SCRISUL şi CITITUL ca TERAPIE

MAITREYI

Săptămâna trecută spuneam că vom vorbi despre romanul care a generat scrierea cărţii Dragostea nu moare şi anume Maitreyi.

Mircea Eliade a scris, în anul 1933, la întoarcerea din India, cartea Maitreyi deschizând astfel, romanului românesc, după cum spune Mihail Sebastian:

"… ţinuturi umane noi; îi aduce prin ferestre brusc deschise, un alt cerc, o altă lumină, alte culori, de o intensitate până la el neştiută, psihologii, siluete, drame şi momente, care nu creează numai un mare scriitor, dar inaugurează un alt drum în arta noastră literară."

Cartea Maitreyi ne descrie iubirea dintre Mircea Eliade şi o fată indiană, Maitreyi, dar şi tragedia despărţirii lor brutale de către tatăl tinerei.

M. Eliade a fost în India, ocazie cu care a cunoscut-o pe Maitreyi Devi în casa tatălui său şi când a scris cartea despre care vorbim(carte scrisă cu ajutorul jurnalului zilnic pe care îl ţinea cu hărnicie) spune că nu a găsit notiţele: "E ciudat cât de incapabil sunt să prevăd evenimentele esenţiale, să ghicesc oamenii care schimbă mai târziu firul vieţii mele.", dar îşi aminteşte de ea: "Maitreyi mi s-a părut, atunci, mult mai frumoasă în sari de culoarea ceaiului palid, cu papuci albi cusuţi în argint, cu şalul asemenea cireşelor galbene, şi buclele ei prea negre, ochii ei prea mari, buzele ei prea roşii creau parcă o viaţă mai puţin umană în acest trup înfăşurat şi totuşi transparent, care trăia, s-ar fi spus, prin miracol, nu prin biologie. O priveam cu oarecare curiozitate, căci nu izbuteam să înţeleg ce taină ascunde făptura aceasta în mişcările ei moi, de mătase, în zâmbetul timid, preliminar de panică, şi mai ales în glasul ei atât de schimbat în fiecare clipă, un glas care parcă ar fi descoperit atunci anumite sunete."

În carte găsim descrise atât munca şi pregătirea profesională pe care o făcea Mircea Eliade în India, dar şi înfiriparea dragostei dintre el şi Maitreyi. Îşi povestesc vieţile, a lui numărând 23 ani, a ei, 16 ani. Până la el, Mitreyi iubise mult un copac: "Stam ziua întreagă îmbrăţişaţi, şi-i vorbeam, îl sărutam, plângeam. Îi făceam versuri, fără să le scriu, i le spuneam numai lui; cine altul m-ar fi înţeles?

Şi când mă mângâia el, cu frunzele pe obraz, simţeam o fericire atât de dulce, încât îmi pierdeam răsuflarea."

Urmează apoi chinurile despărţirii. Tatăl fetei i-a cerut lui Mircea Eliade să părăsească locuinţa, iar pe fiica sa a pedepsit-o şi a izolat-o în camera ei.

Mircea Eliade era în munţii Himalaia, se retrăsese pentru a-şi alina durerea pricinuită de iubirea pierdută şi primeşte sfaturi preţioase: "Khokha termina scrisoarea întrebându-mă când am de gând să mă întorc şi implorându-mă să nu-mi ratez cariera, nici să-mi spulber tinereţea pentru un simplu episod de dragoste. Toţi oamenii trebuie să treacă prin asemenea încercări. Şi ei trebuie să iasă mai întăriţi, mai puternici, nu să se retragă în fundul munţilor. Aceasta nu este o soluţie, încheia Khokha."

Şi aşa a fost, spunem noi, tânărul Mircea Eliade a ieşit întărit, altfel Omenirea nu ar fi avut astăzi la dispoziţie lucrarea de excepţie pe care a creat-o:

ISTORIA CREDINŢELOR ŞI IDEILOR RELIGIOASE, şi nu numai.

Tragica iubire pentru Maitreyi trăită de Eliade în anii 1930, odată depăşită, i-a dat puterea ca într-o noapte din Septembrie 1940 să întrevadă Proiectul magnific, apoi au urmat zeci de ani de studiu alături de soţia sa Christina.

În anul 1975 Mircea Eliade scria: "Conştiinţa unei lumi reale şi semnificative este strâns legată de descoperirea sacrului. Prin experienţa sacrului, spiritul uman a sesizat diferenţa între ceea ce se revelă ca fiind real, puternic, bogat şi semnificativ, şi ceea ce este lipsit de aceste calităţi, adică curgerea haotică şi periculoasă a lucrurilor, apariţiile şi dispariţiile lor fortuite şi vide de sens. Pe scurt, «sacrul» este un element în structura conştiinţei şi nu un stadiu în istoria acestei conştiinţe. La nivelurile cele mai arhaice ale culturii, a trăi ca fiinţă umană este în sine un act religios, căci alimentaţia, viaţa sexuală şi munca au o valoare sacramentală. Altfel spus, a fi sau mai degrabă a deveni om înseamnă a fi «religios»."

Este bine să nu fie ascuns tinerilor, adolescenţilor ceea ce studiile în psihologie au spus şi anume că: adăpostul, alimentaţia, viaţa sexuală sunt pe prima treaptă a trebuinţelor umane, dar în acelaşi timp să le spunem şi ce a spus Eliade: "alimentaţia, viaţa sexuală şi munca au o valoare sacramentală."

Să încercăm, cu explicaţii blânde şi potrivite, să ştie Fiinţa Umană din fragedă tinereţe că sufletul omului e religios prin naştere, că munca este o onoare şi un medicament când este făcută cu iubire. Să îi ajutăm să-şi aleagă singuri cariera.

În acest fel îi vom putea ajuta să depăşească experienţele grele ale vieţii, să devină credincioşi trup şi suflet şi devotaţi cauzei pentru eternitate.

În încheiere, reproduc cuvinte simţite de Mihail Sebastian despre cartea care ne-a înlesnit astăzi comunicarea: "Fiecărui timp, probabil, îi trebuie o carte frumoasă de iubire. Daphnis şi Cloe, Paul et Virginie. Maitreyi este această carte de iubire. Destinul l-a solicitat pe Mircea Eliade să o scrie şi să ne-o dea.

Vedeţi, destinul ştie să-şi aleagă oamenii.".

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5