Cu barbă şi fără barbă…

Eram elev la şcoala primară, când clasele ne-au fost dotate cu „părinţii” socialismului biruitor: Marx, Engels, Lenin şi Dej, se-nţelege, mai ales după ce „tătucul” Stalin se duse. Copiii, auziseră de la adulţi zicerea că Engels e „barbă albă” (Marx) barbă neagră, (Lenin) „cioc”, dar Dej „deloc”.

Şi aveau primii doi nişte bărbi „cât bandanalele” vorba lui Ionică Creangă, de nu încetam a ne minuna de ei. Desigur că vorba de „barbă” vine de la bărbat, femeile neavând o aşa podoabă capilară ce trebuie rasă la două-trei zile. Alexandru Macedon a fost cel care a desfiinţat barba, pe motiv că de te afli în luptă duşmanul te apucă de barbă şi eşti „kaput”. Deoarece bărbaţii merg la luptă, poate că Dumnezeu le-a lăsat barbă ca fiind ei în aşa pericol de a fi prinşi de barbă, să fie paşnici. Ei însă – iată – se bărbieresc şi se poartă agresiv şi pleacă la război. Marx şi Engels erau de… lupta de clasă.