Foaia Persoanelor Vârstnice

 

Gânduri la sfârşit de an şi la întâlnirea cu cel nou

 

          Mai sunt doar şaptesprezece zile şi vom trăi, iarăşi, emoţiile întâlnirii dintre ani.

          Avem ocazia să rememorăm ce a fost sau ce nu a fost aşezat la o nouă temelie de reconstrucţie democratică, dar mai ales economică a României, aşa cum noul an şi cei ce vor urma ne prilejuiesc să gândim, în perspectivă, aşteptând ca ceva temeinic, bine aşezat, să ne dovedească că şi pe meleagurile noastre speranţele pot deveni realitate, că adeseori visele cele mai îndrăzneţe se pot împlini.

          Acum, când gândurile ni se îndreaptă spre Cumpăna dintre ani realizăm că am depăşit un moment important din istoria noastră, ce a îmbrăcat sau a reîmbrăcat haina unui parcurs democrat aşteptat de bunicii şi părinţii noştri.

          Duminică s-a petrecut un eveniment deosebit de important în existenţa ŢĂRII, dar şi a fiecăruia dintre noi, deoarece după 23 de ani, alegerile parlamentare ce s-au desfăşurat duminică, în 9 decembrie, pot însemna, prin consecinţele lor, acea cotitură, acea împlinire a speranţelor, împlinire ce poate însemna o cotitură către o viaţă decentă, un trai mai bun pentru cei mulţi dintre noi care, în zeci de ani de eforturi au reuşit să dea României o demnitate pe care nu trebuie să ne sfiim s-o recunoaştem.

          Istoria ţării noastre este una bogată în evenimente, noi am fost dintotdeauna aici, la fruntariile Europei, existând prin înaintaşii noştri  daci înaintea Europei însăşi şi a multora dintre ţările ei.

          Noi ne-am născut în Europa, fiind mai vechi aici decât chiar Europa, ba, prin vreme şi peste vremuri, i-am apărat fruntariile punând stavilă piepturile strămoşilor noştri în calea multor pofte ce au râvnit la pământul acestui continent.

          Cunoaştem bine cam ce au fost şi cum au trecut şi pe aceste meleaguri popoarele migratoare, ne întrebăm adesea, nu doar retoric, oare unde ar fi fost ţara noastră dacă Traian nu reuşea să smulgă prin trădarea cozilor de topor, de care am beneficiat mereu în istoria noastră, tezaurul lui Decebal şi sute de tone de aur şi argint s-au constituit în cea mai bogată pradă pentru Roma?

          Aceeaşi întrebare poate fi aşezată şi pe momentul 1600 şi ne întrebăm, iarăşi, unde ar fi ajuns ţara noastră dacă UNIREA de sub Mihai Viteazul ar fi rămas împlinită în acele fruntarii şi dacă cei mari ai vremii nu şi-ar fi amestecat… interesele?

          Cam aceleaşi întrebări se leagă şi de TEZAURUL ce a luat drumul Rusiei, de moştenirea Gojdu, ori de uşurinţa cu care ruşii şi-au alipit o parte din ţara noastră, acceptând cu nonşalanţă darul mărinimos al sultanului.

          Dar cum priveam azi democraţia dacă, în al doilea război, iubitorii lui Stalin nu ne-ar fi dăruit, ca şi pe alte seminţii, pe post de cobai, nou creatului Imperiu Sovietic născut tot prin vrerea mai marilor lumii?

          Pot să mai continui şirul întrebărilor şi ele se pot lipi şi de realităţile pe care le-am parcurs din 1989 încoace, realităţi care ne dovedesc că ţările puternice se iubesc înainte de toate pe ele însele şi abia pe urmă şi pe aproapele mai sărac şi mai oropsit pe care se străduiesc, deşi spun altceva, să continue să-l umilească.

          Acum, când ne apropiem de o nouă cumpănă dintre ani, firesc, noi ca Persoane Vârstnice, am aştepta, înainte de orice, să ni se recunoască statutul de continuatori ai demersurilor depuse de înaintaşi în spiritul temeluirii ŢĂRII în care toţi, şi noi şi alţii, toţi ceilalţi, indiferent de vârstă, să avem o viaţă mai bună şi mai ales să se recunoască, până nu-i prea târziu, că şi noi, fiecare în profesia lui, am trudit pentru această glie, pentru această ţară şi am vrea să ne fie cinstiţi şi înaintaşii, dar să fim  cinstiţi şi noi, pentru că n-am făcut altceva decât să lucrăm în slujba acestei ţări pe care am iubit-o şi o iubim, iar condiţia de cetăţeni de mâna a doua ne umileşte şi ne doare.

          Aşteptăm nu statui sau mincinoase recunoaşteri materiale, dar aşteptăm să se spună clar că în România comunismul a fost adus de forţe externe şi exterioare ţării şi nu românii şi-au hotărât drumul ci le-a fost impus de Puterile  momentului.

          Coroborat cu cele de mai sus, atât cât mai avem de trăit, am vrea, am dori, să se ştie că nu suntem o povară nici pentru ţară şi nicio clipă pentru cei care s-au îmbogăţit neruşinat de repede şi de pe urma muncii noastre.

          Istoria este în sine o ştiinţă şi nimeni, nici din interiorul ţării şi nici din afara ei, nu are dreptul să o bălăcărească şi cu atât mai puţin cei care s-au înfruptat, precum animalele de pradă, din orice moment prielnic, ajungând în termen record printre cei mai bogaţi oameni ai Europei.

          Normal că, geografic, ştim că suntem aşezaţi la marginea Europei, dar nicio clipă nu suntem ţară de mâna a doua din această Uniune, chiar dacă sărăcia  a devenit stăpână peste fostul grânar al Europei.

          Sunt doar câteva gânduri care ne copleşesc şi care nu ne dau pace acum când o nouă cumpănă dintre ani ne stă în faţă, dar ceea ce aşteptăm, mai ales în anul ce vine, ar fi: un trai mai bun, mai mult respect între români, stoparea sentimentului de ură ce înveninează şi relaţia dintre oamenii simpli, dar şi relaţia dintre politicieni, respectul faţă de învăţământ şi sănătate, un pic de demnitate şi patriotism şi poate o reconsiderare a poziţiei faţă de Persoanele Vârstnice care şi-au făcut cinstit, cu abnegaţie, datoria faţă de ŢARĂ.

          Tocmai de aceea le adresăm tuturor PERSOANELOR VÂRSTNICE din judeţul nostru gânduri de aleasă preţuire şi le dorim ca normalitatea, un trai decent şi un dram de recunoştinţă să le înnobileze zilele şi să le dăruiască binemeritatul moment de fericire.

          La anul şi la mulţi ani!

Consiliul Judeţean al Persoanelor Vârstnice

 

Cugetări

 

* A spune secretul altuia este o trădare, a-l spune pe al tău e o prostie.

* Secretul, vinul şi dragostea nu valorează nimic când sunt vânturate.

 

Dezlegare la… peşte

 

Mini aperitiv cu ton mărunţit şi ceapă

 

          Cantităţi: 1 conservă ton mărunţit, 3 cepe mari, sare, piper, zeamă de lămâie, feliuţe de lămâie.

          Se taie ceapa solzişori, se sărează, se lasă 20-30 minute, apoi se stoarce şi peste ceapa stoarsă se pune conţinutul conservei (ton şi ulei), apoi se adaugă piper, zeama de lămâie şi feliuţele de lămâie, se amestecă şi se gustă, apoi: poftă bună.

 

Borş de peşte

 

          Alimentele şi cantităţile pentru 6 porţii:

Peşte: 1,200 kg

Borş: 0,500 kg

Orez: 0,100 kg

Ceapă: 0,100 kg

Sare: 0,015 kg

Piper: 0,002 kg

Leuştean: 0,020 kg

Pătrunjel: 0,020 kg

Ţelină: 0,050 kg

          Mod de pregătire: se curăţă, se spală şi se taie legumele fideluţă, iar ceapa solzişor. Se pun la fiert împreună cu sarea şi piperul boabe într-un litru de apă. Borşul se fierbe separat cu o ceaşcă tocată mărunt şi se spumuieşte. Legumelor, ce devin moi, li se adaugă borşul şi peştele (capete şi părţile de la coadă). Se lasă să fiarbă molcom 10 min., după care se răstoarnă în castron peste pătrunjelul şi leuşteanul tocate fin.

          Se mai poate acri cu aguridă, oţet, zeamă de corcoduşe etc.

 

Peşte cu sos

 

          File de peşte sau altfel de peşte, inclusiv proaspăt.

          Se presară peştele cu vegeta, se lasă 15-20 min., se trece prin făină albă şi se prăjeşte în ulei.

          Într-un vas de jena sau cratiţă se pune usturoi mărunţit, frunze de pătrunjel, ardei iute, boia şi vegeta. Se aşază un strat de peşte, apoi se repetă operaţia la câte straturi vrei şi cât peşte ai. Atenţie la ardeiul iute.

          În uleiul rămas de la prăjirea peştelui se mai adaugă puţină făină, se stinge cu apă şi se toarnă peste peşte.

          Se adaugă bulion după gust şi apă până când să treacă peste peşte.

          Se dă la cuptor şi se lasă 15 min., după ce începe să clocotească. Se serveşte cu mămăligă.

          Poftă bună!

Bucătar

 

Apocalipsa – găselniţă de „noaptea minţii”

 

          În ultima vreme, unele minţi bolnave au indus năstruşnica idee că în 21 decembrie a.c. va fi neapărat Sfârşitul Lumii pentru că aşa, nişte minţi mai zburdalnice, au descifrat într-un calendar maiaş din care lipsesc ultimele pagini de… stâncă.

          Consider că oamenii cu scaun la cap nu şi-au tocat economiile cumpărându-şi rezerve sau săpându-şi întortocheate tuneluri subterane pentru că-i posibil ca de „sfârşit” să nu scape nimeni, atunci când acesta va veni, poate, înainte de sfârşitul veacurilor. Dar până atunci mai e.

          Nu ştiu de ce maiaşii şi-au întrerupt calendarul şi au stabilit că sfârşitul e la 21 decembrie 2012, pentru că, un sfârşit mai spectaculos ar fi fost 12 decembrie (a 12-a lună) 2012, dată care s-ar fi potrivit mai bine cu un sfârşit, numai că „cercetătorii” avizi să devină un Nostradamus modern au hotărât altfel. 21, zis şi sfârşit.

          De ce maiaşii şi-au întrerupt calendarul nu prea ştim, dar eu mă îndoiesc de veridicitatea unor astfel de pronosticuri pentru că de peste 2000 de ani au mai fost lansate astfel de „sfârşituri”, numai că toate au fost infirmate, prognoza fiind mereu falsă, iar sfârşitul a fost amânat. Noi, românii, deşi avem câţiva care au muşcat din ameninţare şi rămân cantonaţi în mrejele ei, aşteptând înfriguraţi ziua de 21 decembrie a.c., astfel încât să ne facem cu toţii bagajele, neluând în calcul alte afirmaţii şi uitând că de peste 2000 de ani noi, ca urmaşi ai dacilor, avem la Sarmisegetuza, acolo în Munţii Orăştiei, un calendar al Dacilor care, mereu, a arătat şi înaintaşilor noştri vremea, anii, lunile, zilele, aşa că panica unora dovedeşte o mentalitate precară pentru a nu zice mai mult.

          De câte ori se vorbeşte despre APOCALIPSĂ îmi vine în minte o aserţiune a Î.P.S. Bartolomeu, mitropolitul vrednic de veşnică pomenire, care spunea atât de frumos „atâta vreme cât potecile (cărările) dintre casele din satele noastre sunt bătătorite de tălpile oamenilor atunci nu va veni nicio Apocalipsă”. Şi cărările sunt vii.

          De ţinut minte, aşa cum de ţinut minte este faptul că o „apocalipsă” a minţilor şi sufletelor tot avem şi o avem mulţi dintre noi, chiar dacă în povestea cu Calendarul maiaş n-am crezut, avem destule motive de îngrijorare.

          De ce? Pentru că mulţi dintre conaţionalii noştri au apocalipsa în minte, în mentalitate, în suflete, în apucături.

          Crime fără număr. Criminali în libertate, torţionari, boschetari, oameni fără căpătâi, hoţi de toate dimensiunile şi de toate produsele.

          Drogaţi şi droguri. Etnobotanice şi consecinţe incalculabile pentru tineri în vremea în care unii europarlamentari inconştienţi afirmă, cu nevinovăţie, că etnobotanicele nu sunt aşa de periculoase. Cum sunt consecinţele? Câţi tineri au murit din cauza acestor nevinovate ierburi? Sunt nevinovate oare etnobotanicele ce omoară?

          Copii abandonaţi sau abuzaţi sexual, părinţi alungaţi practic în străinătate pentru a asigura supravieţuirea familiilor.

          Sate depopulate, şcoli în ruină, spitale închise, vestigii la pământ. Trecutul şi prezentul sunt într-un con de umbră mai mult decât inimaginabil.

          Iată că şi la noi o altfel de apocalipsă există. Este apocalipsa pornită din minte şi din inimă este cea care nu ne dă pace în fiecare zi.

          E posibil ca aceasta să nu ducă la sfârşitul lumii, dar pentru România este mai mult ca sigur o avalanşă care se poate opri într-o prăpastie ce poate fi sinonimă cu sfârşitul. Ca ţară!

          Poate mai este timp şi, lucrând la resorturile raţionalului, avem şansa să ieşim din acest marasm la care am contribuit împreună.

          Fereşte-ne Doamne de apocalipsa din minte şi din inimi!

Adrian L. Mănarcă

 

„Există viaţă şi după pensionare!”

 

          Poveşti sunt multe şi mai ales ele circulă purtate de diverşi oameni care, apropiindu-se de vârsta pensionării, cred că acest moment este mai greu de trecut decât cel mai măreţ zid de cetate.

          Odinioară, în copilărie, priveam spre câte un consătean de 30-40  de ani şi eram surprins de vioiciunea, de veselia lui, eu considerându-l prea bătrân pentru a mai săvârşi ghiduşii.

          La absolvirea liceului s-a întâmplat firesc să-mi intersectez paşii cu promoţia ce absolvise acelaşi liceu, dar în urmă cu 20 de ani. Doamne cât mi-au părut de bătrâni aşa-zişii  mei colegi de liceu. Mă rog, învăţasem la aceeaşi şcoală. Dar ei erau, pentru mine, bătrâni.

          Apoi lucrurile au început să curgă mai lejer şi, treptat, am început să văd cu alţi ochi înaintarea în vârstă. Şi n-a fost uşor.

          Eram student şi am venit într-o vacanţă, firesc, acasă, pentru a-mi vedea părinţii într-un sat din apropierea Bistriţei. Mama era învăţătoare, iar tatăl era profesor. Tata avea vreo cincizeci de ani. Mi-a propus să facem o întrecere de fugă. Am acceptat, m-a întrecut, ajungând primul la ţintă. L-am privit oarecum surprins. Apoi m-a luat pe nepregătite. Ştii, mi-a zis, pe când eram cam de anii tăi, mă gândeam că pentru a ajunge la 50 de ani trebuie să treacă vreo 2-300 de ani.

          Ieri, alaltăieri aveam 25 de ani, azi am 50 de ani şi cine ştie dacă m-ai prind o tranşă de 25 de ani.

          Şi n-a mai prins. A murit la 68 de ani.

          Era un prieten şi un om deosebit şi-mi era şi tată. Un om de pus pe rană.

          Am învăţat multe de la el şi poate am înţeles şi cât adevăr este cuprins în propoziţia din titlu. Da. Există viaţă şi după pensionare!

          Ce poţi face? Multe am aflat.

          Ai grijă de grădină, dacă ai grădină.

          Nu te gândeşti toată ziua la vârstă şi la pensionare. Ai grijă de nepoţi.

          Mai ales ai grijă cum îi educi. Învaţă-i să joace şah, table, remy.

          Deschide-le pofta de citit, ajută-i să socotească şi vezi dacă le place să scrie. Ei sunt tot ce este mai minunat pe lume.

          Vorbeşte-le despre istorie, despre ţară, despre patriotism, despre personalităţile cu care ne mândrim, spune-le că oraşul, ori satul au mereu oameni buni şi oameni răi, vorbeşte-le despre legende, despre eroi, spune-le poveşti şi recită-le ori citeşte-le poeziile ce-ţi umplu de frumos inima, sufletul şi mintea.

          Învaţă-i pe ei, pe nepoţi şi pe cei cu care intri în contact că bunul-simţ, buna –cuviinţă, respectul, sunt trăsături de caracter ce înnobilează omul. Şi mai ales spune-le celor din  preajmă, mai tineri, şi care încă nu sunt pensionari, că un comportament frumos, civilizat, cuviincios, este rupt din Rai.

          Şi vorbeşte-le cu patos despre tot ce te-a impresionat în viaţă, nu fii posac şi vei vedea că nici nu observi când aniversezi 30, 40, 50 de ani de la … pensionare.

Adrian L. Mănarcă

 

Uniunea Generală a Sindicatelor din România

UGSR

Comunicat de presă

Congresul Uniunii Generale a Sindicatelor din România a pus bazele reorganizării mişcării sindicale autentice

 

          Congresul de reorganizare a Uniunii Generale a Sindicatelor din România UGSR, ce a avut loc în data de 17 noiembrie 2012, la sediul central al UGSR din B-dul Regina Elisabeta nr. 45, din Bucureşti, a stabilit obiectivele şi măsurile care vor fi luate pentru consolidarea unei mişcări sindicale autentice.

          Cei aproximativ 200 de delegaţi prezenţi la congres au votat Acordul de fuziune prin absorbţie între Uniunea Generală a Sindicatelor din România, înfiinţată prin Sentinţa nr. 43/PJ/1945, în calitate de Confederaţie absorbantă şi Uniunea Generală a Sindicatelor din România, înfiinţată prin Decizia Civilă nr. 474/PJ/2010 a Curţii de Apel Bucureşti, în calitate de Confederaţie absorbită.

          De asemenea, Congresul a votat noul Statut al organizaţiei, în conformitate cu Convenţiile Organizaţiei Internaţionale a Muncii, Directivele europene din domeniu, Codul Muncii şi Legii nr. 62/2011 a Dialogului Social.

          Ca Rezoluţie principală a Congresului a fost votată Declaraţia - Program a UGSR, un document care, după ce va fi pus în practică, va întări coeziunea şi solidaritatea sindicală din România, transformând Confederaţia într-o veritabilă platformă a societăţii civile. Astfel, delegaţii prezenţi la Congres şi-au propus să susţină următoarele măsuri:

          - Modificarea, în regim de urgenţă, a legislaţiei muncii, Codului Muncii şi a Legii nr. 62/2011 a dialogului social pentru ca salariaţii şi pensionarii să poată să fie reprezentaţi şi apăraţi, inclusiv în faţa instanţelor de judecată;

          - Recunoaşterea dreptului legitim al pensionarilor de a se constitui în sindicate şi de a participa efectiv la luarea unor decizii la nivel naţional cu referire la pensii şi pensionari, la fel ca în alte ţări din Uniunea Europeană;

          - Renunţarea la taxa judiciară şi la taxele şi impozitele plătite către stat de către sindicate;

          - Elaborarea unor politici active în domeniul reconversiei profesionale;

          - Redimensionarea unor politici active în domeniul reconversiei profesionale;

          - Redimensionarea alocaţiei de stat pentru copii;

          - Îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă pentru categoriile defavorizate, copii, pensionari şi şomeri;

          - Promovarea unor acţiuni eficiente pentru îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă şi muncă;

          - Dezvoltarea unităţilor medicale şi construirea unor centre moderne de diagnostic şi tratament competitive la nivel european;

          - Dezvoltarea şi modernizarea învăţământului în scopul asigurării unei pregătiri temeinice a tinerei generaţii;

          - Acordarea unei atenţii deosebite dezvoltării medicinei muncii;

          - Negocierea Contractului Colectiv de Muncă la nivel naţional;

          - Susţinerea libertăţii de exprimare, a libertăţii de gândire, ca drepturi fundamentale într-o societate democratică;

          - Înfiinţarea Tribunalelor Muncii ca instanţe specializate în domeniul relaţiilor de muncă şi depolitizarea Inspecţiei Muncii.

          Potrivit Raportului prezentat de preşedintele executiv, Marin Iancu, jaful la care a fost supus patrimoniul sindical de către unii lideri aleşi parcă pe viaţă în fruntea unor confederaţii sindicale, trebuie sancţionat: „Instituţiile statului trebuie să facă dreptate şi să acorde UGSR toate bunurile mobile şi imobile asupra cărora Confederaţia este proprietară de drept”.

          În acest sens, delegaţii prezenţi la Congres au votat o Rezoluţie prin care se solicită Parlamentului şi Guvernului iniţierea unei Legi privind retrocedarea patrimoniului UGSR.

Departamentul Comunicare UGSR