Eseuri la prima emisiune “CAP DE BOUR”…

Problematica existenţei eseurilor primelor mărci poştale româneşti a preocupat îndeaproape lumea filateliştilor. În principiu, doar în principiu, aproape toţi au făcut predicţii pozitive privitoare la existenţa eseurilor primelor noastre timbre. Pare de neconceput, ca pe timpul confecţionării primelor cinci clişee, dintre care patru s-au utilizat, gravorul să nu fi tras şi probe ale respectivelor clişee. Este foarte posibil ca pe întreg parcursul activităţii sale, el să fi făcut o succesiune de probe, în vederea desăvârşirii clişeelor, până când va fi ajuns la forma cunoscută nouă. De asemenea, nu excludem posibilitatea ca tot el să le fi distrus pe cele anterioare pe măsură ce înainta cu lucrarea de perfecţionare a lor.

După unii exegeţi gravorul şi machetatorul, în acelaşi timp a clişeelor “CAP DE BOUR”, ar fi vorba de un francez stabilit la Iaşi, pe nume Besaignet. Oricum îl va fi chemat, este obligatoriu să fi tras măcar o mostră finală, o coală de hârtie având imprimate eseurile care trebuiau prezentate spre aprobare.

Unele cataloage mai vechi (vezi Kohl şi Michel), menţionează existenţa de eseuri “CAP DE BOUR”. Totuşi, în cazul multor menţiuni, pare să fie vorba despre falsuri reuşite, ori chiar reimpresiunile care fiind neoficiale sunt şi ele falsuri. (Vezi în acest sens articolul din COLŢUL FILATELISTULUI apărut anterior). Se ştie că eseul precede fabricarea mărcii poştale în discuţie şi nu este ulterior fabricării ei.

În 1935 este descoperit într-un act ce reglementa mersul diligenţelor vremii, un adevărat document: o coală conţinând eseurile primei emisiuni de timbre poştale româneşti, imprimate pe hârtie albă.

La 30 aprilie 1935 revista vieneză “Die Postmarke” publica această informaţie.

Coala cu pricina era împărţită în 32 de pătrate, cu creionul, probabil pentru a uşura aplicarea clişeelor. Ordinea şirurilor, de câte 8 eseuri din fiecare valoare, începe cu 54 parale, continuând cu 108 parale, 81 parale şi 27 parale, neavând nicio legătură cu ordinea imprimării timbrelor. Primele trei şiruri erau imprimate cu cerneală neagră, iar ultimul cu cerneală veronez. Marea simetrie a poziţionării eseurilor a ridicat unele semne de întrebare în legătură cu autenticitatea lor. Opinăm că realizarea acestui document trebuie să fi necesitat o atenţie deosebită, în cazul în care el trebuia prezentat spre aprobare şi atunci ni se pare firesc să fi fost realizat foarte îngrijit.

Mai cu seamă că anumite poziţii sunt realizate mai plin, iar altele mai şters, ceea ce demonstrează faptul că au fost manufacturate şi pot fi autentice.

Hârtia este din cea folosită în cancelariile vremii, neavând nimic de a face cu hârtia pe care s-au imprimat ulterior, timbrele. Noi nu excludem posibilitatea ca documentul, declarat de către Zoscsak şi Coheh ca fiind autentic, în prestigiosul “Die Postmarke”, să fi fost achiziţionat la un preţ substanţial, chiar de către unul dintre aceşti exegeţi. Cert este faptul că respectiva coală nu a mai apărut niciodată de la 1935 încoace. Considerăm că reproducerea fotografică (pe care v-o prezint mai jos), realizată şi prezentată de către “Die Postmarke” are la bază originalul. Acel original zace prin cine ştie ce colecţie particulară, în cine ştie care seif al cărei bănci…

Mihai Lucian Valea

Coordonatorul Cercului Filatelic al Cercului Militar Bistriţa