Elevii din Lechinţa, popas în Împărăţia de sub Cer
“Mănăstirea este tinda raiului, casa lui Dumnezeu, poarta cerului, locul împlinirilor, cerul de pe pământ şi locul în care se arată iubirea lui Dumnezeu.” Părintele Teofil Părăian
Mănăstirea “Acoperământul Maicii Domnului” Floreşti este aşezată în comuna cu acelaşi nume din municipiul Cluj-Napoca, actualmente cea mai mare comună din ţară. Deşi o mănăstire tânără, de doar 22 de ani, Dumnezeu a binecuvântat-o cu putere, râvnă şi multă dragoste divină. Acolo am fost primiţi cu mare căldură noi, un grup de 15 elevi din clasa a VIII-a A ai Liceului Tehnologic Lechinţa însoţiţi de d-na profesoară Chereja Maria- Ancuţa şi diriginta clasei, d-na prof. Barar Tincuţa-Ionela. În realizarea acestei excursii deosebite ne-au fost alături d-na asistent medical Râpan Raveca- Ramona şi d-na Barar Lenica, fostă învăţătoare.
Situată într-un cadru natural de excepţie, într-o poiana din inima unei păduri, adăposteşte o mână de oameni, 20 de măicuţe şi 2 preoţi duhovnici, Părintele Visarion şi Părintele Anastasie, coordonaţi de Maica Stareţă Teodora, toţi oameni de o înaltă ţinută spirituală şi cu har divin în a alina şi bucura sufletele celor care trec pragul Sfintei mănăstiri. Aşadar, binecuvântaţi cu ocazia de a poposi de vineri până duminică (10 – 12 martie 2017), noi, grupul de elevi şi profesori ai Liceului Tehnologic Lechinţa am trăit momente speciale de rugăciune pentru noi şi cei dragi nouă, am simţit căldura şi dragostea gazdelor noastre şi am simţit emoţii ce nu pot fi exprimate în cuvinte. Am participat la slujbele religioase de dimineaţă şi seară, acompaniate de un “cor de îngeri”, cel al măicuţelor care au reuşit să ne arate bucuria credinţei adevărate. Am participat realmente, fiind direct implicaţi la slujbe de către Maica Stareţă şi preoţii care au slujit. Au fost înălţate rugăciuni special pentru noi şi pentru familiile noastre dar şi pentru examenele ce vor urma. De asemenea, am înţeles viaţa monahală dincolo de slujbe, servind delicioasa mâncare de post, ajutând la activităţile zilnice ale mănăstirii, la bucătărie, la activităţile gospodăreşti, de curăţenie şi întreţinere a mănăstirii însă am şi vizitat atelierul de pictură, cimitirul mănăstirii, “Părculeţul zoo” plin de felurite animale, în special păsări din variate rase – struţi, păuni, găini cu pene de mătase, etc – şi magazinul bisericesc de unde ne-am putut achiziţiona câte o amintire sau suvenir pentru cei dragi de acasă.
Ne-am întors plini de iubire divină, scăldaţi în dragoste şi linişte duhovnicească şi cu speranţa că ne vom întoarce în acel colţ de rai, unde am fost invitaţi să poposim ori de câte ori dorim. Mulţumim din suflet Maicii Stareţe Teodora, preoţilor duhovnici Anastasie şi Visarion, cât şi celorlalţi preoţi care au slujit în această perioadă. Mulţumim maicilor, în special maicii Timoteia şi nu în ultimul rând celei fără de care nu ne-am fi putut bucura de o asemenea experienţă, d-na prof. Chereja Maria- Ancuţa.
Prof. Barar Tincuţa-Ionela - Liceul Tehnologic Lechinţa
Citiţi şi:
- Din Lechinţa… Shoebox – din suflet pentru copii ca noi
- Liceul Tehnologic Lechința, partener în proiectul european Erasmus + ˮ We are a big family ˮ
- (Video) Credincioşii s-au rugat la Hramul Mănăstirii Dobric | ÎPS Andrei a sfințit sala de conferințe și biblioteca mănăstirii
- Peste 2000 de credincioşi s-au rugat, la Maica Domnului, împreună cu Mitropolitul Andrei, la Piatra Fântânele
- Mitropolitul Andrei, alături de mulţime de credincioşi, la Hramul Mănăstirii Dobric. Bogdan Andrei Mustea, hirotonit preot şi Florin Miholca diacon
Adaugă comentariu nou