Descântec de rouă

Poetul Victor Burde propune în noul volum de versuri „Descântec de rouă”, apărut la Armonii Culturale Adjud, întâlnirea cu versul netrucat al gândului că suntem parte integrantă a acestei lumi: „M-aseamăn uneori cu un fir de iarbă/ Sub şuier îngheţat de vifor greu/ Cu trup plăpând şi rădăcina slabă/ Doar sufletu-mi mai râde-n curcubeu”, O poezie în stil clasic, aşa cum ne-a obişnuit Victor Burde. Un vers în care fiecare element al naturii vibrează: „Apa ca o rouă din fântâna mamii/ Unde-n pragul serii adăpa plăvanii/ Ruguri o îneacă cercuindu-şi spinii/ Şi-a pierdut din umbre licărul luminii”. Descântând trăirile existenţiale ale dragostei: „Să-ţi fie inima curată/ De câte ori mă vei iubi/ Ca roua binecuvântată/ Născută-n flori, pe zori de zi”. Un vers al armoniei în care roua este tema centrală: „Rouă în rouă/ Pe rouă, cu rouă/ Oglindă de lumină nouă”.

Jocul cuvintelor se vede în fiecare poezie, fiind ca o filă de calendar în care poetul aduce mai aproape cireşii „cu floarea ninsă”. Peste cerul literelor „Se frânge trupul iernii”, eliberându-se natura: „Sub albe pietre din râu/ Mi s-au furişat cuvintele/ Gândurile le-a luat apa/ Ca să le dăruiască/ Argintului din afund/ Doar soarele/ Le va desluşi/ În răsăritul dimineţii/ Când privindu-şi chipul/ În oglinzile prundului/ Va străluci în fiecare piatră/ Numele tău”.

Versul lui Victor Burde este tainic precum o grădină înflorită care îşi arată din când în când miresma: „M-am descălţat/ Şi-am păşit prin rouă/ Mi-a sărutat dimineaţa gleznele/ Greierii începuseră o partitură nouă/ Acompaniaţi de graurii/ Ce legănau în joc crengile”. O poezie în care ne întâlnim cu candoarea versului creionat în cetatea Unirii, Alba Iulia.