Cum a reuşit Attila să-i păcălească pe asasinii bizantini (3)

Aşadar, cele două delegaţii au pornit la drum. De la început însă, lucrurile au părut a merge rău –ne spune istoricul Priscus din Panion, care însuşi a făcut parte din această delegaţie a bizantinilor. Când cele două delegaţii s-au întâlnit la Serdiţa (aproape de Belgradul de azi), bizantinii i-au invitat pe huni la o masă copioasă. S-a chefuit şi s-a băut de nu mai ştiai care-i barbarul şi care-i bizantinul, iar spre sfârşit se ivi şi scandalul. Mă rog, ca la beţie. Hunii au închinat în cinstea stăpânului lor, bizantinii în cinstea împăratului şi apoi în cinstea ambilor stăpâni. „Dar cum să pui alături un simplu om ca Attila, alături de un zeu cum este Theodossius?” – au sărit romeii. Iată-l pe un creştin făcut „zeu” de slugile lui, după modelul abandonat cu mai bine de un secol şi jumătate, în urma atâtor jertfe ale martirilor. ”Adică aşa, voi înjosiţi pe stăpânul nostru?” săriră hunii. SCAN-DAL!! Cu greu, totul s-a potoit, dar întâmplarea părea un semn foarte rău prevestitor. Oricum, delegaţiile s-au despărţit, fiecare luând-o pe drumurile lui, dar spre un acelaşi punct congruent..

Când s-a apropiat de curtea hunică din Panonicum, o delegaţi având în frunte pe principele Edekon şi Orestes, precum şi alţi fruntaşi ai lui Attila, i-au întâmpinat... Dar cu vorbe neobişnuit de aspre, ce i-a lăsat paf pe bizantini:

„- Pentru ce aţi venit? Credeţi că nu ştim care sunt adevăratele voastre gânduri? Vă ştim preabine, soli mincinoşi! Aţi venit să-l ucideţi pe Stăpânul nostru, marele Attila?”

„- Ă..ă... păi noi aducem o scrisoare şi un răspuns....”

„-Scrisoare, ai? Credeţi că suntem proşti? Depărtaţi-vă degrabă, până mai aveţi zile!...”

„Ne-au dezvăluit- zice istoricul Priscus- toate amănuntele pentru care am venit.”

Edekon- de frică să nu se fi auzit ceva din partea celor cu care fusese în delegaţie, din fidelitate pentru stăpânul lui sau alte motive- i-a spus lui Attila despre planul bizantinilor şi cum au încercat să-l ademenească.” Solii lui Theodossius au fost puşi sub strictă supraveghere. Vigilas le mărturisi atunci tuturor care era misiunea sa, iar dacă vor fi omorâţi, măcar să ştie pentru ce s-a întâmplat asta. El însă spunea că mai are totuşi încredere în principele Edekon, care a fost totdeauna ”binevoitor”. Bizantinii nu au fost primiţi în audienţă vreme îndestulă.

Cum se face –ar putea întreba cititorul- că nu au fost ucişi pe loc emisarii bizantini? Attila a hotărât să se „joace” cu ei precum motanul cu „şoriceii” şi mai ales să-i stoarcă de aur pe romei.