La noi

Et in Arcadia nos (1)

Toamna culturală din zona noastră este marcată, de zeci de ani, de manifestări dedicate lui George Coșbuc și Liviu Rebreanu. Dar trebuie înțeles că prezența lor în viața noastră nu e legată de niște date calendaristice, dat fiind realitatea că cei doi (și nu numai) au adus în artă spiritul, sufletul, aspirațiile noastre; care s-au statornicit aici dintotdeauna.
În zilele acestea atenția este acordată lui Liviu Rebreanu. Ceea ce nu înseamnă că prezența lui Coșbuc s-a estompat. De aceea vreau acum să mă ocup din nou de Bardul de la Hordou. Căci îmi stăruie o afirmaței superfluă a unui bistrițean care, în zilele Coșbuc, afirma în plen „Cine mai știe de Coșbuc acum?” Ei bine, chiar dacă poetul a fost scos din manualele școlare, el este alături de noi, în biblioteci, în librării, în casă.
Într-un interviu acordat revistei „Mișcarea Literară”, scriitoarea de la Chișinău Valeria Dascăl, afirma că în Republica Moldova cei mai citiți poeți sunt, în primul rând, Mihai Eminescu, George Coșbuc și Octavian Goga. Adaug o recentă secvență întâmplată la nord de Tisa, așadar, în Maramureșul voievodal, în așa-zisa Transcarpatia (Ucraina). Un grup de prieteni din acea zonă m-au dus spre Bouțiu Mic (localitate eminamente românească): Pe traseu, a trebuit să oprim, pentru nu știu ce bai la mașină.Am așteptat în drum, într-un sătuc și deodată aud, dintr-o curte, vocea unei fetițe (de vreo 10 ani): cânta „La oglindă”. M-am topit de emoție...
Acum, după acest preambul, îl iau în primire pe tânărul intelectual George Coșbuc.
Preocuparea lui Coșbuc pentru folclor ține de un firesc al structurii sale existențiale, copilăria, adolescența, îtâia tinerețe hrănindu-se dintr-un climat al datinilor, cutumelor din împrejurimile Hordoului și, deopotrivă, din climatul erudit al Năsăudului.
La liceu fiind, alcătuiește o teză despre „Datinile populare” specifice sărbătorilor de iarnă, despre câteva obiceiuri observate în spațiul năsăudean: umblarea cu steaua, turca sau vergelul. Nu este o lucrare naivă, lipsită de discernâmânt, de rigoare a opiniilor. Iată, în secvența despre colinde distinge două determinante în conținutul lor: cel religios și cel profan. Mai mult, face analogie între cântarea legilor de către gali și cântarea colindelor de către români, considerând că „nici un popor nu o are”, că „geniul poetic al poporului român e superior celui teutonic și celui de la Albion” Afirmațai din încheiere provoacă cititorului un zâmbet admirativ îngăduitor: „și noi avem ceva ce alții n-au”.
Peste nu mulți ani, când Coșbuc se stabilește la Cluj (1884) și studiază mai cu seamă scrierile lui Grigore Silași („Renașterea limbei românești în vorbire și scriere”, „Însemnătatea literaturii române tradiționale”, „ Românul în poezia sa poporală”), tânărul poet capătă o viziune mai largă, mai persuasivă asupra literaturii noastre populare, asupra mitologiei greco-latine; ceea ce îi stârnește intenția de a făuri o adevărată „epopee națională”. În grabă sau din neatenție câte o voce afirmă că aveastă nouă viziune s-a datora audierii cursurilor de la facultate ținute de Grigore Silași.

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5