Doamnei profesoare ANA FILIP … cu drag

Obștea profesorilor de istorie și a pedagogilor din jud. Bistrița-Năsăud, și nu numai, a suferit o grea pierdere prin trecerea dincolo, în veșnicie a doamnei profesoare Ana Filip, care pe parcursul întregii sale vieți a ars ca o lumânare, „luminându-i pe alții și consumându-se pe sine”. Și-a risipit cu folos cunoștințele sale de istorie, experiența de viață și energia parcă inepuizabilă în mai multe școli din apropierea Năsăudului, dar mai ales în satul cu nume din istorie – Salva. Nimic din ce era istorie în minunata zonă a Năsăudului nu îi era străin, făcând tot posibilul ca acest ținut care „mustea de istorie” să fie cunoscut de cât mai mulți oameni, fie ei tineri ori bătrâni.

   Ne-am cunoscut mai mult „din vedere”, de la întâlnirile cu directorii de școli. Îmi amintesc că eram în primul an de învățământ și obținusem fonduri pentru a organiza o excursie prin țară cu elevii. Pe holul I.Ș.J.  B-N așteptam să se descâlcească hățișul birocratic de la contabilitate, să obținem semnăturile necesare, fiind tot timpul încurajați de doamna profesoară. La decontarea excursiei, iar ne-am întâlnit și ne-a povestit că la Sarmisegetuza s-a pornit o mare furtună, fapt pentru care s-a adăpostit împreună cu elevii sub un brad falnic. Instinctul ei parcă îi spunea că nu sunt în siguranță acolo și au plecat în altă parte. Peste câteva minute, un fulger și un trăsnet au lovit bradul unde erau, făcându-l țăndări   …   I-am povestit un episod din excursie, când am ajuns la Castelul Peleș, în sala oglinzilor, le-am pretins elevilor să se țină de mână unul cu altul, să nu se lovească de oglinzile venețiene să le spargă și să avem apoi de plătit toată viața.

   Timpul acesta pământean a trecut parcă prea repede, dar există speranța că poate ne vom vedea, nu peste mult   …   pe Cassiopeea.