DRAGOSTEA NU MOARE

Există cărţi din care vedem clar magia dragostei, dar vraja aceasta este înrădăcinată în străfundurile omului şi din ea înfloreşte adevărata unire a două fiinţe.

Uneori aceste legături sunt doar în suflet. Astfel este descrisă şi iubirea din opera prin intermediul căreia comunicăm astăzi, un fel de labirint spiritual, sufletesc şi fizic al legăturii de dragoste dintre doi scriitori care au fost, în acelaşi timp, eroii cărţilor lor.

Cartea celebră Dragostea nu moare, scrisă de Maitreyi Devi, a apărut în prima ediţie românească în anul 1992. Autoarea, este eroina lui Mircea Eliade din romanul de notorietate planetară, Maitreyi.

Cu multă căldură recomand aceste două cărţi tinerilor pentru o lectură înălţătoare şi educativă.

Cartea Maitreyi a fost publicată de Autorul Istoriei Religiilor în anul 1933, iar minunata lucrare despre care vorbim astăzi a fost publicată, la Calcutta, în anul 1976. Am precizat aceste repere în timp pentru a introduce emoţia genezei cărţii Dragostea nu moare pe care autoarea a scris-o când a aflat, după 42 de ani de la un român, ce conţine Maitreyi, şi anume că este vorba despre viaţa ei personală. Auzind vestea, a citit cartea, despre care ştia că are ca titlu chiar numele ei, dar a neglijat să o procure. Imediat ce află că Mircea Eliade a publicat în cartea Maitreyi despre faptul cum că ei doi au avut o relaţie fizică, iar în realitate, între ei a fost doar o dragoste neîmplinită şi se iubiseră numai în suflet, poeta indiană dă curs impulsului puternicei emoţii ce o cuprinde şi scrie cartea despre care vorbim noi astăzi. Îşi scrie capitolul intim al biografiei sale cu lacrimi şi durere, dăruindu-ne o bijuterie literară.

Dragostea nu moare este o carte tulburătoare scrisă de Maitreyi Devi, cunoscută poetă, discipol a lui Rabindranath Tagore, fiica marelui filozof indian Surendranath Dasgupta, dintr-o răsuflare, dintr-un sentiment puternic şi viu.

Nici un articol, mai ales unul căruia îi e rezervat un mic spaţiu tipografic, şi nici un film nu poate înlocui citirea acestei cărţi.

Când Maitreyi, în vârstă de 58 ani, pleacă la întâlnirea unde urma să vorbească despre Mircea Eliade, iubirea ei de la vârsta de 16 ani, îşi simte sufletul atât de tânăr încât spune: "ceea ce părea sfârşit poate reîncepe, ceea ce părea bătrân întinereşte şi înseşi noţiunile de tânăr şi bătrân sunt nişte iluzii." Când i se spune că Mircea Eliade a iubit-o, dar a fost împiedicat să o ia de soţie ea răspunde: "Dacă într-adevăr era atât de îndrăgostit de mine, de ce a fugit la o simplă dojană a tatălui meu? Nu-mi datora chiar nimic?" Din cuvintele ei se vede că, deşi trăise o viaţă împlinită cu soţul ei, totuşi amintirea primei iubiri reînvia şi spuse, regretând dragostea pierdută: "Munca, obligaţiile sociale, datoria faţă de naţiune – ducă-se toate la naiba! Nu vreau nimic altceva, decât să mă întorc iarăşi în anul 1930. Să-l văd din nou. Mircea! Mircea!" Apoi îşi aminteşte cum discutau seara pe terasă de unde priveau stelele, cum salutau soarele dimineaţa şi cum studiau literatura universală îndrumaţi de tatăl ei.

Vorbeau şi despre iubirea pentru Dumnezeu amintind versuri sacre:

"Dorinţa de a fi pe placul lui Krishna înseamnă dragoste".

Maitreyi vorbeşte despre schimbările unor tradiţii făcute de către părinţii ei în raport cu bunicii(mama ei nu purta văl şi purta pantofi), dar şi despre alte aspecte privind educaţia primită de ea: "În faţa prezenţei masculine, mai cu seamă în faţa tinerilor, exceptând rudele, îngheţam. La fel şi băieţii. Purdah-ul îi afecta în egală măsură, şi pe bărbaţi ca şi pe femei. Efectul acesta tabù, venind din vremuri străvechi, rezistă cu încăpăţânare. Ar părea absurd dacă am susţine că nu am înţeles niciodată de ce a fost impus cândva acest tabù, care era substratul său. În familiile intelectuale ca aceea a noastră, discuţiile şi cărţile despre sex erau interzise. Nu încăpea nici o aluzie în legătură cu sexul, cu îmbrăţişatul, cu sărutatul. N-am văzut niciodată bărbaţi şi femei ţinându-se de mână."

Pe fondul acestei educaţii, Maitreyi când era împreună cu Mircea Eliade, ea având 16 ani, el 23 ani, discutau despre poeme şi cărţi şi totuşi, în acele ore când stăteau împreună în biblioteca familiei Dasgupta între cei doi tineri, încet, încet s-a înfiripat dragostea. Mintea ei era plină de gânduri restrictive, dar stătea şi dezbătea toate acestea rememorând melodii: "Am setea în ochi şi setea îmi creşte în piept."

Apoi îşi aminteşte, la vârsta de 58 ani ce a simţit faţă de Mircea Eliade când avea vârsta de 16 ani, moment în care a compus un poem:

" Întinzându-mi ca o nebună mâinile,

Ca să ating acea viaţă de neatins,

Lasă-mă să merg la această nuntă depărtată

Prezidată de Mahakala;

Rupând şi smulgând tot ce este inutil,

El ridică lampa vieţii libere

Şi însemnează fruntea miresei

Cu o scânteie de foc…

Trebuie să merg acolo unde eterna noapte

Aşteaptă nemişcată, Cu neclintita credinţă

A dragostei cuiva…"

În timp ce Eliade a stat în India, când a cunoscut-o pe Maitreyi Devi, a avut întâlniri personale cu marele Rabindranath Tagore. Vă propun cu dragoste să citim fragmente din aceste dialoguri:

Tagore îi spunea lui Mircea Eliade în anul 1930: "Vezi, prietene, munca voastră parcă ar fi un blestem. Munca noastră e bucurie, e libertate, e joc, adică creaţie. Aceasta aş vrea să înveţi de la noi: că munca e asemenea unui dans uriaş, în care prinzi cu fiecare mână două fete frumoase şi joci ca să slăveşti viaţa, pe Dumnezeu, pe tine însuţi şi propria-ţi iubire. Aceasta nu se ştie, încă, în Europa."

Mă întreb: Oare acum, în Anul Domnului 2009 se ştie?

Şi a mai spus Tagore: "Voi credeţi că adevărul e întotdeauna solemn, că bucuria e frivolă, iar dansul şi cântecul inconsistente cu o educaţie ştiinţifică. Erori puritanice, vii, chiar după ce puritanismul a dispărut. Pentru mine, toate aspectele acestea se integrează unul în altul, căci fiecare exprimă ritmul şi bucuria vieţii, zeiţa care cântă şi plânge în fiecare boabă de rouă, în fiecare fir de iarbă, în fiecare gând şi faptă de-ale noastre. Aceasta poate învăţa de la India omenirea voastră: că datoria primă şi ultimă e împlinirea de sine, iar aceasta e bucurie, e dans şi extaz."

Data viitoare vom vorbi despre Maitreyi, cartea lui Mircea Eliade.