(Interviu) Nina Rus despre noutăţile de la Păstrăvăria RIN: Toate se leagă, totul merge ca o roată

         Rep.: - Ce noutăţi mai ai Nina, la Păstrăvăria RIN?

         Nina Rus: - Am băgat în meniul păstrăvăriei pizza cu păstrăv.

         Rep.: - Care a fost prima mâncare pe care ai gătit-o şi la câţi ani?

         Nina Rus: - Prima dată am făcut pită la cuptor. Părinţii mei au fost plecaţi la fân şi, în clasa a IV-a, m-am apucat singură să fac pită la cuptor.  Pita mi-a ieşit bună, deşi am frământat-o aşa cum am putut dar, am făcut şi zamă de păstăi. Tata mi-a spus, după mult timp, că a fost groaznică. N-am pus cimbru, am pus doar foarte puţină sare. N-a avut niciun gust. Dar tata, când a venit de la fân, mi-a spus că e o zamă foarte bună şi că aşa zamă bună nu a făcut nici mama. Eu am fost foarte bucuroasă. A fost şutul de care am avut nevoie pentru a mă apuca de bucătărie. Din clasa a VI-a am fost la Bucureşti, iar din clasa a VIII-a mergeam în practică. Am fost inclusiv la Ambasada Germaniei şi acolo m-am specializat. Dar prima mea zamă de păstăi a fost „horor”, dar a contat încurajarea. Le mulţumesc tare mult părinţilor mei. Ei au fost foarte bucuroşi când au văzut că am făcut de mâncare. Am ştiut să cat inclusiv cuptorul, să văd cât e de fierbinte. Am cătat-o cu făină de mălai, pentru că aşa am văzut-o pe bunica mea. Mi-a ieşit o pită foarte bună. Şi în ziua de azi fac pită, inclusiv pită împletită, cum se face la noi în zonă. Mulţi clienţi îmi spun că am cea mai bună pită la restaurant.

         Rep.: - Copiii vă ajută în afacere? Gătesc şi ei?

         Nina Rus: - Da, Bogdan se ocupă de de cumpărătorii de pe o platformă, la Cluj, înfiinţată de Carmen Leşe. Este un proiect foarte frumos. Lumea îşi lasă comanda pe facebook, iar micii producători adună comenzile, le pun în pungi şi sunt câteva puncte în Cluj unde se întâlnesc şi lasă produsele. Marţi şi joi, Bogdan se întâlneşte cu cei care ne susţin, cumpărătorii noştri, la ROA Cluj, iar în restul zilelor are şi facultate. Fiica mea e foarte focusată pe învăţat, este în clasa a XI-a şi doar în timpul verii ne ajută. Nu i-am cerut mai mult. În schimb, Bogdan se ocupă mai mult în timpul lui liber. Dacă ne ajută Dumnezeu să se facă cald, vom face ceva frumos la păstrăvărie, sperăm ca, după Paşti, să dăm drumul şi la pensiune.

         Rep.: - Tu faci şi produse de post.

         Nina Rus: - Da, bineînţeles. Facem inclusiv pizza de post. Şi la noi în echipă se posteşte. Bucătarii doar gustă mâncarea şi pe urmă postesc în continuare.

                  Rep: - Ştii să-ţi promovezi marfa şi echipa. De câte ori am fost în aceste echipe, cu toţii am câştigat dar tu ai ştiut să-ţi prezinţi produsul şi de aceea toţi vrem să fim în echipa ta.

         Nina Rus: - Da, îmi place să mă fălesc maxim cu echipa mea, cu echipa cu care lucrez. Nu contează că nu ţin bine cuţitul în mână, eu îi încurajez. La păstrăvărie, n-am avut oameni cu diplome, dar în timp şi-au făcut fiecare. Chiar şi tehnologul de la doamna Mihaela care este tehnologul meu la spaţiile de producţie. Fiecare a făcut pe rând. La fel şi bucătarul şef – Uţa – care este cu mine de când am deschis restaurantul, de 10 ani. Pe urmă, fiecare şi-o făcut şcoli şi calificări. Nu am cerut neapărat calificări la angajare. Poate că au fost şi dintre cei care nu ţineau nici cuţitul bine în mână, dar le-am spus că e bine, chiar dacă a fost rău. Astfel, omul şi-a dat silinţa. Am echipă cu care lucrez de mulţi ani. Avem inclusiv bengalezi la păstrăvărie, doi oameni, soţ şi soţie. Sunt foarte harnici, cuminţi şi ascultători. Noi am nimerit oameni buni. Am vrut să experimentăm, ca să zic aşa. Stau la noi şi vorbesc limba engleză, astfel că şi echipa mea a început să vorbească engleza cu ei. Ei învaţă româneşte, sunt foarte mulţumiţi, iar eu sunt mulţumită de munca lor. Nu sunt calificaţi, dar învaţă.

         Rep.: - Vin şi străini?

         Nina Rus: - Da, vin foarte mulţi străini. Este o zonă destul de circulată, dar multă lume când vede păstrăvăria pe google vine să mănânce un peşte proaspăt.

         Rep.: - Da, este important şi faptul că sunt primiţi aşa cum trebuie pentru că, altfel, n-ar mai veni a doua oară. Legat de povestea cu respectul pe care trebuie să-l oferi clientului, dar pe care şi clientul trebuie să ţi-l ofere pentru munca întregii echipe. 

         Nina Rus: - Da, am fost puţin supărată. Prima dată, un client a urlat foarte tare la un ospătar. Eu ţin foarte mult la echipa mea, inclusiv la ospătari. Până şi cel care mătură strada e om, la fel ca mine, şi el munceşte pentru bănuţii lui. Fiecare, în felul lui, cât poate, munceşte. Eu, de exemplu, spăl vase, curăţ cartofi, spăl peşti, nu mă feresc de lucru. La fel, şi meseria de ospătar e foarte frumoasă şi foarte bănoasă, dar asta nu înseamnă că tu, client, vii la mine, te aşezi, ospătarul vine la tine, te întreabă frumos ce vrei şi te serveşte, tu poţi să urli la el şi să-l umileşti. Le spun şi la ospătari: dacă clientul îl respectă, trebuie să-l respecte şi ei, dar dacă ei nu respectă să nu-i respecte nici ei. Nu trebuie şi nu mi se pare corect să te pui în genunchi în faţa clientului. Dacă eu merg la tine la restaurant să mănânc, stau liniştit, aştept, nu mă duc să-mi bat joc de ospătarul care munceşte pentru bănuţii lui. La fel şi în bucătărie. Bucătarul vine dimineaţa, face icre, face pâine, curăţă peştii, îi pune cu sare, iar când vii tu să serveşti păstrăvul, îl ia, îl prăjeşte, îl aranjează frumos pe farfurie, îţi pune o garnitură, nu îl ia şi-l pune pur şi simplu. E mult de muncă la un păstrăv ca să-l prăjeşti. Lumea trebuie să înţeleagă acest lucru. M-am jurat că, la vară, dacă mă ajută Dumnezeu şi sunt sănătoasă, ies cu plita şi grătarul în faţa restaurantului şi sunt în stare să pun câţiva clienţi să vină şi să-şi prăjească ei peştele, să vadă cât durează să prăjeşti un peşte. Eu nu am făcut nimic de dinainte. Eu nu suport să am mâncare reîncălzită. Cine mă crede bine, cine nu, nu. Nu pot forţa pe nimeni. Dar vreau să vadă lumea ce facem noi în bucătărie. La noi poate intra oricine în bucătărie, cu analize, cu halat. Pot intra să vadă, n-am nimic de ascuns în bucătărie. Niciodată n-am oprit pe nimeni să intre în bucătărie.

         Rep.: - Până să prăjeşti acel peşte, trebuie să-l şi creşti.

         Nina Rus: - Da, e adevărat. Soţul porneşte de la acele bobiţe care sunt icrele, trebuie să stea cu pipeta lângă ele, altfel se strică. Într-o noapte se pot strica zeci de mii de icre. Pleacă de la o bobiţă şi până când peştele ajunge la vreo 5 cm, pentru că mai repede nu-i vezi, nu poţi intra acolo, pe urmă la 10 grame arată ca o ţigară. Cam doi ani durează un ciclu să creşti un păstrăv până la 250 grame. Este foarte multă muncă pentru că trebuie sortaţi, trebuie hrăniţi. De multe ori trebuie împărţiţi în bazine pentru că cresc şi nu le place să fie îngrămădiţi. Soţul meu e tot timpul cu mâna în apă rece. Mai vin viituri, toamna şi primăvara. Apa e murdară şi mulţi mor.  E o muncă foarte grea în spatele unui păstrăv de 250 grame, dar nu toată lumea ştie. Să stai în picioare 8-10 ore, depinde cum îţi pică tura, e destul de greu, dar toate muncile sunt grele.

         Rep.: - Faci parte dintr-o familie numeroasă.

         Nina Rus: - Tatăl meu a avut 17 fraţi, astfel că am 73 de verişori. Nu ne cunoaştem toţi, foarte mulţi sunt în Spania, în Coşbuc, pentru că tata provine din Coşbuc. Acolo au stat bunicii mei, Dumnezeu să-i ierte. Nu-mi cunosc chiar toţi verişorii, dar mare parte ne cunoaştem.

         Rep.: - Eşti acolo, în graniţă cu Maramureşul. Am văzut că vin şi maramureşenii către tine.

         Nina Rus: - Da, şi le mulţumesc frumos. Am foarte mulţi clienţi din Maramureş. Sunt nişte oameni deosebiţi şi au nişte obiceiuri grozave. Au început un pic mai repede ca noi şi sunt cu un pas înaintea noastră, dar îi ajungem din urmă. Am foarte mulţi prieteni, cunoştinţe şi chiar şi neamuri, dar şi angajaţi. Îi iubesc foarte mult. Ei apreciază ceea ce facem noi şi de aceea avem mulţi clienţi din Maramureş.

         Rep.: - Pentru ca judeţul să fie căutat ce ar mai trebui să facem noi pentru turism ?

         Nina Rus: - Mai trebuie să facem nişte drumuri bune. Avem de toate dar nu avem drumuri de acces către munţi. Sunt mulţi turişti care vin dar le este foarte greu să meargă cu maşinile. Acum lumea e comodă. Şi la restaurant lumea vine cu maşina până lângă. E uşor. Şi eu mă urc în maşină şi mă duc 100 de m până la tata şi la mama. Ei stau vizavi de Primărie, dar eu mă urc în maşină. Aşa sunt. Eu recunosc.  Trebuie să avem drumuri de acces. Lumea, dacă vine la noi, trebuie să aibă şi ce face. Am fost într-un loc cazată unde am mâncat, am făcut baie, dar trebuie să faci şi puţin sport sau să mergi la plimbare. Trebuie să-i oferi clientului şi copiilor un loc de recreere, să facă ceva, trebuie să-i duci undeva. Nu ajunge să ai o pensiune şi o păstrăvărie. Trebuie să mai fac ceva pentru ca omul să se simtă bine.  Dacă vine cineva la mine, de exemplu, cu o nemţoaică, ce să facă? Se plimbă trei ture şi nu mai au ce face. Trebuie să mai ofer şi altceva să te simţi bine şi să nu uiţi, să spui că ai fost la păstrăvărie şi a fost foarte fain, tocmai la Romuli. Şi cei care locuiesc acolo pot face unele lucruri, pentru că omul plăteşte. Dacă vecinul meu îşi cumpără o căruţă cu cai şi mă duce pe munte, eu plătesc. Şi clientul care ne vizitează şi se plimbă, plăteşte.

         Rep.: - Am văzut ce zonă frumoasă aveţi acolo când am fost cu doamna Matilda şi cu domnul Cigu la filmări.

         Nina Rus: - În acest an, Dumnezeu ne-a dat omăt. A fost fain. Bunicul meu care are 92 de ani spune că vom avea o primăvară frumoasă, roditoare dacă Dumnezeu a dat aşa de mult omăt.  Pământul se umple de apă şi-şi menţine umiditatea.

         Rep.: - Fiecare anotimp, inclusiv iarna cu omătul ei şi cu frigul, îngheţatul – pentru că trebuie să îngheţe şi pământul – îşi are rostul lui.

         Nina Rus: - Cum a fost gerul Bobotezei sau de Revelion. Am avut noroc că n-am avut de prins peşti pe -20 de grade. De Revelion am spart gheaţa şi am pescuit la copcă. Bagi minciogul şi prinzi câţi nimereşti. Depinde de cât eşti de norocos.

         Rep: - A fost mare gheaţa?

         Nina Rus: - Da, a fost groasă. Pe bazine grosimea gheţii a fost de vreo 20 cm, dar treptat s-a încălzit şi tot aşa s-a şi topit. A fost foarte frumos.

         Rep.: - Mai ai emoţii când participi la show-uri de televiziune? Cred că ai fost deja peste tot.

         Nina Rus: - Acum nu prea mai am. Fiecare are dreptul să greşească. Eu accept foarte multe greşeli pentru că şi eu mă pun în locul altora. Şi eu pot greşi, chiar şi în trafic. Mai greşesc şi eu, dar trebuie să înveţi să ierţi, la fel ca într-o căsnicie. Trebuie să ierţi, să ai răbdare, să repari. Nu trebuie să arunci totul la gunoi aşa cum se face, chiar şi cu unele alimente. Uneori se mai poate repara câte ceva, astfel că nu trebuie să arunci totul la gunoi. Este foarte important să ai răbdare şi să ierţi.

         Rep.: - Bucătăria ta nu e o bucătărie minimalistă...

         Nina Rus: - Da, nu tai ceva şi adaug o frunză şi să plece de la mine clienţii flămânzi. Am mers odată cu Gabi de ziua lui undeva, tot aşa la fine dining, iar când am ieşit de acolo am mers la KFC să mâncăm pui pentru că ne-a fost foame.

         Rep: - Unde a fost cea mai îndepărtată călătorie?

         Nina Rus: - În Coreea. Ai spus că eu ştiu să gătesc şi aşa. Îţi spun un secret. Eu m-am mutat în casă nouă, cu ajutorul lui Dumnezeu, înainte de Crăciun, şi nu prea fac mâncare acasă. Soţul mănâncă mai mult la restaurant. Bucătăria îmi este nouă. M-a întrebat de ce am băgat 20.000 lei în bucătărie, în mobilă, dacă nu fac de mâncare acolo. Mă mai ajută cineva la curăţenie şi-mi spune că bucătăria mi-e ca nouă. Bineînţeles, pentru că nu fac de mâncare acolo să nu se zgârie plita, să nu stropesc la chiuvetă. Sigur, acum vasele le pun în maşină

         Rep.: - La păstrăvărie ai o bucătărie foarte utilată, ultramodernă.

         Nina Rus: - Da, este foarte utilată. Am trei cuptoare în bucătărie.

         Rep.: - Mai duci cu caserola acasă de mâncare?

         Nina Rus: - Da, mai duc, fug cu oala peste drum. Soţul mă mai spune la prieteni că nu fac de mâncare acasă. Dar eu ţin la dietă, la sănătatea lui, să mănânce mai puţin.

         Rep.: - Se descurcă el.

         Nina Rus: - Înainte de pandemie, am avut foarte multe proiecte frumoase. Am fost invitată în Israel de către prietenul meu, Oscar, pentru că am vrut să învăţ şi altfel de bucătărie. El face bucătărie moleculară. Mi-am dorit şi eu să învăţ. Cel mai mult de pe unde am fost mi-a plăcut, din fiecare ţară, tradiţia ţării respective. Fiecare ţară îşi păstrează tradiţia şi de aceea îmi doresc şi eu foarte mult ca şi la noi să rămână aşa cum a fost la strămoşii şi bunicii noştri care au păstrat cu sfinţenie tradiţia. O coleşă cu lapte acru e grozavă, baraboii sunt baza la noi că n-ai ce face, mălaiul la fel. Sunt atât de multe produse de care ne putem bucura şi care sunt foarte sănătoase. Chiar şi slănina e sănătoasă, sigur, în cantităţi moderate, dar, decât să mâncăm un salam din comerţ... Acum şi la noi se fac mezeluri de calitate, chiar şi la Romuli. Avem lăptărie. Smântâna de la papanaşi ni-i foarte apreciată. De asta spun că cel mai mult mi-a plăcut tradiţia fiecărei ţări.

         Rep.: - Ce ar presupune să organizăm noi aici, la Bistriţa, un concurs internaţional? Câţi aţi fost în Coreea?

         Nina Rus: - 73 de ţări. La Stuttgart când am fost, în 2019, au fost tot 70 de ţări participante şi pot să spun că foarte multe ţări îşi păstrează tradiţia. Foarte mulţi au venit cu produse făcute de acasă şi aveau produse tradiţionale, ceea ce fac ei în localităţile lor. Aşa cum ne prezentăm noi la Târgul de turism, la Bucureşti, fiecare cu ceea ce ştie să facă mai bine. Dacă eu fac ştrimpi cu acul, cu asta vin la expoziţie sau coşuri de nuiele. Într-o zi am umblat disperată pentru că nu am găsit coşuri din nuiele. Nu am găsit la noi în judeţ un coş din nuiele. Am mers până la Dej.

         Rep.: - Mai demult se făceau la Tonciu...

         Nina Rus: - Am dat telefoane, dar nu am găsit.  Mi-ar plăcea să ne unim forţele cu toţii şi să scoatem în evidenţă ceea ce avem mai bun.

         Rep: - Da, tu ai nevoie de coşuri, colegul are nevoie de produse. Fiecare, împreună, am fi o forţă.

         Nina Rus: - Toate se leagă, totul merge ca o roată, numai că, din păcate, noi nu ne susţinem unii pe alţii. Deşi fiecare munceşte, sunt sigură şi ferm convinsă, toţi producătorii fac o muncă asiduă pentru produsele lor.

         Rep.: - Îţi mulţumesc, îţi doresc o primăvară frumoasă.