Foaia persoanelor vârstnice

La început de Post

          An de an, fiecare cu puterile şi cu vârsta lui, încercăm să bătătorim drumul, uneori anevoios, spre ieslea Betleemului sau spre Crucea Golgotei: Naşterea, Moartea şi Învierea.

          Postul Crăciunului ne întoarce pe drumul anilor spre dulcea copilărie în preajma ieslei din Betleem, bucurându-ne, printre fulgi de nea, de glasurile nevinovate a colindelor. Postul Crăciunului sau Naşterii Domnului este însă precedat de un efort pe măsura puterilor, de un exerciţiu spiritual, de post şi rugăciune.

          Postul nu este un canon sau obligaţie ci mai degrabă bucuria sufletului de a te apropia cât mai bun şi cât mai curat de marele Praznic.

          Postul, ca abţinere totală sau parţială de la anumite feluri de mâncare, pe o perioadă mai mică sau mai mare, este o practică foarte veche. El este o poruncă divină pe care o găsim formulată chiar de la începutul creaţiei, când Dumnezeu se adresează primului om, zicându-i: „Din toţi pomii din rai să mănânci, iar din pomul cunoştinţei binelui şi răului să nu mănânci, căci în ziua în care vei mânca din el vei muri negreşit” (Facerea 2, 16-17). Aceasta îl îndreptăţeşte pe Sfântul Vasile cel Mare să afirme că „postul este de aceeaşi vârstă cu omenirea, pentru că el a fost legalizat în Paradis”.

          Mântuitorul Iisus Hristos a postit şi El înainte de începutul activităţii Sale publice. După postul Său de 40 zile, în pustiu, El a început propovăduirea, arătând strânsa corelaţie în procesul de desăvârşire morală (Matei 4, 1-21). El a învăţat şi pe ucenicii Săi cum să postească, accentuând starea sufletească corespunzătoare acestui act care nu trebuie făcut de formă (Matei 6, 16-18). De asemenea, El a arătat că postul trebuie însoţit de rugăciune, fiind un mijloc de luptă împotriva ispitelor diavolului (Matei 17,  21; Marcu 9, 20). De altfel, în multe locuri din Noul Testament, postul este recomandat ca mijloc de îndreptare, de elevaţie spirituală şi de pocăinţă.

          Postul este o lege dumnezeiască şi este legat de pocăinţă, el este o rânduială sfântă care asigură stăpânirea duhului asupra patimilor trupeşti. Postul este o jertfă liber consimţită de credincios pentru progresul său duhovnicesc; este o negare de bună voie a tot ceea ce înrobeşte sufletul; el este mijloc de supunere, întărire a voinţei, este cea mai mare contribuţie a omului pe calea sfinţirii lui. De asemenea, este un mijloc de binefacere socială. El are o importanţă deosebită în anul liturgic, pentru pregătirea sărbătorilor.

          Postul trupesc trebuie dublat negreşit de cel sufletesc, de rugăciune, de milostenie şi de orice faptă de caritate. Numai aşa el este un post deplin. Din acest punct de vedere, putem spune că postul are o importanţă socială, constituind un mijloc şi o forţă de progres, de întrajutorare. Sub această formă el este strâns legat de o altă virtute, şi anume, de cumpătare, care cere omului să folosească din bunurile pe care Dumnezeu i le dă, numai atât cât îi trebuie. Prin întrebuinţarea raţională şi echilibrată a bunurilor materiale, prin renunţarea de bună voie la consumarea îndreptăţită a lor, creştinul poate oferi şi celui care nu are posibilitatea de întreţinere şi de existenţă.

          Aşa cum la capătul unui urcuş anevoios pe un munte ne apare frumuseţea încântătoare a panoramei văilor şi împrejurimilor, la fel apar bucuriile marilor praznice bisericeşti după perioadele de urcuş duhovnicesc ale posturilor.

          Postul este doar un mijloc spre ceva, nu un scop în sine. Dacă postul nu ne face mai buni, e ca şi cum am merge un pas înainte şi un pas înapoi, crezând că înaintăm, iar Sf. Vasile cel Mare (sec. IV) spunea: „Ce folos de postul vostru nemâncând carne dacă sfâşiaţi cu gura pe vecinul vostru”.

          Biserica dezleagă de la post cinci categorii de oameni: bătrânii, bolnavii, femeile gravide, copiii şi cei care prestează munci grele. Cine vrea şi poate, va simţi însă altfel bucuria colindelor şi Crăciunului copilăriei.

          Drum bun spre urcuşul Postului Naşterii Pruncului din ieslea Betleemului.

Protopop,

pr. Alexandru Vidican

 

 

Cugetări

 

          * Când taci, lumea are bunătatea să presupună că gândeşti şi că gândeşti cuminte.

          * Oamenii pe care nu i-ai învinge prin luptă, îi câştigi pe încetul prin muncă.

          * Trăind viaţa ţi-o explici în fiecare clipă.

          * Vântul de iarnă dă totdeauna câte o raită ca să vadă şi el ce e primăvara.

          * Care e mai bun: cel ce cumpără ce nu poate sau cel ce vinde ce n-are?

 

 

Învaţă… învaţă… învaţă… mereu

 

Învaţă de la ape să ai statornic drum

Învaţă de la flăcări că toate-s numai scrum

Învaţă de la umbră să taci şi să veghezi

Învaţă de la stâncă cum neclintit să şezi.

Învaţă de la soare cum trebuie s-apui

Învaţă de la piatră cât trebuie să spui

Învaţă de la vântul ce-adie pe poteci

Cum trebuie prin lume de liniştit să treci

Învaţă de la toate, că toate-ţi sunt surori…

Să treci frumos prin viaţă, cum poţi frumos să mori!

Învaţă de la vierme că nimeni nu-i uitat…

Învaţă de la nufăr să fii mereu curat

Învaţă de la flăcări ce avem de ars în noi

Învaţă de la ape să nu dai înapoi,

Învaţă de la umbră să fii smerit ca ea…

Învaţă de la stâncă să-nduri furtuna grea

Învaţă de la soare ca vremea să-ţi cunoşti

Învaţă de la stele că-n cer sunt multe oşti

Învaţă de la greier când singur eşti şi cânţi

Învaţă de la lună să nu te înspăimânţi.

Învaţă de la vulturi când umerii ţi-s grei

Şi du-te la furnică să vezi povara ei.

Învaţă de la floare să fii gingaş ca ea

Învaţă de la oaie să ai blândeţea sa

Învaţă de la păsări să fii mereu în zbor.

Învaţă de la toate, că totu-i trecător.

Ia seama fiu al jertfei, prin lumea care treci

Să-nveţi din tot ce piere, cum să trăieşti în veci.

 

Ne îndreptăm spre Ziua Naţională!

 

          Suntem în plină campanie electorală, partidele cu politicieni cu tot sunt în mare fierbere şi din această pricină Ziua de 1 Decembrie, Ziua Marii Uniri, Ziua Naţională a României este posibil să treacă pe planul doi sau să aibă iarăşi soarta desuetă a unei bolnave campanii electorale.

          Dar chiar în aceste condiţii, noi, românii, trebuie să înţelegem mai mult ca oricând că între cele două date 1 Decembrie şi 9 Decembrie trebuie să existe aceleaşi deosebite sentimente de mândrie patriotică pentru că Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 ne-a dăruit identitatea, suveranitatea şi garanţia teritorială, iar ziua de 9 Decembrie ne poate dărui, începând cu acest an, garanţia că am înţeles şi noi, românii, în sfârşit, că DEMOCRAŢIA poate fi implementată în România mai ales prin voinţa noastră şi acest fapt se poate realiza printr-o participare masivă la vot care să legitimeze guvernarea, să-i dea o putere reală şi să asigure României o continuitate firească în fruntariile ei făurite de-a lungul istoriei de înaintaşii noştri.

          Pământul acestei ţări musteşte de dovezi arheologice, de vestigii, de dovezi culturale, de obiceiuri şi tradiţii care atestă că între aceste fruntarii între care noi, românii, ne-am născut creştini, nu există loc de interpretare ori de acceptare a celor care  tânjesc după aceste pământuri şi mai ales de bogăţiile ce se află în dedesubturile acestei ţări, bogăţii ce atrag ca un magnet pe toţi cei ce le-au râvnit în decursul istoriei.

          Noi, ca naţiune şi popor, nu putem ceda suveranitate, noi avem fruntarii şi pământuri ale noastre pe care, la nevoie, trebuie să ştim să le apărăm.

          Suntem în România, a cărei UNIRE au înfăptuit-o înaintaşii noştri prin eforturi deosebite, iar noi, acum, trebuie să înfăptuim pentru urmaşii noştri un stat democratic, autentic, puternic, mândru şi demn între ţările Europei şi ale lumii.

          Tocmai din aceste considerente nu avem dreptul să privim cu indiferenţă spre momentele-eveniment din istoria noastră şi în pofida jocurilor politice, prea adesea interesate şi perverse, trebuie să înţelegem, măcar în al treisprezecelea ceas că marele nostru simbol naţional a fost şi trebuie să rămână UNIREA.

          Cu dezbinare şi fără orizont, cu interese centrifuge şi porniri meschine avem şansa să ne şubrezim ŢARA şi să-i facem pe înaintaşii noştri eroi, pe martirii neamului, să se zvârcolească în morminte când văd, de acolo de sus, în ce am transformat strădaniile lor.

          Împreună putem dovedi că locuitorii acestor pământuri au înţeles şi ce înseamnă „pui de lei”, dar ştiu, în aceeaşi măsură, şi ce înseamnă „Deşteaptă-te române”. Tocmai de aceea şi noi, cei ce ne regăsim sub simbolul „persoanelor vârstnice”  nu avem dreptul să privim resemnaţi la drumul spre care şi pe care merge această ţară în care trăim şi noi şi la edificarea căreia am contribuit şi noi în zecile de ani de activitate.

          La 1 Decembrie, la 9 Decembrie, la 30 Noiembrie sau de fiecare dată când ŢARA simte că trăieşte, că există şi îşi afirmă statutul de independenţă, unitate şi suveranitate iar noi, fiecare, şi toţi împreună, înţelegem că aceste zile-simboluri, zile cu adânci semnificaţii, trebuie să fie sfinte pentru noi toţi şi să le tratăm cu cuvenite sentimente de profund patriotism.

Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice

 

O mare DOAMNĂ a românismului

 

          Citim în ediţia de vineri, 9 noiembrie, a ziarului „Răsunetul” un articol deosebit, încărcat cu semnificaţii şi sentimente de profund patriotism intitulat „Câteva întrebări a celor care neagă dreptul României de a se numi stat naţional” şi semnat de Dr. dr. Ana Tătaru.

          Cele şase întrebări sunt în tonul multor altor întrebări pe care DOAMNA ROMÂNISMULUI, cum este cu adevărat Doamna Ana Livia Tătaru le adresează celor care cred că în România minoritatea trebuie să conducă, să hotărască, să aibă privilegii şi asta în detrimentul clar a majorităţii.

          Ca şi în alte luări de poziţii relativ similare, Doamna Dr. dr. Ana Livia Tătaru oferă argumente indubitabile, de astă dată aducând în discutarea subiectului modul în care în SUA, exemplul suprem al democraţiei, sunt respectate simbolurile naţionale: DRAPELUL, LIMBA REPREZENTATIVĂ A ŢĂRII, vreme în care pe meleagurile noastre mioritice, DRAPELUL este minimalizat de o minoritate ce se afişează în diverse ocazii cu steagul altei ţări nu al celei în care vieţuieşte, LIMBA oficială este pusă în discuţie iar STATUL NAŢIONAL este pus sub semnul întrebării sau este înlocuit cu… o naţiune.

          Autoarea articolului amintit se întreabă dacă purtătorii unor astfel de idei au uitat şi istoria şi realităţile legate de venirea lor pe aceste meleaguri şi uită, ciudat, că ar fi absolut firesc ca „omenia să aştepte omenie”.

          Vă suntem recunoscători Doamnă Dr. dr. Ana Livia Tătaru pentru poziţia Dumneavoastră de verticalitate şi patriotism, vă declarăm „MARE DOAMNĂ A ROMÂNISMULUI” şi „ROMÂNCĂ DE ONOARE A ŢĂRII”.

          Vă îmbrăţişăm cu simpatie şi nedisimulată admiraţie.

          În numele FOII PERSOANELOR VÂRSTNICE

Adrian Liviu Mănarcă

 

 

Gânduri de… alegător

 

          * Suntem în plină campanie electorală şi, evident, persoanele vârstnice, în marea lor majoritate apăsate de neajunsuri, visează la măsuri de stânga, măsuri de protecţie socială (pensii mai mari, medicamente mai ieftine, spitale primitoare, doctori competitivi, educaţie de calitate, locuri de muncă, dar…).

          * Într-un ritm deranjant, unele dintre partidele româneşti consideră că dacă-şi schimbă numele, se sustrag dezaprobării majoritare. Ciudată mentalitate ce vorbeşte despre o desconsiderare a inteligenţei românilor. Numai în minţi bolnave îşi fac loc convingeri care se bazează pe „naivitatea” pentru a nu zice prostia românilor. Vă înşelaţi domnilor politicieni dacă credeţi că electoratul român nu pricepe, nu are intuiţie.

          * Suprasărăcirea unei mari păţi din populaţie dovedeşte, fără putinţă de tăgadă, că aşa-zisa poveste a reformei statului este de fapt o acută deformare a acestuia. Birocraţia, instituţii paralele şi suprapuse şi garnisite cu persoane aservite politic, pentru a nu zice înregimentate, sunt evidente şi acest lucru se repercutează şi asupra modului în care românii n-au fost capabili să acceseze fondurile europene nici la nivelul… cotizaţiei.

          *Un partid aflat la putere se erodează şi nici măcar atunci când îşi schimbă „lucul” nu mai este credibil şi chiar dacă anunţă mari schimbări într-un „program de păcălire” a noastră, a electoratului, nu reuşeşte să ne aburească pentru că şi noi ştim că cine ne-a pârjolit nu mai are ce arde, iar românii sunt greu de indus în eroare. Fiecare dintre noi ştie că inima o dată oprită nu mai reporneşte şuhan. Chiar, cine a oprit pe cei aflaţi în fruntea bucatelor să cheltuiască banii europeni veniţi aici tocmai pentru repornirea economiei, adevărata inimă a unei ţări, numai că acum în România, tocmai economia şi mai ales industria sunt înmormântate de mult.

          * Dacă ne iubim ŢARA cu adevărat trebuie să înţelegem clar că singura putere reală care poate impune reforma suntem noi, alegătorii, aşa că noi, prin participarea masivă la vot, trebuie să hotărâm ce dorim pentru ţara în care trăim.

          Şansa ţării se cheamă participarea masivă la vot şi tranşarea o dată a ecuaţiei care trebuie să dea un răspuns la întrebarea: încotro vrem/dorim să ne îndrepte această ţară?

           *În 1989, poporul român şi-a luat soarta în propriile mâini, numai că de atunci s-au întâmplat multe, la conducerea ţării s-au perindat mulţi care au luptat din răsputeri pentru a-şi îndestula propriile buzunare, mai ales că cei aflaţi la butoane par a nu se sătura nicicând, iar unii dintre conaţionalii noştri au vocaţia de a fi nonstop parlamentari sau la timonă.

          * Românii au fost sacrificaţi pe altarul austerităţii şi cei mai mulţi au fost jecmăniţi de salarii, de impozite, de sporuri despre care nici nu se mai vorbeşte în clar, în vreme ce alte ţări, chiar foste comuniste, au trecut mult mai uşor decât România, prin aşa-zisa criză.

          * Al naibii criza asta cum a pălit numai pe cei săraci, vreme în care bogaţii zămisliţi în tranziţie s-au îmbogăţit şi mai mult. Chiar nu pricep cum politicienii se privesc mereu în aceeaşi oglindă mincinoasă care-i scoate pe unii politicieni mereu descurcăreţi, mereu inteligenţi! Măi, ciudate-s căile Domnului!

          * Brusc, noi, românii, am uitat să mai realizăm produse industriale cu piaţă de desfacere, dacă ne referim doar la mobilă, vreme în care exportăm pădurea în buşteni, ba nu mai ştim face nici agricultură, nu mai avem nici irigaţii, iar mai nou exportăm COPII, semn clar că nu ne mai interesează nici viitorul ţării.

          Şi dacă toate aspectele de mai sus există în realitate, dar nu sunt văzute de politicienii care „se sacrifică” în fotolii calde pentru binele nostru, bine pentru care nu ne mai trebuie nici cele mai necesare medicamente, totul devine evident.

          Tocmai pentru îndreptarea acestei realităţi bizare să fim la vot cu mintea întreagă şi la noi

          vă îndeamnă

Electorul ARCAŞUL


 

Sfaturi pentru gospodine

 

          Suntem în POSTUL CRĂCIUNULUI, care este un „Sfânt Post al Bucuriei” pentru că se sfârşeşte cu Marele Praznic al Naşterii Mântuitorului Iisus Hristos şi care are şi numeroase zile de „dezlegare la peşte”. Bănuim că „borşul de peşte”, ca şi multele variante de „peşte prăjit şi cu diverse sosuri” adecvate vă sunt cunoscute, vă propunem în ediţia de astăzi:

 

Salată franţuzească

 

* 500 g cartofi fierţi

* 150 g morcovi

* 150 g ţelină

* 150 g mazăre

* 2 linguri pătrunjel fin tocat

* 100 g castraveţi muraţi

* 2 mere

* oţet, sare, piper

* puţin zahăr

* 2 linguri muştar

* 1 ceaşcă maioneză de post

* 2 linguri kechup

          Se curăţă morcovii şi ţelina şi se taie cubuleţe. Se fierb cu mazărea şi pătrunjelul în apă sărată, se scurg bine şi se pun într-un castron potrivit. Se adaugă castraveciorii, cartofii şi merele tăiate cuburi. Se pune muştarul, oţetul, sarea, piperul, maioneza (de post) şi kechupul şi se amestecă bine.

          Aperitivul vă îmbie.

 

Borş cu ciuperci

 

* 1/4 kg ciuperci

* 1 morcov

* 1 ţelină mică

* 1 cartof

* 1 ceşcuţă orez

* 1 ceapă

* pătrunjel şi leuştean

* sare

* 1 linguriţă margarină (să fie de post)

* 1 1/2 l borş

          Se curăţă, se spală şi se taie zarzavaturile şi se pun într-o oală la fiert cu 1 l apă şi cu orezul. Când sunt pe jumătate fierte se adaugă ciupercile tăiate felii şi fierte în prealabil. Se adaugă borşul şi sare. Se mai lasă să clocotească, se potriveşte la gust şi se adaugă linguriţa de margarină şi verdeaţă fin tocată.

 

Ghiveci călugăresc

 

* 4 cartofi

* 3 cepe

* 1 ceaşcă mazăre

* 1 ceaşcă păstăi de fasole

* 2 morcovi

* 1 măr

* 1 castravete murat

* 2 ceşti suc de roşii

* 1 ceaşcă ulei

* 1 căpăţână usturoi

* sare, foi de dafin

* mărar şi pătrunjel

          Se călesc ceapa şi morcovul, tăiate rondele, în ulei şi se sting cu 1 l de apă. Se adaugă restul legumelor tăiate şi se fierb împreună 30 minute. Se potriveşte de sare, se adaugă usturoiul tăiat feliuţe, dafinul şi verdeaţa fin tocată. Este gata atunci când a scăzut suficient.

 

Prăjitură cu bulion

 

* 1-2 linguri ulei

* 1-2 linguri zahăr

* 1-2 linguri bulion

* 1 lingură bicarbonat stins în oţet sau zeamă de lămâie

* 13-14 linguri făină.

          Se frământă toate ingredientele, se împarte aluatul în trei părţi şi se coc 3 foi pe fundul tăvii, tapetată cu făină. Se însiropează fiecare foaie cu un sirop obţinut din 2 ceşti apă şi 2 ceşti zahăr, care se fierb până capătă consistenţa de sirop. Între foi se întinde o cremă obţinută din nuci măcinate şi gem. Deasupra ultimei foi se poate turna glazură de cacao.

          Poftă bună! Bucatele sunt minunate

BUCĂTAR

Adaugă comentariu nou

 
Design şi dezvoltare: Linuxship
[Valid RSS] Statistici T5