Familia creştină, Şcoala şi Biserica

Prima şcoală este familia care are rolul primordial în creşterea şi educarea copiilor pentru viaţă. Familia este cununa creaţiei lui Dumnezeu şi mediul binecuvântat de El, în care copilul începe să înţeleagă taina iubirii părinteşti.

Familia este „biserica de acasă”, după cum o numeşte Sfântul Ioan Gură de Aur,  în care se cultivă iubirea conjugală, părintească şi frăţească. Cu ajutorul părinţilor, copiii pot înţelege iubirea faţă de Dumnezeu şi faţă de cei din jurul lor: dascăli, colegi, semeni. Caracterul copiilor se formează mai ales prin iubirea părinţilor faţă de ei şi prin modul de comportare al părinţilor, care trebuie să ofere modele pozitive.

„Părinţii trebuie să aibă grijă, deoarece aici se conturează demnitatea persoanei umane, creată după chipul lui Dumnezeu”, după cum preciza cu ocazia,   Zilei de 1 iunie,  Ziua internaţională a copilului, Părintele Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române,

Dragi părinţi, pe copii trebuie să îi iubiţi aşa cum sunt şi să-i ajutaţi la nevoie. Unii părinţi cumpără incapacitatea lor de a nu reuşi să-şi ocupe timpul cu pruncii lor. Şi acest lucru dăunează educaţiei copilului. Iubirea copiilor faţă de părinţi se arată, mai ales, în comunicarea cu ei şi în principiile de viaţă pe care le-au moştenit de la ei.

Am arătat cele de mai sus, deoarece am crescut într-o familie creştină, cu părinţi vrednici, Măriuca şi Mihăilă Sbârciu,  pe care i-a binecuvântat Dumnezeu cu 7 copii,  din care trăim 6, eu fiind cea mai mare.

Ori de câte ori mă întorc în timp, îmi răsună în minte îndemnurile părinteşti, care mi-au intrat în sânge şi care mi-au călăuzit paşii în viaţă:

• să nu faci umbră pământului degeaba;
• omul sfinţeşte locul;
• să-ţi laşi un loc de bună ziua pe unde treci şi să nu îţi uiţi rădăcinile;
• cum doreşti să-ţi facă ţie oamenii aşa fă-le şi tu lor. Nu judeca pe nimeni  că există Judecător;
• nu contează ce ajungeţi în viaţă, ne spuneau deseori părinţii, dar să aveţi cuvânt, că de nu, nu dă nimeni doi bani pe voi. Promisiunea înseamnă jurământ.  Nu promiteţi dacă nu puteţi să realizaţi; 
• să crezi în Dumnezeu şi în tine;
• să lupţi, să te autodepăşeşti;

să iubeşti cântecul, tradiţiile, patria şi poporul. 

Iată de ce îi consider pe părinţii mei un Dar de la Dumnezeu pentru care Îi mulţumesc foarte mult. 

Toate acestea  am încercat să le transmit propriilor mei copii, nepoatei şi elevilor mei deopotrivă.

      Pentru o educaţie temeinică a copiilor intervin, desigur, Şcoala şi Biserica, ca instituţii puternice, pe care este  necesar să le respectăm.

Pentru a răspunde nevoilor spirituale profunde ale generaţiilor de copii şi de tineret din sociatatea actuală, este foarte importantă cooperarea dintre:  Familie, Scoală şi Biserică.

Numai astfel se poate păstra şi cultiva credinţa creştină, împreună cu valorile  spiritualităţii româneşti.

      Copiii sunt puri, inocenţi şi vin cu toată dragostea  spre noi, numai că ne trebuie răbdarea necesară să îi primim în sufletul nostru şi să îi indrumăm.

Şi ei, copiii trec prin diferite stări, pot fi buni sau răi, pot fi cuminţi sau obraznici. Tocmai aici intervine rolul părinţilor, al dascălilor şi al preoţilor şi trebuie să avem grijă cum îi creştem. Puterea stă în noi, trebuie să îi facem  pe copii să înţeleagă că la baza tuturor realizărilor stă credinţa în Dumneeu,  care îi face puternici şi încerzători.

Aşa vor şti că orice problemă care depinde de ei, se poate rezolva, desigur dacă părinţii şi copii sunt parteneri, dacă vor avea dascăli adevăraţi şi dacă vor  frecventa  Sfânta Biserică.   Aşa vor învăţa să trăiască în echilibru şi să aibă atitdine pozitivă facţă de orice au de făcut.

Dascălii au aptitudini deosebite de buni cântăreţi, de buni oratori şi este bine să îi înveţe pe elevi cântece patriotice şi poezii. Elevii vor păstra acest bagaj spiritual în cutiuţa inimii şi îşi vor stâmpăra dorul de ţară oriunde s-ar afla. Din şcoală, elevii trebuie învăţaţi să îşi preţuiască patrimoniul spiritual al neamului românesc.  Cu empatie şi responsabilitate copiii vor asimila mai uşor aceste cântece.

În concluzie, subliniem faptul că atât părinţii cât şi  dascălii trebuie să cultive în copii echilibrul în toate şi fiecare să îşi înţeleagă responsabilităţile. Dacă suntem, ca părinţi, foarte autoritari, copilul în adolescenţă, nu mai ascultă de noi, ci de anturaj, care de multe ori nu-i vrea binele.  Nu e nevoie să le impunem reguli, ci să-i conştientizăm subliniind faptul că atunci când mergi pe drum drept ai susţinerea lui Dumnezeu.

Când corabia vieţii îţi este călăuzită de Dumnezeu, duce la împlinirea visurilor, iar locul unde suntem în comuniune cu Bunul Dumnezeu este biserica.

Aici vom găsi bunătate, generozitate, milostenie, răbdare şi speranţă. Numai aşa vom putea forma viitorul mai bun şi mai drept de care avem atâta nevoie, deoarece, în prezent, trăim într-o lume bântuită de minciună, de ură, de invidie şi de boli năprasnice.

Să avem nădejde că preotul este puntea de legătură între noi şi Dumnezeu, şi care ne transmite, cu înţelepciune şi cu căldură valorile  creştine.

Poetul George Coşbuc spunea:

„Când Dumnezeu te are drag

 Şi te ia-n paza milei sfinte,

 Ca arme de-a lupta nainte,

 Nu-ţi dă nici pietre nici toiag.

 Când Dumnezeu te are drag  

 Îţi dă pricepere şi minte.”

Învăţătoare Gradul I  Mariana Prigon Sbârciu