Cum scăpăm de căpuşe în caz că...

Unde sunt vremurile de altădată, când umblam fără urmă de griji prin fâneţele înalte, prin pădure şi margini umbrite de ape? Ce-i cu lumea asta, Doamne iartă-mă? Se raportează de prin judeţe –Sibiu, Iaşi, Harghita, Timiş, Caransebeş- mai de peste tot- sute de cazuri de persoane infectate de căpuse- o adevărată nenorocire a verii. Se agaţă de haine, de piele, de animale, de ce găsesc. Le putem afla nu doar în vegetaţie, ci şi pe câini, pisici...Supravieţuiesc cu lunile în ierburi înalte, fiindu-le destulă umezeala din aer! Năpaste!!! Nu le zdrobiţi capul dacă rămân în piele, fiindcă îşi varsă otrava în sânge, provocând boala Lyme, care acţionează distructiv asupra asupra sistemului neurologic (neurotransmiţătorii). Un actor ca Şerban Ionescu din capitală este pe patul de moarte, vecini din Năsăud au avut nişte complicaţii teribile...
Scriu aceste rânduri, fiindcă în presă am citit , recomandarea ca în caz de muşcătură- când insecta rămâne în piele, se recomandă a fi luată cu o pensetă de cap şi cu mare grijă să fie încet-încet scoasă şi aruncată (călcată în picioare). Se evită zdrobirea capului, căci rămasă în piele, ea îşi deversează otrăvurile din în organismul omului. Dar, o aşa operaţie delicată e bine să fie efectuată de un medic. Şi soţia mea a avut o astfel de problemă acum vreo şapte ani.
O doamnă generoasă, MARIA CEUCA demnă de mulţumiri excepţionale, ne comunică două metode, pe care le considerăm net superioare celorlalte cunoscute din presă, dar...mai simple.
Aflându-se în piele o asemenea pacoste, luăm untură (grăsime ce-şi păstrează consistenţa la căldură) şi acoperim căpuşa cu ea. Neavând aer, căpuşa se va simţi sufocată şi va fi nevoită să abandoneze încet locul unde s-a introdus.
O altă metodă este de a pune un tampon cu tinctură de iod, bine umezit, peste numita insectă, ţinându-l trei-patru minute, eventual mai picurând pe căpuşă nişte picături.
La orice plinbare prin natură se impune să ne supraveghem corpul, hainele şi mai ales după ce am ieşit din mediul ce ne făcea mereu fericiţi şi fără griji cândva.
(Îmi aduc aminte –hai să vă înveselesc o clipă- eram profesor la Şieu-Odorhei şi într-o zi de mai ca aceasta, pornisem pedestru spre casă, doi km., fiindcă era un soare strălucitor şi cald ca în poeziile lui Lucian Blaga. Am luat-o pe linia ferată şi ajungând spre mijlocul câmpului, am observat la vreo două sute de metri, în iarbă înaltă şi verde o fată, elevă din clasa a Xa de la noi de la şcoală împreună cu un mecanizator de la SMA-ul din localitate. Fericiţi, nevoie mare, ce să mai spunem! După vreun an s-au căsătorit şi omul a luat fata frumoasă (de la Bretea) la el acasă. V-aş putea spune chiar numele elevei de altădată, dar nu vreau, ce mai... Ei, vedeţi? Pe atunci nu ştiam nici de E-uri, nici de sucuri distrugătoare de sănătate, nici de căpuşe de tipul celor de azi. Ale oilor erau practic inofensive.)