Dialog cu Nina Rus şi Elena Bărbos despre doamnele din Bistriţa-Năsăud: Frumoase, talentate, creative, ambiţioase şi harnice!
Rep.: - Vom vorbi despre frumuseţile primăverii şi, mai ales, despre doamnele care ne însoţesc viaţa de zi cu zi cu două doamne care, prin activitatea pe care o desfăşoară, ne aduc bucurie, dar şi bunăstare în vieţile noastre. Nina Rus, cunoscută pentru „Bunătăţile lu Nina”, de la Păstrăvăria Rin, de la Romuli, activitatea ei fiind extinsă acum prin toată Transilvania. Este plecată aproape tot timpul prin ţară, dar şi în străinătate, la concursuri, de unde se întoarce cu „Cuţitul de Aur” pentru România. Elena Bărbos, de la „Produs în Bistriţa-Năsăud” unde, preponderent, sunt frumuseţile şi bunătăţile create de mâinile doamnelor. Nina, această perioadă este mai specială sau ar trebui să avem grijă de doamnele din viaţa noastră tot timpul?
Nina Rus: - De fiecare dată trebuie să ai grijă de doamne, dar luna martie este o lună mai specială, de asta e şi numită „Luna femeilor”. Şi nu este singura lună a femeilor, urmează şi mai, şi iunie, tot luna femeilor. Datorită faptului că vine primăvară, trebuie să avem puţin mai multă grijă de femei. În perioada de iarnă cât am fost plecată la Cluj, la Băcănia „Bunătăţile lui Nina”, m-am gândit să fac ceva pentru bistriţeni, în primul rând - pentru că nu am uitat de ei, cărora ţin să le mulţumesc că ne-au fost tot timpul alături şi nu au uitat de noi, cu „Produs în Bistriţa-Năsăud”, în special doamnei director Elena Bărbos pentru susţinere şi ajutor -, şi anume două produse noi, care au fost inaugurate sâmbăta trecută. Mi-am dorit foarte mult să fac asta de Ziua Femeii. Sunt foarte mulţumită, am primit foarte multe feedback-uri pentru aceste produse. Am făcut câteva „Mărţişoare picante” şi la Cluj care au fost foarte bine primite. Le mulţumesc tuturor pentru că au apreciat gustul produselor noastre, deoarece folosesc un păstrăv crescut la munte, natural şi aşa trebuie să fie şi produsul.
Rep.: - Toate aceste lucruri au făcut ca şi judeţul nostru să fie cunoscut. Vreau să rămânem puţin la târgul pe care-l avem în fiecare sâmbătă în inima Bistriţei, lângă Biserica Evanghelică, şi să-mi spuneţi ce produse au fost lansate în această lună specială.
Nina Rus: - Iniţiativa a pornit de la Elena Bărbos.
Elena Bărbos: - A fost o iniţiativă comună. Am văzut produsele anunţate pe pagina de facebook a Băcăniei „Bunătăţile lu Nina” şi a fost un lucru spontan, comun de „Hai să le lansăm împreună la târgul „Produs în Bistriţa-Năsăud”, având în vedere că sunt produse create de o doamnă frumoasă şi talentată. Am considerat că acum este momentul, când altcândva dacă nu cu prilejul zilei de 8 Martie, fapt pentru care, sâmbătă, 6 martie, am avut un eveniment mai festiv, „Artă culinară cu parfum de feminitate”, l-am numit noi, în care Nina şi-a lansat cele două produse – „Cuib de păstrăv” şi „File de păstrăv în ulei picant”.
Rep.: - Vreau să vă pun o întrebare mai specială...
Nina Rus: - Sper că nu îmi cereţi reţeta, pentru că nu dau reţete.
Rep.: - Ştiu că nu daţi reţete. Nu aţi dat reţeta nici de la sarmalele pe care le-am făcut împreună, nici de la produsele pe care le realizam la târgurile „Produs în Bistriţa-Năsăud”, împreună cu Consiliul Judeţean şi aşteptăm ca din nou jurnaliştii să fie puşi la gătit. Eu ştiu că păsările stau în cuib. Pot sta şi păstrăvii în cuib?
Nina Rus: - Bineînţeles, îi punem noi să stea. Eu mă mândresc tare mult cu „Produs în Bistriţa-Năsăud”, mai ales când aud că fetele de aici sunt cele mai „tari” şi sunt tot timpul pe podiumuri. Şi la Cluj foarte multă lume a auzit de „Produs în Bistriţa-Năsăud”, ştiu că avem nişte produse extraordinare, de la legume, carne, lapte, ouă, tot ce ţine de alimentaţie. Suntem recunoscuţi nu doar în ţară ci şi în străinătate mai nou. Sunt nişte produse de calitate, foarte bune. Nu sunt produse făcute la nivel industrial şi nici eu nu vreau. Avem un grup pe facebook, „Roua”, prin care facem vânzarea direct la consumator. Avem doar produse naturale, foarte multe dintre ele lucrate manual. Lumea a început să mănânce corect, natural, mai bine mai puţin şi bun decât mult şi rău. Vă îndemn să consumaţi peşte şi produse care nu conţin conservanţi sau alţi aditivi. De exemplu, la conserva de păstrăv cu ulei picant totul se lucrează manual, de la filetare, pensat, totul este pensat manual, după care carnea de păstrăv se marinează, se introduce la cuptor unde stă pe abur vreo 15 minute, pe urmă este pus la borcan. Uleiul nu este prăjit, se introduce în cuptor, pe abur, este aromatizat cu toate condimentele, vreo 15 la număr, se toarnă peste peşte şi urmează „dunstuitul”, cum îi spunem noi, adică se sterilizează. La cuibul de păstrăv este foarte multă manoperă pentru că păstrăvul nu conţine niciun gram de piele. Este luată pielea de pe păstrăv şi toată carnea este lucrată manual.
Rep.: - Putem spune că tot peştele este crescut la voi...
Nina Rus: - Da, bineînţeles, este crescut la munte, unde apa este foarte curată, nu este contaminată cu nimic. Păstrăvul este crescut şi răsfăţat acolo, în mediul lui. Iar pe urmă, noi îi răsfăţăm pe consumatorii noştri cu aceste borcane, cărora le mulţumesc.
Rep.: - Dacă veţi face cunoştinţă cu târgul „Produs în Bistriţa-Năsăud” veţi întâlni foarte multe doamne frumoase. Elena, dacă te-ar întreba cineva cum sunt doamnele din Bistriţa-Năsăud, ce ai răspunde?
Elena Bărbos: - După cum am spus: frumoase, talentate, creative, ambiţioase.
Nina Rus: - Şi harnice! Femeile sunt harnice!
Rep.: - Da, mai ales femeile din judeţul nostru sunt şi harnice, şi frumoase.Câteva cuvinte despre doamnele din asociaţie...
Elena Bărbos: - Sunt 92 de producători şi meşteşugari sunt membri ai Asociaţiei „Produs în Bistriţa-Năsăud”, dintre care peste 50 sunt doamne. Amintim pe: AFI Pro Familia - Doina Monda, Adriana produse traditionale, dulceturi, Andronesi Isabela - accesorii lucrate manual, Argaseala Bianca - Bistrita - bijuterii și accesorii lucrate manual, Arieșan Florentina - Bistrița - accesorii și decorațiuni lucrate manual, Atelier de pâine tradițională de pe Valea Bârgăului - Ioana Hangan - Bistrița Bârgăului alimentar panificație, Ban Saveta - Liviu Rebreanu - paine de casa, cozocac, placinte, Bancea Larisa - Bistrita - bijuterii și accesorii lucrate manual, Bibiri Sturia Diana Corina - Bistrita - Decorațiuni, lumânări, accesorii, Bodescu Cornelia - Salva - costume populare și accesorii, Brânzăria Sângeorzană - Soc. Coop. Agricolă Gr. I Grupul de Producători Sângeorz Băi - Larionesi Florica Sângeorz Băi - alimentar brânzeturi, Bruj Domnica - Bistrita - decorațiuni și accesorii, Buta Violeta - Bistrita - div lucru manual, Cantor Maria - Nasaud - bijuterii și accesorii lucrate manual, Carmangeria La Borsanu Romuli - Madalina Danci - Romuli - produse din carne, Colta Victorita - Bistrita - artizanat, curele, opinci, costume populare, Cosmi Floarea - Runcu Salvei - opinci, Crama Valea Ascunsă - Munteanu Mariana - Teaca - vin, Cuptorul lui Buna - Vivi Coman - Bistrita - produse de patiserie de casă, Dănilă Oltița - Șanț - costume populare, Domide Ileana - Rodna - costume populare, Elfiarmaroc - Istrate Loredana - Bistrita - bijuterii și accesorii lucrate manual, Eurobricolage - Laura Rus - Livezile - decorațiuni din ipsos, Flavia Soap - Flavia Stan - Chiuza - săpunuri naturale, Frandes Alina - Bistrita - bijuterii lucrate manual, Gelateria Aniela - Aniela Valean - Bistrița - inghetata artizanala, Giurgiuca Gafta - Dumbravita - pieptare populare, Gridama Fruct Montan - Dana Ranziș - Piatra Fântânele - dulceata, siropuri si fructe de sezon, Hiticas Maria - Bistrita - produse apicole, Inter Praktikal -Maria Daroczi - Reteag - cozonac secuiesc, Laza Cosma Eniko - Bistrita - Ceramica și îmbrăcăminte pictata, Lazar Emilia Elena - Bistrita - produse apicole, Linul Virginia - Salva - Costume populare, Merigo -Loredana Niculae - Bistrita - produse de cofetărie și patiserie, Mînzat Benesch Elisabeta Leona – Bistrita - accesorii și decorațiuni lucrate manual, Mititean Marioara - Salva - decorațiuni și accesorii pictate manual, Morariu Emilia - Bistrita - Bijuterii hand made, Muresan Monica - Beclean - accesorii lucrate manual, Niti Conf Style SRL - Irina Rabosapca - Bistrita - Accesorii brodate manual, Oprea Marina Magdalena - Feldru – branzeturi, Pasca Maria - Bistrita - costume populare, Pastravaria Rin - Nina Rus - - pastrav viu, afumat și diverse preparate cu păstrav, Pihu Dana - Bistrita - bijuterii și accesorii lucrate manual, Pop Maria - Sângeorz Băi - bijuterii margele, Raya Sanvia SRL - Ionela Candale - Bistrita - ceaiuri, perne cu plante, uleiuri sinergice, bijuterii cu pierte semiprețioase, Szilagyi Ilona - Tonciu - Impletituri papura, pai
46.Struț Ancuța - Bistrița - decorațiuni, Talpoș Mihaela PFA - Nasaud - produse apicole, Tiron Lidia - Branistea - produse din lavanda și bijuterii, Todoran Aurica - Bistrita - produse crosetate manual, Togorean Silvia - Bistrița - produse din lemn și ceramică pictate, Varga Silvia - Beclean - accesorii și decorațiuni lucrate manual.
Rep: - Fiecare în parte aduce lucruri frumoase, aduce bunătăţi pentru noi la târgul „Produs în Bistriţa-Năsăud”. Unde le mai putem găsi pe toate aceste doamne?
Elena Bărbos: - Toate aceste doamne pot fi întâlnite şi creaţiile lor pot fi cunoscute şi luate acasă, pentru că merită, la evenimentele pe care le organizăm în Piaţa Centrală şi pe Pietonal, în vecinătatea Pieţei Centrale. În acest an, pe lângă târgul tradiţional de bunătăţi din apropierea Bisericii Evanghelice, în fiecare weekend are loc şi un târg meşteşugăresc, o piaţă a artizanilor şi meşteşugarilor din judeţul Bistriţa-Năsăud. Am reuşit, aşadar, să păstrăm căsuţele în acea zonă şi avem prilejul să bucurăm bistriţenii şi să sprijinim producătorii şi meşteşugarii să poată să iasă şi să-şi întâlnească clienţii.
Nina Rus: - Da, este un lucru foarte important pentru noi, producătorii.
Rep.: - Eu aş lăsa acele căsuţe acolo, nu ştiu care va fi ideea pe viitor, dar cred că în această perioadă vor rămâne pentru că imediat urmează Târgul de Paşti. Se mai animă puţin zona respectivă. Nina, cât de important a fost pentru tine, pentru că în ultimii ani aţi prins „un vânt bun”, o promovare bună, să-ţi vinzi produsele, până la urmă.
Nina Rus: - Este foarte important să ai desfacere, din această cauză am ales Clujul. Prima dată, bineînţeles, m-am gândit la Bistriţa, dar având în vedere că am găsit chirie foarte mare aici, şi, fiind şi copiii la Cluj, şi băiatul şi fata, am hotărât să merg spre Cluj. Bogdan, băiatul meu, are grijă de băcănie, iar fiica mea se ocupă mai mult de bani. Dar tot la Bistriţa mă întorc mereu cu drag, desfacerea propriu-zisă tot la Bistriţa rămâne, având în vedere că avem căsuţele. De când fac parte din asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud”, n-am avut în niciun an la dispoziţie atâta timp în căsuţe, adică n-am răbdat nici frig, nici ploaie, nici vânt. A fost foarte-foarte bine pentru noi, dar şi pentru clienţi. În căsuţe, produsele sunt expuse frumos, se văd bine. A fost cel mai frumos „cadou” posibil făcut de Elena, ca să zic aşa.
Rep.: - Mulţumim şi celor care i-au susţinut ideea, ştiu că s-a zbătut mult.
Elena Bărbos: - Într-adevăr, am înţelegere şi la Primăria Bistriţa şi-i mulţumim domnului primar Ioan Turc, care este deschis.
Rep.: - Domnul primar vizitează târgul pentru că locuieşte lângă Pietonal.
Nina Rus: - Da, şi chiar cumpără. Îi mulţumim. Susţine produsele noastre. Pot spune că cumpără de la toţi producătorii.
Rep.: - Este foarte important să susţinem doamnele. Vreau să vă întreb: doamnele se susţin între ele sau este o concurenţă constructivă între doamne?
Nina Rus: - Eu spun că e o concurenţă constructivă pentru că văzându-te spune că şi ea poate fi ca tine. Mie îmi place să văd o femeie mai puternică şi să am ce învăţa de la ea. Eu, de exemplu, de la Elena am „furat” foarte multe lucruri. Înainte eram tare emotivă, dar urmărind-o pe ea mi-am spus că şi eu pot. De la ea am „furat” această putere de a nu mă emoţiona.
Rep.: - Elena, cum e să ai atât de multe doamne în jur, în asociaţie. Noi, bărbaţii, dacă se întâlnesc 3-4 doamne, spunem că sunt gălăgioase.
Elena Bărbos: - Eu, de obicei, sunt o persoană mai tăcută, nu sunt foarte vocală. Noi ne susţinem şi ne motivăm, cel puţin aşa văd şi simt eu. Ne motivăm una pe cealaltă. Sigur, uneori mai există şi mici supărări, percepute ca să-i spune aşa, ca un fel de concurenţă neloială, dar, până la urmă, fiecare dintre noi ne dăm seama că poţi crea pe ideile altora şi că poţi dezvolta produse extrem de interesante care să aducă evoluţie atât asociaţiei, cât şi fiecărui membru în parte. Da, există o solidaritate feminină, o susţinere reciprocă şi o motivare reciprocă. Unele pentru altele suntem un model.
Rep.:- Da, se mai fură idei. De exemplu, Nina tu ai învăţat de la Chef Scărlătescu să-ţi înregistrezi ca „Marcă înregistrată” multe produse.
Nina Rus: - Bineînţeles că mai „furi” meserie, dar este important ca ideea ta să fie unică, chiar dacă „ai furat”, să zicem, un ac, tu poţi face mult mai mult. Chef Scărlătescu îmi spunea: „Nina, mergi înainte că mergi bine”. L-am ascultat, a mai venit şi în vizită, dar cel mai important este ca acel lucru pe care-l faci să-ţi placă ţine. În acest fel, şi oamenilor o să le placă garantat. Dar şi munca. Eu, în ultima perioadă, am muncit foarte mult, mai ales în ultimele două săptămâni pentru aceste două produse pentru că, deşi am respectat reţetele, nu mi-au ieşit de la început. Am aruncat mult, am dat greş, dar nu am nu am căzut şi niciodată nu am renunţat, nu am zis că nu mai fac. O să-l fac din nou şi din nou până când va ieşi pe placul meu.
Rep.: - Eşti foarte pretenţioasă?
Nina Rus: - Da, sunt foarte pretenţioasă şi echipa mea de la Rin, cărora le mulţumesc din suflet şi sper să mă ierte că îi cert de multe ori, dar îmi place perfecţiunea.
Rep.: - Cât de greu este să răzbaţi în lumea bărbaţilor cu afacerile? Elena, ce spune doamnele, este greu să răzbaţi în lumea bărbaţilor? Sau nu mai este o lume a bărbaţilor?
Elena Bărbos: - Depinde. Unul dintre domeniile spre care se concentrează mai mult Asociaţia „Produs în Bistriţa-Năsăud”, adică acela al meşteşugarilor şi a artizanatului aş putea să spun că este dominat de femei pentru că majoritatea covârşitoare sunt doamne sau domnişoare care realizează lucruri minunate cu creativitate, cu talent, cu migală. Nici în lumea produselor agro-alimentare nu este dificil de izbândit, mai ales că doamnele au şi darul sau arta vorbirii, arta conversaţiei, a negocierii, prin urmare, sunt privilegiate din acest punct de vedere, le este mai facilă partea de comercializare. În rest, să o întrebăm pe Nina cum este într-o lume a bucătarilor, pentru că se spune că bărbaţii sunt cei mai buni bucătari.
Rep.: - Da, asta voiam să întreb şi eu...
Nina Rus: - Da, într-adevăr, dar femeile bucătar ţin cuţitul în mână şi ele au ultimul cuvânt de spus.
Rep.: - Ţi-a fost greu să te impui, ai simţit că nu eşti ascultată?
Nina Rus: - La început, este adevărat, mi s-a părut foarte ciudat când am „călcat” în bucătăria unde erau doar bărbaţi şi mi-am spus că nu este un domeniu pentru mine, că aici e altă lume. Pe urmă, am mai întâlnit şi femei în bucătărie şi am văzut că totul merge foarte bine, mi-am spus gata, o să-mi fac o echipă doar din femei. La început, am avut doar femei în echipă la Păstrăvărie, la restaurant, în schimb, acum, avem din ce în ce mai mulţi băieţi, dar să ştiţi că întotdeauna femeile conduc mai bine. Sper să nu se supere bărbaţii pe mine, dar femeile sunt mult mai atente, chiar şi la micile detalii. Eu aşa văd. Cred că femeile au un ochi în plus.
Rep.: - Ca şi soacra cu trei nurori, care avea un ochi în plus... Doamnele sunt şi mai diplomate, doamnele sunt şi mai răbdătoare, mai înţelegătoare...
Nina Rus: - În ultima vreme am socializat mai mult cu clienţii şi am observat că cei mai mulţi cumpărători au fost bărbaţi.
Rep.: - Le trimit doamnele de acasă...
Nina Rus: - Am încercat să fac şi reţete foarte uşoare, chiar le-am filmat, pentru bărbaţi ca să le gătească femeilor. Pentru că femeile muncesc foarte mult în ziua de azi, am făcut reţete special pentru bărbaţi, ca să le gătească femeilor. Foarte mulţi mi-au spus că au gătit. Deci, pot să bărbaţii să gătească acasă. Clar.
Rep.: - Eu ştiu doar atât: cumpăr peştele, dacă e de la voi nu mai trebuie curăţat şi îl pun într-o tigaie la prăjit, în făină de mălai.
Nina Rus: - Credeam că îl pui în frigider.
Rep.: - Dar reţeta adevărată presupune mai mult decât să întorci peste într-o tigaie.
Nina Rus: - Nu este adevărat. La Păstrăvărie, noi avem şi reţete mai sofisticate, cu tot felul de condimente aduse de prin alte părţi, cu tot feluri de pireuri sau alte garnituri, dar lumea preferă să mănânce tradiţional. Din această cauză, cu mulţi ani în urmă, am hotărât să merg doar pe mâncare tradiţională şi să aduc în actualitate reţetele vechi. Lucrez la foarte multe reţete, am şi o surpriză pe viitor. Sper ca data viitoare când gătim cu presa, Elena să vă invite la Păstrăvărie, să gătească bărbaţii pentru femei.
Elena Bărbos: - Era prevăzută această sesiune de gătit, acest concurs distractiv de gătit cu participarea reprezentanţilor media şi al purtătorilor de cuvânt ai instituţiilor din judeţ încă de anul trecut, de Paşte, ne-am dorit să gătim produse pe bază de miel pe care, ca şi de Crăciun, să le donăm unor persoane aflate în nevoie din comunităţile locale. Din păcate anul trecut nu s-a putut. Sperăm ca evoluţia situaţiei sanitare să ne permită să reluăm această activitate de gătit, în echipe, pe care voi o apreciaţi foarte tare, şi noi, de altfel.
Rep.: - Am avut ocazia să lucrăm şi cu chefii noştri. A fost o bucurie pentru că ne-am dat seama că judeţul nostru are o bucătărie frumoasă.
Nina Rus: - Am exclus din meniu toate reţetele care nu erau ale noastre şi le-am lăsat doar pe cele tradiţionale ca să nu-mi fac bucătăria de pe Valea Sălăuţei de ruşine. Mai sunt câteva lucruri pe care trebuie să le pun la punct, sper ca până în luna iunie, când va fi cald şi vom deschide terasele, chiar şi cu distanţare, să ne putem bucura de aceste preparate. Trebuie să mergem înainte, nu ne putem plafona la nivelul de jos. Trebuie să trăim şi să mergem înainte. Trebuie să trăim aşa cum se poate în condiţiile date. Noi ne-am obişnuit, nu pot să spun că ne-a mers chiar foarte rău pentru că lumea a apreciat ceea ce facem noi. Am muncit tot timpul. Nu am dat nici mult personal afară, adică au fost câteva persoane care a trebuit să renunţe la job pentru că nu mai aveam terasele deschise, dar ţinând cont că am deschis şi la Cluj, avem mult mai mult de muncă, astfel că nu am renunţat la personal. Ne rugăm să fie bine pe viitor.
Rep.: - Anul trecut, după ce s-a închis totul şi nu mai ştiam care ce să facem, aţi tras un semnal de alarmă, şi tu, Nina, şi Elena, despre importanţa solidarităţii dintre noi şi despre importanţa cumpărării de la producătorii noştri locali. De ce este important să ne susţinem noi pe noi. De ce să nu mergem la un lanţ mare de magazine de unde să luăm tot felul de produse ambalate frumos, cu sclipici, dar interiorul, uite, îngraşă, de exemplu, sunt pline cu aditivi.
Elena Bărbos: - În primul rând, pentru că este un gest de responsabilitate faţă de comunitatea noastră. Oferim ceva celor care ne oferă ceva. Să nu uităm că în afacerile din comunitate ne găsim noi locurile de muncă. Aici îşi găsesc locurile de muncă părinţii noştri, fraţii noştri, copiii noştri. Prin urmare ne susţinem unii pe ceilalţi şi creştem comunitatea locală. Mai apoi să nu uităm că, atunci când găteşti sau produci pentru o persoană pe care o cunoşti ai o altă responsabilitate, o faci cu un altfel de dăruire decât atunci când habar nu ai cine îţi cumpără produsul sau nici măcar nu-i înţelegi semnificaţia, dacă ne gândim, de exemplu, la Mărţişor. Hai să vedem cum este un Mărţişor produs pe un vapor care merge din România spre alte ţări şi unul lucrat manual, cu suflet, cu pasiune, cu înţelegere faţă de simbolul pe care-l poartă. Este important şi pentru că produsele locale utilizează ingrediente locale. Aceste produse realizate manual, realizate tradiţional utilizează ingrediente locale. Să nu uităm că, din locul în care ne aflăm noi rădăcina de acolo ne luăm şi seva. În acest context al consumului de produse locale, a susţinerii consumului de produse locale, noi am fost prima asociaţie din ţară care am lansat acel sistem de comenzi, de livrare la domiciliu a produselor pe bază de comandă. Am început la jumătatea lunii martie anul trecut, cu comenzi preluate telefonic şi pe facebook, până când am lansat platforma, magazinul online produsbn.ro. A fost foarte greu, dar am avut şi o satisfacţie extraordinară. A fost foarte greu pentru mine, dar a fost o satisfacţie extraordinară, astfel că am dus mai departe această tradiţie a târgului de sâmbătă care nu a mai putut fi realizat în condiţii reale două luni de zile.
Rep.: - Am văzut că oamenii au apreciat această idee şi s-au făcut foarte multe cumpărături şi online. Vă invit şi eu să accesaţi acest site şi să comandaţi în continuare cu încredere.
Elena Bărbos: - I-aş invita pe toţi să o facă pentru că putem să livrăm oriunde în ţară. De asemenea, putem livra chiar şi în străinătate. În lunile noiembrie-decembrie, am avut comenzi substanţiale din străinătate, în mod special de la românii care sunt rezidenţi în alte ţări. Mulţumim şi partenerilor noştri de la forumul nostru din Nuremberg care ne fac mult bine şi multă promovare. Un lucru extrem de important, în special pentru cei care se află în domeniul alimentaţiei publice, îi rog să nu uite că este important pentru turism şi pentru bunăstarea lor, de asemenea, să ofere celor care vin din alte părţi produsul local pentru că viitorul turismului este acela al experienţelor locale.
Nina Rus: - Voi începe cu o poveste foarte frumoasă pe care i-a spus-o un prieten soţului meu. Undeva lângă Paris, un prieten de-al lui avea deschisă o brutărie foarte micuţă. Într-o dimineaţă s-a întâlnit cu el la ora şapte. Era cu bicicleta. L-a întrebat unde merge.I-a spus că merge 30 de km să cumpere pâine. L-a întrebat de ce merge atât drum pentru o pâine. Ce credeţi că i-a răspuns? I-a spus: mă duc să-mi susţin prietenul. Să ştiţi că şi la noi, la Bistriţa, am văzut foarte multe lucruri de acest gen. Eu le mulţumesc tuturor celor care ne cumpără produsele, sigur, nu există pădure fără uscături, dar, în general, sunt oameni cu suflet care ne susţin pe noi, dar şi pe ceilalţi producători de la „Produs în Bistriţa-Năsăud” pentru că consumă produsele noastre. Cred că le şi plac.
Rep.: - Doar o dată să încerce că pe urmă sigur vor deveni clienţi...
Nina Rus: - Merită să încerce. Datorită faptului că ne susţin noi putem merge mai departe, să aducem ceva nou pentru ei. Noi folosim produsele producătorilor noştri locali – folosesc ulei de la Dinu, miere de la Nelu -, de la toţi producătorii folosim câte ceva. Tot aşa, la rândul lor, şi ei folosesc ceva de la alţii. Este o susţinere reciprocă. Eu niciodată nu i-am invidiat pentru că au avut vânzare mai mare sau altul mai puţin. Doamna director Elena a încercat să ne ajute pe toţi, chiar peste puterile dânsei, fapt pentru care îi mulţumim.
Rep.: - Vă invit şi eu să fiţi alături de producătorii noştri pentru că este foarte important, pentru că, iată, este ca un lanţ, de la unul la altul. Până la urmă, câştigăm cu toţii dacă ne susţinem reciproc. Cât de importantă este susţinerea domnilor în ceea ce faceţi?
Nina Rus: - Dacă spun că mă descurc în orice situaţie.... soţul conduce maşina... Ca şi în familie, tot aşa este şi într-un spaţiu de lucru. Bineînţeles că e bine ca şi partea masculină să te susţină. Pe mine mă ajută şi Bogdan, în care am mega încredere. Este frumos când ai pe cineva care este pe aceeaşi lungime de undă cu tine, aşa cum sunt şi cu Elena. De multe ori nici nu vorbim, nici nu ne auzim, dar când scriem ceva realizăm că şi cealaltă tot la acelaşi lucru se gândea. Este foarte frumos să te înţelegi aşa cu cineva. Aşa mă înţeleg şi eu cu Bogdan, de multe ori îi spun că ar trebui să facă ceva, dar el îmi spune că deja l-a făcut. Trebuie să ai şi susţinere din partea masculină. Deşi, uneori, noi ne ţinem tari şi puternice, dar totuşi, la un moment dat, ai nevoie de sprijin.
Elena Bărbos: - Nu am nimic de comentat. Am cea mai mare susţinere din partea soţului care tot timpul mă încurajează, chiar dacă uneori mă ceartă pentru că lucrez prea mult, dar are dreptate. Mă susţine şi m-a ajutat şi atunci când eram în perioada organizării magazinului online, când căutam soluţii, cum să-mi fie mai uşor. Mi-am făcut nişte sisteme, nişte programe informatice pentru a putea procesa mai bine şi mai rapid informaţiile. Am cea mai mare susţinere.
Nina Rus: - Vreau să-i mulţumesc soţului meu, Gabi, pentru că el m-a înscris la „Chefi la cuţite”, deşi la început am fost foarte supărată pe el pentru că m-a înscris fără să ştiu. Dar acum chiar îi mulţumesc din suflet.
Rep.: - Emisiunea a fost o poartă de deschidere spre mai mult. Noi, cu toţii, de acolo te ştim.
Nina Rus: - Eu găteam foarte mult şi înainte. Acea emisiune este adevărat că mi-am făcut mult bine, şi le mulţumesc pe această cale tuturor celor care ne-au călcat pragul şi ne-au susţinut. Participarea la emisiune a făcut foarte multe pentru noi şi pentru Păstrăvărie.
Rep.: - A venit şi promovarea presei din judeţ şi de la Cluj, ceea ce contează foarte mult, sunt alături de tine.
Nina Rus: - Da, este foarte adevărat. Jur, ai fost primul care ai scris despre noi. Chiar am salvat acel text frumos. Ai fost primul care ai scris despre noi şi despre Păstrăvărie şi îţi mulţumesc.
Rep.: - M-a impresionat foarte mult felul în care te-ai prezentat, mai ales pe partea tradiţională. Ei ţin foarte mult la tradiţii, dar şi voi, de aceea suntem prieteni. Ce le spuneţi doamnelor care îşi doresc un lucru foarte mult şi nu ştiu cum să meargă pe acest drum? Există obstacole? Cum trebuie să fii ca să-ţi împlineşti visul?
Elena Bărbos: - Eu le-aş sfătui să-şi urmeze în orice condiţii visul pe care-l au, pentru că orice obstacol poate fi trecut cu credinţă, cu răbdare şi cu speranţă.
Nina Rus: - Şi eu spun la fel. Aş mai adăuga că puterea stă în mâinile noastre şi orice lucru este posibil cu ajutorul lui Dumnezeu. Eu am văzut că poţi să „zbori”, cum am zburat eu, de exemplu, până în Coreea, la cel mai frumos concurs pe care l-am avut. La fel a fost şi la Stuttgart, unde am purtat cu mândrie emblema „Produs în Bistriţa-Năsăud”. Este foarte frumoasă, cu pana de păun. Toată lumea m-a întrebat ce semnifică pana de păun. Deci, „Produs în Bistriţa-Năsăud” a fost şi la Stuttgart.
Rep.: - Împreună cu echipa României ai fost şi în Coreea, peste tot în lume. Ce faceţi de reuşiţi să aduceţi mereu „Cuţitul de Aur”?
Nina Rus: - Sigur, am mai luat şi medalii de argint, şi de bronz, şi menţiune, dar am fost foarte încântată de fiecare dată datorită faptului că am putut participa la aceste concursuri, să gătesc acolo, sub presiune, şi să pomenesc de România. Adică, să pun steagul României pe hartă, să se vadă că România există. În Coreea, nimeni nu a auzit de România. Am fost foarte supăraţi toţi. La un moment dat am ajuns să spunem că suntem din Italia ca să ne primească şi pe noi în comunitatea lor. Dar sunt şi de la noi din ţară care spun că nu au auzit de comuna Romuli. Eu oriunde am mers, am spus peste tot că sunt din comuna Romuli, dar şi faptul că tatăl meu este născut la Coşbuc. Când spun despre Coşbuc, parcă ştiu, deoarece poetul George Coşbuc s-a născut acolo. Parcă-parcă, Valea Sălăuţei este puţin mai cunoscută. România este frumoasă, este „Grădina Maicii Domnului”, ca să spunem aşa.
Rep.: - Putem câştiga imagine în lume prin produsele făcute de bistriţencele noastre?
Elena Bărbos: - Cu siguranţă, mai ales că avem acest beneficiu al unui port popular unic a acelui simbol – Pana de păun – care este unic în lume. Dar să nu uităm nici de gustul bucatelor adevărate, gustul bucatelor tradiţionale care, aşa cum este la Bistriţa-Năsăud, este unic, nu-l mai găsim nicăieri. Are o uşoară tentă de influenţă din partea conaţionalilor noştri maghiari şi saşi, astfel că s-au născut nişte experienţe gastronomice unice, iar portul popular, după cum spuneam, este unic în lume.
Rep.: - A ajuns pe scenele din New York, Paris...
Nina Rus: - Toţi turiştii apreciază produsele noastre, portul, şi tot ce ţine de România.
Elena Bărbos: - Să nu uităm că multe din doamne noastre şi cântă foarte frumos şi deja sunt cunoscute la nivel naţional, ca să amintim aici doar de Gina Linul, de Cornelia Bodescu.
Rep.: - Am avut cu ele şi proiecte foarte frumoase. Un gând de primăvară...
Nina Rus: - O primăvară minunată cu bucurii şi zâmbete.
Elena Bărbos: - Să vă fie bine şi să ne fie tuturor bine.
Rep.: - Mulţumim mult celor două doamne de poveste din frumoasa grădină a doamnelor din judeţului Bistriţa-Năsăud.
Citiţi şi:
- Elena Bărbos: Secretul acţiunilor de la Produs în Bistriţa Năsăud, Europe Direct şi Rotary Club Bistriţa Nosa- să iubeşti comunitatea din care faci parte!
- (Interviu) La 25 de ani de căsătorie, Nina Rus a primit inelul de logodnă de la Gabi şi a luat un milion de euro Leilor. Secretul: Răbdarea şi iertarea
- (Interviu) Nina Rus despre noutăţile de la Păstrăvăria RIN: Toate se leagă, totul merge ca o roată
- Felicitări! Nina Rus, cu medaliile de la Olimpiada Culinară Internaţională, la Răsunetul: Le mulţumesc tuturor pentru mesaje şi pentru susţinere!
- Bistriţeni, la Târgul de Crăciun din Besancon. Bunătățile și creațiile noastre ajung în casele francezilor
Adaugă comentariu nou