajat la Exploatarea Lemnului, sectorul Coșbuc, și cea mai mare parte a vieții – bibliotecar la Casa de Cultură a Sindicatelor Bistrița. Activitatea lui s-a împărțit între bibliotecă și cenaclul „George Coșbuc”, fiind în primul rând poet, apoi animator al cenaclului. Îi îndruma și ajuta pe poeții tineri, era un generos, unora le dăruia poezii de ale sale, altora, puțini, se spune chiar cărți pe care le-au semnat cu numele lor. Cunoștea foarte bine poezia română clasică și modernă, nu numai românească, ci și pe cea rusă sau franceză, fiind un cititor cu lecturi întinse. Știa foarte multe poezii și recita cu o plăcere rară, printre preferații săi fiind și poetul rus Serghei Esenin. Versifica foarte ușor și era un mare meșter al metaforei. A debutat greu, după spiritul vremurilor, în 1984, la Editura „Dacia”, cu volumul „Zăpezi de sprijin”, după care, la mare distanță, i-au apărut cărțile: „Jocul de-a soarele”, „Cămaşă de iarbă”, „Banchetul metaforei sau hoit suflat cu aur”, toate purtând amprenta poetică proprie: poezii cu rimă, muzicalitate, metafore profunde, proaspete, frumoase, fapt care l-a făcut pe criticul Radu G. Ţeposu să spună că îl vede „aparţinând altor vremuri”.

O clipă nefericită din după-amiaza zilei de 2 ianuarie 2001 l-a găsit în plimbare cu soția pe o trecere de pietoni din Viișoara, când o mașină i-a spulberat pe „zebră”. Luca Onul a intrat în comă și nu și-a mai revenit niciodată, murind în 6 iunie 2001 la Spitalul Județean.

În loc de cortină …

 

O seară frumoasă. Multă poezie , poeți și poetese și o gazdă formidabilă: primarul Sever Mureșan, cel care a participat la întregul spectacol poetic și, fără de care, nu putea exista această manifestare…