Cu totii le mancam, insa putini cunoastem istoria conservele de carne: scurtă istorie

Au hrănit trupele în război, reprezentând adesea singura hrană disponibilă, pentru a deveni apoi un înlocuitor de cină în ultimul moment, un produs economic și aliatul perfect pentru cei care au puțină familiaritate (sau deloc) în bucătărie: astăzi conserve de carne este unul dintre acele produse considerate „sărace” și utilizate în mod obișnuit, dar odată conserva nu era deloc desconsiderată.

Într-adevăr, însăși nașterea conservării a fost o adevărată revoluție în sectorul alimentar: așa cum știm, patiserul francez Nicolas Appert a inventat, în secolul al XVIII-lea, metoda sterilizării borcanelor cu închidere ermetică cu apă clocotită, dar o intuiție asemănătoare a avut-o deja cu un an mai devreme italianul Lazzaro Spallanzani, care nu și-a continuat cercetările.

Acum, dacă vrei cele mai bune conserve de carne, soluția este aceea de a apela la un magazin italian, așa cum este Supermercato din care sa cumperi toate conservele pentru a obține acel gust autentic.

De la sticlă la tablă

Cu toate acestea, Appert nu a brevetat metoda de sterilizare. Britanicii John Hall și Bryan Donkin au dezvoltat tehnica „apertizării”, aceiași care, pentru prima dată, în 1810, au înlocuit sticla folosită de bucătarul de patiserie cu recipiente din tablă, material care a existat deja din a doua jumătate a secolului al treisprezecelea dar până atunci puțin folosit. Cei doi parteneri au înțeles valoarea acestuia și, astfel, au răspândit utilizarea acestui material care este deosebit de potrivit pentru depozitarea alimentelor, precum și mai rezistent și mai ușor decât sticla. Caracteristici care au impus cutiile de tablă un loc de onoare printre dispozițiile navigatorilor, care aveau nevoie de alimente care să poată rezista mult timp și să reziste vremii și șocurilor nefavorabile.

Conserve de carne – aduse de navigatori

Înainte, deși stocată mai puțin în siguranță, carnea uscată și peștele afumat erau încă aduse la bord de nave în timpul expedițiilor: într-adevăr, pentru o lungă perioadă de timp ele erau singurele alimente disponibile marinarilor, care nu consumau fructe și legume - și, prin urmare, nu integrau vitamina C - au început să se îmbolnăvească de scorbut, boală care din secolul al XVI-lea a decimat echipajele. S-au mai confruntat cu boala James Cook, exploratorul englez care, în timpul primei expediții la sud de Oceanul Pacific, în 1768, a introdus varza pentru a se asigura că oamenii săi își completează dieta cu cantitatea potrivită de legume. Dar prima cutie reală la bord sosește în 1818, datorită unui alt englez, John Ross, care introduce conservele de carne și legume din conservele lui Donkin & Gamble. Câțiva ani mai târziu, din 1845 până în 1847, acele cutii vor hrăni echipajele navelor lui Sir John Franklin, îndreptate către Polul Nord, dar prinse în ghețari timp de doi ani.

Răspândirea conservelor și comerțul în străinătate

Invenția și răspândirea conservelor trebuie, prin urmare, să fie legate de Anglia: chiar și primele fabricile americane de conserve, de fapt, foloseau conserve importate din Regatul Unit (producția de staniu în Statele Unite începe abia în 1870).

Cu toate acestea, a fost un american, Ezra Warner, care a inventat primul deschizător de conserve din istorie, un instrument echipat cu o lamă dublă foarte subțire capabilă să țină linia și să o străpungă, facilitând astfel deschiderea acesteia. O invenție inovatoare care, câțiva ani mai târziu, în 1876, a dat naștere primei forme de comerț cu conserve din Argentina. În Italia, însă, colonelul Don Ettore Chiarizia a fost cel care l-a brevetat în 1929 pentru armată, deși înaintea lui Giuseppe Lancia făcuse deja pachete speciale pentru trupele piemonteze în timpul războiului din Crimeea. Marca simbolică a conservelor de carne italiene este, fără îndoială, Simmenthal, fondată în 1881 de restauratorul Pietro Sada, urmat de fiul său Gino Alfonso care a început producția industrială la începutul secolului al XX-lea.