„Cununa grâului” la Isvor, adică acasă, adică la Archiud!

Duminică, 14 mai, de Ziua Națională  a costumului tradițional, „Cununa grâului” din Ocnița a susținut, la invitația părinților copiilor și tinerilor din Ansamblu originari din sat, un spectacol la Archiud!

Satul acesta unic ne-a primit cu brațele și cu inima deschise larg, într-o îmbrățișare de neuitat! Vreo 55 de copii, de la Andreea Dorgo și Cristian Deak, de 6 ani, la Diana Leuca și Emanuel Rostaș aflați în pragul celor 16 ani, au cântat și au dansat în fața unei săli pline, dornică să vadă frumusețea și să audă sublimul din rostirea zestrei strămășești! Și Rostirea acestor copii a fost sublimă! Încântătoare! Relaxantă și dătătoare de optimism existențial.

Pe scena aranjată de sărbătoare așa cum doar o învățătoare ancorată încă,  de bună voie, în mrejele Sfintei Tradiții Romînești, o numesc aici pe Lucia Pintican, putea imagina și realiza – copii Cununii s-au uimit și s-au întrecut pe ei înșiși în cântec și în joc! Patru fetițe, patru tinere talentate au cântat cu sufletul lor curat cântece adevărate, potrivite vârstei lor dar și cântece dragi Neamului românesc! Maria Zegrean, o tânără frumoasă, ambițioasă, care iși exersează talentul în dans și în cîntec, apoi Elena Asoltanei, o copilă care dacă s-ar putea ar dansa și ar cânta și în somn, au încântat publicul cu dăruirea lor! Am avut și un debut absolut în fața microfonului al unei tinere de 11 ani, Patricia Vărărean din Pinticu Tecii, o voce interesantă, promițătoare în care Cornelia își pune mari speranțe! Daria Dorgo, de acum solistă ...serioasă, ne-a reamintit prin cântec faptul că...acolo peste munți și ape mai avem frați și surori dar și că este mîndră de mama, de familia și de satul ei...

       În acest spectacol Cornelia și-a cântat, încântându-ne,  dorul și dragul de satul natal, de mama cea care ne așteptă răbdătoare în prag, dar și ulița primilor fiori, a primelor vise, a primului și de neuitat sărut...

       Dansatorii Cununii s-au rânduit în trei snopi de grâu curat – cei mici de ani și de...statură, șapte perechi din Ocnița, Milaș și Teaca, apoi cei...mici și mijlocii, tot șapte perechi din Archiud, Stupini, Pintic și Sînmihaiu de Câmpie, urmați de juniorii Cununii care se vor actualii seniori după zborul în cele patru zări a seniorilor de drept! Toți au dansat cu inima în palmă cum se zice, emoționați, sub privirile părinților și ale bunicilor dar și ale primarului comunei Teaca, domnul Damian Iustian Muntean și a părintelui Vasile Moldovan, admirabilul preot al Archiudului!

      Vom consemna apoi debutul absolut pe scenă a talentatului urmaș al marelui violonist și dirijor Alexandru Bubi din Viile Tecii – elevul Cristian Radu, un munte de talent, și un ocean de bun simț și de smerenie! Suntem siguri că vom mai auzi de vioara lui fermecată, aflată astăzi încă, în căutarea așezării măiastre a sunetelor ei până să devină de neuitat...

     Întâlnirea cu Archiudul și cu oamenii săi minunați ne-a produs o emoție specifică întâlnirii cu Bucuria, cu Certitudinea și mai ales cu Speranța care zidește, cu Speranța care dă temelie și liniște sufletului, cu Speranța care dă sens vieții romînului, creștinului...

         Cu atît mai mult, surpriza care ne-a așteptat acolo a fost una care ne-a copleșit sufletele și întreaga ființă! Abia început spectacolul, au coborât în căminul cultural, total neașteptat, iviți poate din Așteptarea noastră ne descurajată de nimicurile vieții, ori poate chiar din tăriile Cerului (cum mi s-a părut mie o clipă), patru perechi de dansatori, adică opt îngeri! I-am recunoscut după straiele lor coborâte din Raiul Amintirii, ori de pe  Columna Traiană  a sufletelor noastre iubitoare de părinți, de bunici, de străbunici,și de strămoși... Daria Bondrea la braț cu Ștefan Marcu, Alex Dorgo la braț cu Patrisia Cătinean, Raul Precub la braț cu Patricia Baciu și Daniel Virag la braț cu Nicoleta Sara, toți, abia ieri dansatori de elită și spice de aur din ’’ Cununa grâului’’, au deschis lada cu zestre a Archiudului pentru se îmbrăca în și cu lumina ei, în și cu tezaurul bunicilor noștri ascuns în sipete tainice și scoase la iveală azi de o Dăscăliță legendară – Lucia Pintican! Surpriza a fost inimaginabilă! Sufletul sălii și în mod special sufletul meu și al Corneliei a găsit singura cale de scăpare în ...lacrimi! Lacrimi de bucurie, de surpriză, de recunoștință, de speranță, de mulțumire...Doamne ce trăire, Doamne ce plutire spre cerul albastru... Au urmat apoi trei jocuri, trei dansuri pe care tinerii aceștia, îngerii aceștia, oamenii acestia le-au dansat plutind într-o încântare de nedescris a sufletului lor și într-un delir sentimental al sălii greu de imaginat...Tinerii aceștia au venit la spectacol ca la o chemare la Oaste, fiecare lăsând o clipă îndeletnicirile lor la o parte, Ștefan și Daniel cele de la Cluj Napoca de la facultate, Alex de la serviciul lui iar Daria, Patricia și Nicoleta de la îndatoririle lor de liceene apreciate! Așa s-a făcut că surprizele pregătite de noi spectatorilor au fost întrecute de surprizele cu care ne-au întâmpinat gazdele noastre primitoare, familiile Precub și Bondrea alături de domnul Baciu, de Dăscălița din inimile copiilor Archiudului de odinioară, dar și de alți săteni binevoitori.

         La Archiud noi am dus mesajul ’’iată, am venit la Isvor să luăm apă vie și să vă aducem apă vie’’! Pentru că noi mai credem că salvarea sufletelor noastre, a fiecăruia în parte dar și a Sufletului Nației în general, nu poate veni decât din păstrarea cu încăpățânare a Identității, a Tradițiilor noastre românești și a Credinței Strămășesti! Dincolo de aceasta și fără acestea, se naște Pustiul, un pustiu pe marginea căruia, mie cel puțin, îmi pare că ne aflăm deja! Un pustiu în care aparenta libertate și bunăstare se transformă, încet încet și...pas cu pas, într-un Babilon al relațiilor umane și interumane, într-o secătuire iremediabilă a fondului nostru principal de sentimente din care, repet, nu pot lipsi, într-o lume normală, nici Identitatea ca persoană și ca Neam nici Speranța și Încrederea aflate în Credință și în Cuvântul ei ziditor!

           Deocamdată la Archiud ca și în majoritatea satelor transilvane, Isvorul nu a secat! La Archiud și în dulcea Câmpie transilvană sufletul strămoșilor se mai plimbă printre coline și mai rodește în inimile curate ale locuitorilor, fie ei...’’bătrâni îngârboviți de ani’’, fie ei tineri sau copii care își caută rostul, menirea și calea dreaptă...

          Aceste gânduri îmi aduc aminte că de la Bistrița la Ocnița și Archiud drumul este străjuit de peste 42 de cruci, de răstigniri întru Credință, aflate pe marginea Căii sau în curțile binecredincioșilor gospodari!

         La Archiud Isvorul aduce din străfundurile vremii, mereu și mereu,  Speranța fără de care Sufletul nu-și poate găsi drumul și liniștea...Mulțumim tuturor! Doamne, nu uita de noi...

Cronicar (avizat!)