Florin Ioan Bojor: Să fugim din România?

Florin I. Bojor – Bistrita

Zilele acestea sunt 3 ani de când m-am întors în ţară după 7 ani de viaţă în occident, în special în Spania (studii, activitate religioasă, culturală, politică, muncă, etc.). Am plecat să studiez în străinătate cu gândul de a mă întoarce acasă cu toate cunoştinţele şi experienţele bune, pe care să le folosesc spre binele comunităţii bistriţene din care provin.

De aceea, după 7 ani am renunţat la confortul personal din străinătate, mânat de acelaşi gând: să ridicăm ţara!

Când am revenit, credeam că situaţia internă a ţării este cu totul alta. Mă gândeam că românii vor aprecia bagajul de experienţă, de competenţe cu care cei din diasporă se întorc, dar n-a fost aşa, ci din contră, eram văzut ca un amărât care vine să deranjeze socotelile celor din ţară.

Credeam că cei de acasă se vor bucura de ideile noi, de viziune, de viitor, cu care cei din diasporă se întorc, dar reacţia celor de acasă era aceeaşi ca în anii 90: plecaţi înapoi, că voi n-aţi mâncat salam cu soia ca noi; că voi, n-aţi suferit aici în ţară…

Credeam că societatea doreşte schimbarea spre meritocraţie şi bine comun, dar majoritatea porţilor erau ferecate de către securiştii reciclaţi. Credeam că societatea românească vrea oameni demni, independenţi, integrii, dar răspunsul a fost frica, linguşeala, sclavia mascată şi demagogia.

Florin Bojor – Sulina

Credeam că voi găsi alţi români întorşi din diasporă cu care să ne asociem şi să luptăm pentru a aduce lucrurile bune din Europa acasă, dar n-a fost aşa, românii întorşi acasă rămâneau tot ascunşi în spaţiul privat.

Credeam că voi găsi tineri în spaţiul public care să fie interesaţi de un viitor comun creştin al societăţii, dar tinerii lipseau.

Credeam că prin discuţia argumentativă, raţională, educată cu politicienii, aceştia îşi vor deschide mintea spre binele comun, dar din contră, se cufundă într-o tot mai mare nebuloasă a neputinţei şi egoismului.

Am crezut multe şi după 3 ani văd că societatea la care m-am întors nu-i doreşte pe cei care vor schimbarea, ci se pregăteşte pas cu pas spre dezintegrarea fiinţială a poporului. Oare cât să mai visăm de unii singuri la binele tuturora? Oare cât să mai batem la porţi închise? Oare cât să mai cerşim dreptate? Oare cât să stăm surzi la hoţie? Oare cât să mai luptăm pentru schimbare? Oare cât să mai stăm şi să nu fugim din România?