Fiorul poetic al Luminiţei Cincea

       Căutându-şi sinele, echilibrul şi sensul existenţial, Luminiţa Cincea se autodefineşte printr-o lirică cu largi rezonanţe sufleteşti. Textul său poetic curge lent, fără rigorile prozodice şi de versificaţie. Ea crede în poezie şi o simte ca o ,,boală dulce’’, prin care i se   dezvăluie  menirea  ,,de a fi poet’’: ,,Am fost născută/ Să scriu şi să cânt…./”

Cu acest crez a plecat ,,în căutarea eternei fericiri”. Ea scrie cu uşurinţă, se lasă în voia liberei exprimări, are  gândul curat şi frumos, pus în potirul celor mai alese cuvinte. Iubirea este sentimentul acut al tematicii sale, în ţesătura căruia se coagulează discursul poetic cu inflexiuni melancolice şi stări contradictorii. Volumul său de versuri se intitulează ,,Zbor diafan’’ şi a apărut în Editura Napoca Star, 2021. Cele două structuri morfologice poartă semnificaţii simbolice în care se împletesc speranţe şi doruri poetice.

           Există în poezia Luminiţei Cincea un dialog liric al iubirii,  încărcat cu forme metaforice pline de sensuri: ,,Caută-mă, / Când muzica a obosit, / Când lacrimile soarelui / S-au topit,/ Când sigilii de stele/ Încheie ziua’’ (Caută-mă), sau : ,, Eşti tot ce-mi doresc,/ Eşti focul dragostei nestins,/ Eşti seninul ce-l iubesc,/ Eşti speranţă şi vis”.

Motivul trecerii timpului primeşte nuanţele căutărilor existenţiale: ,,Câteodată stau şi mă gândesc/ Ce s-ar întâmpla/ Dacă aş trece/ Pe celălalt trotuar/ Al vieţii?/Ce mi-ar oferi/ Iubirea?/ Sau dacă/ Aş circula pe sens interzis/ Ce mi-ar oferi viaţa?”.

           Notele de nostalgie după anii copilăriei dau valoare stilistică  expresiei  ,,zbor diafan’’: ,,Am vrut să ascund Copilăria/ într-o ladă cu suflete vii,/…Puritatea ei/ S-a pitit/ În sfintele amintiri’’ (Puritatea copilăriei). Iubirea şi frumuseţea spirituală, naturaleţea, emoţia şi  afectivitatea sunt exprimate în poeziile care au o anume   dedicaţie : Cristina, Ştefana, Danya, poezii din care nu lipsesc câteva trimiteri stănesciene : ,,Ochii tăi negri/ Pletele negre…”.

           Poezia Luminiţei Cincea este împovărată uneori  şi de sentimentul singurătăţii: ,,Stau şi privesc pe fereastră/ Singură sunt iar în noapte,/ Stau şi aştept gânditoare/ Glasul să ţi-l mai aud…/Singură, cerul privesc,/ Sunt doar eu şi cu luna/ Şi noaptea albastră/ Şi stelele mii…”.

 Câteva motive poetice sunt specifice creaţiei sale, între care,  motivul ploii şi al ninsorii ne amintesc de poezia bacoviană: ,,Plouă trist/ Plouă ciudat,…/Plouă melancolic’’ sau ,,Ninge…ninge/ Trist şi păgân/…Laitmotivul este întâlnit şi în alte poezii, precum ,,Ploaia din palmă’’, ,,Plouă cu cerneală’’ şi  altele. Verbul are valenţe sugestive: ninge tăcut, ninge peste noi, ninge peste dragostea noastră, ninge cu iubire”.

          Visul  este un alt motiv poetic: ,,Am aplecat capul /spre vis şi…/Poezia se oprise pe umărul meu’’. Nici cel al dorului nu lipseşte din creaţia Luminiţei Cincea : ,, Desculţă zburd/ Pe verdele crud/ Al ierbii de vară../Să râd şi să cânt,/ Să-ngân păsărelele/ La umbră de nuc” (Lacrimi de rouă).

Poezia ,,Dans cu viaţa” îndeamnă cititorul la un moment de reflecţie existenţială, privit într-o viziune modernă: ,,Mi-am invitat viaţa/ La dans.../Un vals nemuritor,/ Sentimental,/ Un rock nebun/ Sau ce-o vrea ea...”. Registrul liric este înnobilat şi cu poezii de factură religioasă prin care invocă puterea divină: ”Doamne, dă-mi curaj/ Să înfrunt iubirea/ Iubirea de mamă/Iubirea de ţară./ Doamne, dă-mi putere/Să trec peste toate/Să cânt tinereţea,/ Să iubesc frumuseţea (Rugăciune)

         Nimic din ceea ce poeta simte şi  trăieşte în plan sentimental, nu îi este străin. Nici dorul de locurile natale, nici peisajul anotimpurilor îmbrăcat în haina lor naturală, nu este lipsit de rezonanţă sufletească. Totul se află sub aripa iubirii: anotimpurile, dorinţele, gândurile, tristeţile şi  bucuriile oferite de viaţă: ,,M-am adâncit în stele,/În noapte şi în mare,/ M-am adâncit în mine/ Şi-am lunecat pe ape.../Mi-am decupat privirea/ Din cărţile de dor,/Mi-am decupat iubirea/ Din nopţile de-amor.../

         Folosind un vocabular expresiv şi cu reale valenţe estetice, Luminiţa Cincea îşi pune în valoare disponibilităţile creatoare. Metafora îi stă mereu la îndemână şi prin intermediul ei dă glas emoţiei artistice. Cu această voce lirică, plină de sensibilitate, se vor  bucura toţi cei care iubesc cu adevărat poezia.