Din istorie

Au rămas în istorie personalități care prin faptele lor, prin realizările lor, prin expresiile rostite, au sfidat „nemilosul timp” și au ajuns să fie cunoscute și în zilele noastre.

   Un exemplu în acest sens poate fi și Alexandru Macedon (356-323 î.Hr.), despre care istoricul Arianus spunea că „Era un bărbat cu o statură foarte frumoasă, foarte viguros, foarte ager și îndrăzneț ca nimeni altul, care căuta orice prilej de glorie și de aceea se avânta nebunește în mijlocul primejdiei   … . Era înzestrat cu o clarviziune extraordinară, chiar în situații încâlcite,    …   iar când avea toate datele unei situații, știa întotdeauna să aleagă soluția cea mai bună   … ”. Alexandru era exponentul unei populații ce a trăit în ținutul Macedoniei, situat în nordul Greciei, populație care a iubit cu pasiune „vinul, calul și războiul”, și care a reușit, sub conducerea sa, să stăpânească pentru un timp o bună parte din Orientul Apropiat și Mijlociu. Multe a învățat Alexandru de la mama sa, Olimpiada, de la tatăl său, Filip al II-lea, rege al Macedoniei (359-336 î. Hr.) care a reușit o bună organizare a țării, care a creat o puternică armată bazată pe o „falangă” alcătuită din pedestrași protejați de coifuri, platoșe și scuturi, înarmați cu lănci lungi de 5-7 m., greu de împrăștiat, fiind un fel de mașină a morții ce semăna groază pe câmpurile de luptă. Cu răbdare, bani mulți, dar și cu promisiuni, Filip al II-lea reușește cu armata sa, în care s-a distins corpul de cavalerie de 2.000 de soldați conduși de Alexandru, să-i înfrângă pe greci în anul 338 î. Hr. la Cheroneea, în Beoția, luând în stăpânirea sa Grecia. Un plan îndrăzneț a elaborat Filip al II-lea, pentru a cuceri Imperiul Persan, plan pe care nu a mai apucat să-l pună în aplicare deoarece în anul 336 î.Hr. devine victima unui complot. Alexandru, ocupă tronul Macedoniei, nu fără dificultăți, aplanează cu forța conflictele dintre polisurile grecești, își asigură spatele prin campanii împotriva tracilor, tribalilor, geților și ilirilor și desfășoară între anii 334-323 î.Hr. o puternică ofensivă împotriva Imperiului persan, la finalul căreia creează cel mai întins imperiu cunoscut până atunci – Imperiul macedonean. Episoade dramatice au avut loc în timpul desfășurării acestei ofensive. Primul s-a petrecut pe malurile râului  Granic, unde perșii conduși de Mithridates, ginerele regelui persan Darius al III-lea Codomanul au încercat să-l oprească pe Alexandru. Acesta, în fruntea a 13 cete de călăreți a pătruns în apă, a reușit să o treacă deși a fost întâmpinat de o ploaie de săgeți, a străpuns cu lancea pe Mithridates, a primit și el o lovitură de sabie în cap care i-a găurit coiful, dar l-a ucis pe atacator și împreună cu „heitarii” săi a decis soarta bătăliei. După victorie, Alexandru și-a continuat înaintarea în Asia Mică, și ajungând în cetatea Gordion a găsit un car ce avea jugul legat de proțap cu o funie făcută din coajă de corn fără a i se vedea capetele. Oracolul prevestise că cine va reuși să desfacă nodul, va deveni stăpânul Asiei. Alexandru a încercat și el să desfacă nodul, dar văzând că se străduiește în zadar, a scos sabia și l-a tăiat   …  . După o nouă victorie împotriva perșilor, din anul 333 î.H. de la Issos, își continuă înaintarea, lichidând orice opoziție a cetăților, obține o altă victorie la Gaugamela și îl urmărește pe Darius, intră în Babilon fără lupte, apoi în Susa, Persepolis, Ecbatana, până ce află că în iulie 330 î.Hr. Darius este ucis de câțiva satrapi și abandonat într-un car cu covirtir, unde îl găsește mort, fără a mai putea să-l întâlnească viu.  Vastul imperiu stăpânit de acesta, intră de acum sub autoritatea lui Alexandru care va încerca să-i dea o coeziune și să înfrângă eventualele nesupuneri. Apropiații lui Alexandru credeau că s-a ajuns la capătul campaniei și că sosiseră momentul reîntoarcerii, dar s-au înșelat, deoarece Alexandru nu mai era același de la începutul campaniei, el visa acum un imperiu universal și contopirea învingătorilor cu învinșii. A reușit să mai pătrundă în India, până la fluviul Indus unde a mai repurtat câteva victorii, dar, în sfârșit, în 325 î.Hr. a început retragerea pe trei coloane. Ajuns la Babilon, s-a îmbolnăvit și la 13 iunie 323. î.Hr. a murit în vârstă de nici 33 de ani. Când mai era încă conștient, generalii și cei apropiați l-au întrebat cine să-i urmeze la tron, iar el a răspuns, „Cel mai vrednic” adăugând apoi că „vede cu ochii o confruntare sângeroasă după moartea sa!”. Și nu s-a înșelat  … !.

   „Cinstite cetitoriule”, a cunoaște istoria este o îndatorire a omului civilizat, bine instruit, a o înțelege este   …   înțelepciune, a o povesti, poate deveni uneori   …   artă !.